Astăzi vă voi spune povestea unui cântec despre care probabil foarte puțini vă mai amintiți. Nu l-a cântat Victor ( din acest motiv nu a fost promovat în concertele sale), dar l-a compus el. Prin anul 1996, la “comanda” mea. 😜Cuvântul “comandă” e, firește, forțat, căci Victor abia aștepta să audă de la mine : “- Vic, avem treabă! Ai de scris un cântec!”. Aceste cuvinte i le rosteam de regulă în preajma unor ediții speciale ale emisiunilor mele, știind cât 
de fericit era cantautorul să fie pus la muncă. Fericirea era deopotrivă și a mea : eram tare mândră de soțul meu și simțeam nevoia să-i pun mereu în valoare talentul. Cred că, la acea oră, Victor devenise cel mai difuzat “pe televizor” artist folk, ceea ce, după cum spunea el “îi cam băga în boale pe colegii săi de scenă”. Dar noi ne vedeam frumos de treabă, căci nu asta era ideea – de a “băga pe cineva în boale”, din poziția noastră de “capră a vecinului”😁. Noi aveam de făcut lucruri frumoase iar prilejuri se iveau la tot pasul. Bunăoară, în perioada la care face referire acest episod țin minte că o aveam de aniversat pe Zina Dumitrescu, una din prezențele constante, din timp de 7 ani, ai “Ceaiului de la ora 5”. La fel ca și Victor, “mama Zina” era o “amprentă” a celei mai populare emisiuni de televiziune la acea vreme. Li se alăturau profesorul Ștefan Cazimir – care ne învăța să vorbim corect românește și poetul Lucian Avramescu ( “nașul” nostru spiritual) .
Bref! Se apropia ziua de naștere a mamei modei românești și, dorind să-i fac o surpriză în emisiune – rubrica “Modă” fiind nelipsită de la întâlnirile de joi după-amiaza – i-am transferat tema lui Victor. “…- Și aș mai vrea să-i cânți Zinei, în aceeași emisiune, “Ceasul iubirii” , care știu că îi place și ei foarte mult!” “-Păi…să apar de două ori?!? Iar vor strâmba ăștia din nas și vei avea probleme că mă bagi prea mult în emisiunile tale..” Am căzut amândoi de acord că melodia va fi interpretată de altcineva.
Victor s-a pus pe compus. A ieșit …un frumos cântec de dragoste (
cum altfel?!?🥰), dar cu elemente legate de lumea modei, ca să i se asorteze Zinei, la aniversare. Aici, Victor fiind atât de “atehnic” în materie de modă feminină, mi-a cerut să-l ajut cu câțiva termeni de specialitate. Două-trei zile, din diferite colțuri ale locuinței noastre au răsunat acordurile
acestui nou cântec. Melodia fost “adjudecată” din prima. Eu eram oricum cucerită de tot ce făcea Victor, iar el radia de bucurie când o citea pe a mea în ochi. Ca de obicei, in ziua în care mi-a cântat varianta finală, am lălăit-o împreună cu Victor, căci cântecul îmi intrase în cap, tot ascultându-l zile la rând. Și oricum, Vic era un compozitor foarte “cantabil” : melodiile sale melodioase se rețineau cu ușurință.
Odată orchestrată ( de către același minunat Adi Ordean), piesa i-a fost încredințată lui Leo Iorga, un artist drag nouă și foarte apreciat de Victor pentru vocea sa, dovadă repetatele lor colaborări, la piese colective. Lui Leo țin minte că i-am pus melodia la telefon, a ascultat prima strofă, refrenul, după care a spus pe loc : “- O fac, Marina, si nu pentru că îmi sunteți prieteni, ci pentru că piesa chiar îmi place! Cand sunt imprimările?…”
…În ziua emisiunii, Zina a fost de-a dreptul “dată gata” și de gestul nostru “aniversar”, dar mai cu seamă de melodia ce i-a fost compusă de soțul meu. Țin minte că după emisiune, sărbătorita și-a invitat câtiva prieteni la un restaurant, noi numărându-ne printre meseni. După ce asistența i-a cântat din toți rărunchii – într-un cor 
amestecând vocile frumoase cu cele ale afonilor – “Mulți ani traiască!” , Zina l-a rugat pe Victor să-i cânte piesa tocmai dedicată în emisiune. Leo nu era prezent, așa că Victor și-a luat chitara din portbagaj, s-a întors la masă și a început să cânte piesa proaspăt lansată…constatând însă, după primele acorduri, că….nu știa textul!!! ( firesc, doar piesa ajunsese în repertoriul altui artist! ) Drept care, cu imaginația-i debordantă, a dus până la capăt melodia cu un text aproximativ, improvizat pe loc, spre amuzamentul meu interior, căci numai eu sesizasem acest lucru. În timp ce cânta, Victor privea când la emoționata Zina, când la amuzata sa soție ( adică la mine!), aruncându-mi câte o căutătură șmecheră, din acelea pe care le schimbam, atunci când contextul ne cerea să ne înțelegem doar din priviri.
Melodia lui Leo Iorga a rămas o frumoasă amintire și a memoriei lui Victor, și a interpretului, atât de devreme dispărut și el, dar și o amintire legată de minunata Zina Dumitrescu și am avut surpriza ca, după foaaarte mulți ani, când Zina se afla deja internată la azil, atunci când am vizitat-o împreună cu toată vechea echipa a Ceaiului de la ora 5, celebra creatoare de modă să-mi spună : “- Ce păcat că nu e și Victor al tău, să-mi cânte cântecul acela, pe care mi l-a scris acum 20 de ani..”
…Cine știe , poate că acum, acolo, sus, în trist “refăcuta” echipă a “Ceaiului de la ora 5”, foștii noștri “colegi de Ceai” rememorează acele momente , iar Victor le cântă toate acele cântece care, iată, și-au căpătat nemurirea, pe Pământ….
Comentează