Femei de 10

“…Mi-as dori ca oamenii sa se simta si sa se vada frumosi si capabili sa schimbe lumea” – interviu cu IOANA MARINESCU, creatoarea brandului IMAR SKIN. 

 

Imi plac oamenii puternici și am fost dintotdeauna fascinată de poveștile lor de viață. Urmăresc cu mare interes filme autobiografice, romane în care marile personalități ale lumii iși dezvaluie cursul vieții, explicând parcursul pe care l-au avut până să ajungă pe buzele tuturor. Îi admir pe cei ce reușesc și , și mai mult, pe cei ce, fiind culcați la pământ de neașteptatele povârnișuri ale vieții, reușesc să renască, precum pasărea Phoenix, din propria cenușă. Ei sunt adevărații “influenceri”, cei de la care avem de învățat : cum să creștem , cum să ne menținem, cum să renaștem dacă viața ne trântește la pământ. 

    Pe Ioana Marinescu am cunoscut-o prin recomandarea unui prieten comun. Mi-a sugerat-o ca posibil subiect de interviu, pentru revista femeilor de nota 10. “Se califică pe deplin!” – mi-a spus Dorin. Cu toate acestea, înainte de a lua legătura cu Ioana, m-am documentat. Am citit, am pus în balanță toate informațiile și am conchis : Ioana Marinescu le v fi prezentată și cititorilor nostri. 

Setul de întrebări a pornit în scurt timp către ea si, iată, suntem astăzi în măsură să v-o prezentăm pe IOANA MARINESCU,  celebra creatoare a brandului IMAR SKIN. 

Marina Almășan : – Dacă pe cartea ta de vizită ar încăpea fix 5 elemente care să te definească, care ar fi acelea? 

Ioana Marinescu : – Cred ca cele  cinci elemente care ma definesc sunt: Determinarea de a avea succes in ceea ce intreprind; Competitivitatea; Profesionalismul; Implicarea; Dorinta de a face intotdeauna ceva maret. 

Marina Almășan : – Recunosc calitățile unei femei de 10! Am o curiozitate : de unde aplecarea către farmacie? Traditie de familie? Poftă venită în liceu? Conjuncturală? 

Ioana Marinescu : – Sincera sa fiu cred foarte mult in divinitate si cred ca Dumnezeu a avut un gand si o misiune pentru mine si aceasta a fost legata de formularea si prepararea produselor dermatocosmetice. Iar aceasta meserie este legata de profesia de farmacist. Prin urmare, cred ca aceasta este conjunctura. Insa practic pasiunea pentru formularea produselor dermatocosmetice mi-am descoperit-o in facultate in timp ce imi pregateam lucrarea de licenta si se datoreaza in mare parte doamnei profesor Anca Dragomirescu. Pot adauga insa ca pasiunea mea pentru chimie a inceput in copilarie si nu se termina pentru ca in prezent imi pregatesc lucrarea de doctorat in domeniul Inginerei Chimice. 

Marina Almășan : – Mă bucur să aud asta! Va fi încă o palmă pe care le-o vei da cârcotașilor! Hai să mai  zăbovim puțin între victoriile tale profesionale. Ti-ai dedicat mare parte din energiile creatoare descoperirii unor remedii împotriva acneei. Ai făcut parte, oare, din acei adolescenți, chinuiți de aceasta problemă? Poți rememora acele vremuri? 

Ioana Marinescu : – Da, chiar m-am numarat printre persoanele care s-au luptat cu acneea. Iar forma pe care am avut-o mi-a dat batai de cap chiar si in viata adulta. Ajunsesem sa incerc tratamente si remedii recomandate de toti profesorii din facultate, am incercat sa gasesc solutii chiar si in afara tarii, insa problemele persistau. Astfel, am ajuns sa formulez propria crema care m-a ajutat in final sa scap de imperfectiunile acneice si care in prezent este printre cele mai vandute produse de la Imar. 

Marina Almășan – Pe ce se bazează produsele tale și cât de mare a fost succesul afacerii? 

Ioana Marinescu : – Am ales ca pentru formularea produselor mele sa folosesc cele mai bune active de pe piata, de la producatori de talie mondiala. De asemenea, am investit peste 1.5 milioane de euro intr-o fabrica de ultima generatie cu proceduri certificate ISO 22716 si ISO 9001. Pot spune ca afacerea mea si conceptele pe care le-am dezvoltat au fost primite foarte bine. Astfel, recent am deschis un concept store in Baneasa Shopping City pentru linia de parfumuri de nisa si gama de skincare lansata cu succes in urma cu peste 1 an in Marea Britanie, gama care din 1 februarie 2024 este disponibila si in Romania. 

Marina Almășan – Mă bucură să aflu acest lung șir de victorii, dar nu pot să nu mă gândesc și la alt gen de “implicații” : în vremurile noastre, valoarea și succesul unui om atrag după sine invidiile și ura semenilor. Și atunci, pentru a omorâ ”capra vecinului”, impotenții fac orice spre a-l vedea prăbușit. Am auzit de “pățaniile” tale și, deși știu că e foarte greu să mai treci  prin acele amintiri chiar și numai povestind, am să te rog să rezumi cosmarul prin care ai trecut.

Ioana Marinescu : – Intr-adevar este extrem de greu sa discut despre acest subiect. Aleg sa amintesc doar ce am spus la inceput, eu cred foarte mult in divinitate si cred ca a fost un moment in care Dumnezeu mi-a dat putere sa merg mai departe cu meseria mea si cu activitatea pe care o desfasor ca sa ajung astazi la a ma bucura de noi concepte si proiecte foarte dragi sufletului meu si anume gama de parfumuri de nisa si linia de cosmeceutice.  

