Când s-a despărțit de soție, fiica lor era adolescentă. Tatăl o iubea nespus, era lumina ochilor săi, copilul așteptat atâta amar de vreme.
Divorțul nu o afectase din cale-afară pe puștoaică. Mama nu fusese mai deloc prezentă în viața ei, iar scandalurile de acasă îi purtaseră copilăria printre scene greu de uitat. Aproape că s-a bucurat când tatăl ei a pus punct supliciului și când amândoi s-au mutat de acasă, de lângă mama ei. S-a bucurat chiar și atunci când a aflat că tatăl său a început o relație cu o altă femeie, la pol opus față de femeia pe care până atunci o strigase “mama”…
Aceasta din urmă însă, disperată că fostul soț ( de care își bătuse joc copios, ani în șir ) are acum șansa de a fi fericit, roasă de pizmă și măcinată de ranchiuni, “Fosta” a intrat în acțiune. Și-a pus toate energiile în slujba Răului și, numai ea știe cum, a reușit să-și atragă fiica de partea ei, începând o odioasă manipulare a acesteia la adresa fostului soț și a femeii de care el se îndrăgostise.
Din “lumina ochilor săi”, cum îi fusese până acum, bărbatul constata, cu disperare și durere, cum fiica îi devine principalul obstacol în anevoiosul drum spre jinduita fericire. Nu-și mai recunoștea copila, în schimb, în spatele ei o ghicea în permanență pe femeia care jurase, la despărțire, să-l distrugă..
Războiul nervilor a durat câțiva ani. Deși omul o iubea cu patimă pe noua femeie din viața lui, întârzia să facă pasul decisiv. Între ei era mereu fiica sa, lumina ochilor săi, pe care o iubea mai mult decât orice pe lumea asta. Și asta chiar dacă vedea cum, odată cu trecerea anilor, puștoaica devenea tot mai rebelă, nemiloasă, egoistă, total intolerantă față de dreptul la fericire al tatălui său. Culisările copilei între tată și mamă îl chinuiau nespus, pentru că, de fiecare dată, ea revenea acasă încărcată de ură…
În timp, povestea de iubire a tatălui a devenit din ce în ce mai complicată.. Într-un târziu, bărbatul a ales : pentru a-și readuce pe deplin fiica alături, eliminând orice factor care , chipurile, le perturba relația, tatăl s-a pus de-a curmezișul inimii , renunțând la femeia iubită. A fost ca o lovitură de pumnal, pentru aceasta… “Fosta”, așadar, câștigase..
După 10 ani, l-am reîntâlnit, vara trecută, la nunta fiicei sale. Îmbătrânise nepermis de mult. Doar ochii îi erau la fel de limpezi și adânci. Înlăuntrul lor nu mi-a fost greu să ghicesc însă o imensă suferință.. Nu l-am întrebat de femeia aceea, nu am vrut să-l răscolesc…S-a bucurat să mă revadă. Mi l-a prezentat pe ginerele său, un frumușel cetățean canadian, care urma să-i ducă fiica peste mări și țări. “-Cum, si te va lăsa singur, după câte ai făcut pentru ea?!?” – l-am întrebat, știind că omul va refuza întotdeauna sa-și părăsească locurile natale . A oftat adânc. Cu siguranță, dacă ar fi avut înțelepciunea de acum, ar fi procedat cu totul altfel, atunci. S-ar fi gândit și la el…
Acasă, într-o carte cu aforisme, m-am împiedicat de o cugetare asiatică : “Dacă te-ai întâlnit cu fericirea, nu-i da drumul. S-ar putea s-o cauți apoi tot restul vieții și să n-o mai găsești niciodată.”
Fragment din cartea “Bombănelile Marinei”, Editura Corint, 2013
Comentează