Bombănelile Marinei Editoriale

Certurile în familie – rugina iubirilor noastre

“- Ce mai fac mami și tati?” – îl întreb, la telefon, pe puștiul prietenilor mei. ” -Mami cu tati se ceartă!” îmi raspunde firesc, ca și cum ar spune că citesc ziarul, se uită la televizor sau tund gazonul. Oftez și-l rog să mi-l dea pe unul din ei la telefon. Se aud pașii lui tropăind mărunt și brusc, vocile din surdină amuțesc. E clar, Tudor a ajuns în dormitorul părinților și le-a încurcat oleacă războaiele. Mă bucur, ori de câte ori îi “ochesc” cu telefoanele mele, pentru că măcar așa reușesc să le abat atenția de la conflagrațiile pe care, în mod absurd, le poartă, avându-l pe cel mic prin preajmă..
Îmi amintesc că, într-o bună zi, am stat de vorbă , așa, “ca oamenii mari”, cu puștiul știrb, de șase ani. Despre certurile lui mami și tati. Mărturisesc că eram curioasă să văd cam cum se reflectă războaiele părinților în sufletul unui copil, mai ales că le avusesem și eu pe ale mele, cu greu dosite de ochii copiilor mei, pe atunci mici. Pe Tudor, scandalurile de acasă îl maturizaseră cumplit de tare. “Eu cred că mami și tati nu se mai iubesc” mi-a spus mai deunăzi, înecându-mi ultima dâră de optimism ce îmi mai lumina încă percepția asupra familiei cu pricina.

…Ii cunoșteam demult, de când mă mutasem în același bloc. După care eu am plecat la o altă adresă, chiar înainte de a se naște Tudor, iar ei au rămas pe poziții. Doar relația lor a luat-o din loc, pe o pantă descendentă, focusată spre fundul prăpastiei. Pe vremea când eram vecini mai  funcționam uneori ca și gardian, prezența mea făcându-i să se comporte înțelept ( pe atunci, exemplul personal era unul benefic, aveam o familie model, soțul meu n-o luase încă razna). După ce m-am depărtat geografic, au reînceput și ei să-și facă de cap. Țin minte că unul din ultimele sfaturi ale mele, “donate” lor la pachet cu premergătorul, cădița din plastic și tricicleta lui Victoraș, era acela de a încerca să nu se mai certe din orice nimic. Incercam eu să-i conving, pe picior de plecare, că, indiferent  cât de plăcute par a fi, uneori, împăcările , disputele conjugale rod din trăinicia relației precum vântul care sapă într-o stâncă, reușind să-i schimbe, într-un final, arhitectura…
Dar sfaturile, nu-i așa? sunt făcute pentru a fi ignorate. Și degeaba ne străduim să vârâm pe gât celor din jur experiențele noastre, nedorind, de fapt, decât ca aceștia să nu cadă în aceleași capcane ; oamenii sunt, prin definiție, încăpățânați și vor să ajungă ei înșiși la concluziile noastre. În plus, cu toții ne hrănim copios din convingerea că ” nouă nu ni se poate întâmpla și că  la noi va fi, cu siguranță altfel…”.
Prin urmare, vecinii mei au continuat să-și “coloreze” viața cu certuri aprige, izvorâte din nimic,  din nepotriviri de caracter sau din nervii acumulați , de fiecare, la locul de muncă…

…Apoi a apărut Tudorel. O vreme, plânsetul de copil a atenuat certurile celor doi. În plus, în casă mai apăruse un jandarm  : mama soției, fostă profesoară de matematică, un cerber care domina clase întregi de adolescenți rebeli. În preajma ei nu-ti venea să te cerți nici măcar cu umbra ta! …..După ce Tudorel a atins vârsta șezutului în funduleț, mama soacră s-a făcut nevăzută și cei doi au revenit la “bunele obiceiuri”. Certurile au devenit, în scurt timp, un soi de “modus vivendi”. Motivele lor erau diverse : copilul, facturile, serviciul lui, monotonia concediului ei post-natal, banii mereu insuficienți, obsesia lui pentru fotbal, eșecurile ei culinare și din nou copilul, cu toate problemele pe care le implică, în zilele noastre, creșterea unui pui de om.
….Tudorel a crescut și s-a transformat în Tudor. Deși este încă o gâgâlice, înțelege perfect când în casă sunt nori sau e soare. Suferă mocnit, când îi aude pe mami și tati zbierând unul la celălalt: ușa de la dormitor îi împiedică numai văzul, nu și auzul. Odată a auzit și o palmă. Nu știe cine pe cine a lovit, doar ține minte că mami a ieșit plângând din dormitor și l-a strâns în brațe de parcă nu-l văzuse de la Crăciunul trecut!
….. ” – Când mai vii la noi, tanti Marina?” – mă întreabă vocea încărcată de tristețe din telefon. Tudor știe că , dacă vin, îi aduc ouă cu surprize , dar mai mult, știe că , chiar și numai pentru o oră-două, îi va vedea pe părinți râzând cu mine și fiind prieteni unul cu altul….

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VOUCHER VICHY