Marina Almășan – Înțeleg din răspuns că vrei să te detașezi de lucrurile rele care ti-au încurcat mersul. De fapt , măsura forței unui om este si capacitatea de a depăși astfel de momente de cumpănă. Despre tine se poate spune că ai renăscut precum pasărea Phoenix, din propria cenușă. Altul ar fi renunțat, tu..de ce ai continuat acest drum? 

Ioana Marinescu : – Am continuat pentru ca asa am simtim si pentru ca imi faceam si imi fac meseria cu cel mai mare drag si cu cea mai mare implicare. Petrec cea mare parte din timpul meu  in laborator. Mi-am dedicat cea mai mare parte din timp meseriei mele, de cele mai multe ori in detrimentul vietii personale si nu imi vad viata fara aceasta profesie. 

Marina Almășan – Hai să și nuanțăm puțin ultima ta realizare : Cum s-a transformat vechiul Plush Bio in Imar Skin? Cu ce a venit nou acest rebranding? Cum ești gata să recucerești piața? Ce ai tu și nu au alții, căci e “înghesuială” mare pe poața produselor de îngrijire!  

Ioana Marinescu : – Transformarea a venit de la sine pentru ca eu sunt adepta trendurilor internationale si adepta inovatiei si a schimbarilor. Eu am pornit afacerea mea dorindu-mi sa aduc ceea ce este mai bun pentru consumatoarele de skincare din Romania. Si cred ca ceea ce fac eu cel mai bine este faptul ca la IMAR ne dezvoltam in permanenta: atat in ceea ce priveste aparatura si dotarile tehnice din laborator, cat si in ceea ce priveste design-ul si imaginea conceptului nostru. 

Marina Almășan – Care este challenge-ul tău cel mai important, în viitorul apropiat? Care-ți sunt  armele? 

Ioana Marinescu : – Ceea ce imi doresc este sa extind conceptul Maison Olfactif prin lansarea unor magazine noi in diferite mall-uri din tara. Ca si „arme” cred ca as putea mentiona calitatea produselor noastre, tehnologiile de ultima generatie pe care le folosim in laboratorul nostru si nu in ultimul rand deschiderea spre dezvoltare in permenenta si inovatie. 

Marina Almășan : – Deși intuiesc că faci parte din categoria femeilor de carieră, care-și pun profesia mai presus de orice, spune-mi sincer : care este prețul și…dacă mai încape totuși și altceva/altcineva, în viața ta. 

Ioana Marinescu : – Sincera sa fiu ma regasesc 100% in aceasta afirmatie. Chiar mi-am dedicat cea mai mare parte din timp carierei, in detrimentul vietii personale. Insa familia a fost si este extrem de importata pentru mine. 

Marina Almășan : – Nu e ușor să fii om de afaceri în vremurile astea. Care sunt calitățile care ajută, care sunt piedicile? 

Ioana Marinescu : – Nu cred ca exista o reteta a succesului. Insa atunci cand iubesti ceea ce faci si te implici 100% succesul si rezultatele bune vin de la sine. Ca si piedici sunt multe; incepand cu partea financiara pentru ca trebuie sa investesti in permanenta si aici important este sa stii cum anume sa faci acest lucru si ce anume sa prioritizezi, cat si sa te adaptezi in permanenta schimbarilor economice de pe plan international care in ultimul timp sunt tot mai dese. 

Marina Almășan : – Ești, fără îndoială, o femeie de 10. Iar , din observațiile mele, adevărații oameni de 10 sunt mereu nemulțumiți de ei. Ai, oare, ceva să-ți reproșezi? 

Ioana Marinescu : – Multumesc pentru apreciere. Sincera sa fiu asa este, nu ma consider o femeie de 10. Gasesc intotdeauna ceva de imbunatatit la mine, dar incerc sa vad acest lucru ca pe o calitate si poate acest fapt se datoreaza si tendintei mele de a studia in permenenta piata si trendurile internationale care promoveaza inovatia si schimbarea. 

Marina Almășan : – Dacă privești în urmă, ai schimba ceva din viața ta?

Ioana Marinescu : Nu cred ca as schimba ceva anume. Incerc sa percep fiecare etapa a vietii mele personale si profesionale asa cum vine si nu obisnuiesc sa am regrete. Eu vad fiecare pas, incercare, experienta sau moment ca pe o oportunitatea de a imbunatati ceva in viitor.

Marina Almășan : – Care este cel mai mare vis al Ioanei Marinescu? 

Ioana Marinescu : – Cel mai mare vis al meu este sa dezvolt o linie de magazine fizice si pe plan international, mai exact in S.U.A. si Emirate.

Marina Almășan – Nu pot decât să-ți urez succes! Completează, te rog : “Dacă aș fi magician, aș inventa o cremă magică, cu care oamenii să se ungă și să devină…..” 

Ioana Marinescu : – Daca as avea posibilitatea sa prepar aceasta crema, cred ca mi-as dori ca dupa aplicarea produsului oamenii sa se simta frumosi si increzatori in propria piele. Traim intr-o era in care standardele de frumusete sunt atat de ridicate incat majoritatea dintre noi, fie femei, fie barbati si mai ales adolescenti (din pacate), ne-am piedut increderea in propria persoana. De aceea, mi-as dori ca oamenii sa se simta si sa se vada frumosi si capabili sa schimbe lumea. 

Marina Almășan : – Un citat mobilizator care te-a însuflețit în viață, te rog să ne oferi, in final.

Ioana Marinescu : – Simplicity is the ultimate sophistication.

Marina Almășan : – Mult succes, Ioana!

Publicitate