Sănătate

Medicul, între Dumnezeu și demon

Intr-o societate în care sistemul medical este unul dintre cele mai blamate, uneori cu argumente alteori… mai subiectiv, ne-am gândit să prezentăm şi parerea celor din interior, a medicilor. Astazi, de vorba cu Mircea Octavian Poenaru, medic primar obstetrica-ginecologie.

F10: Evident, prima intrebare este cum aţi decis că medicina vi se potriveşte? Când şi cum aţi decis că vreţi să fiţi medic?

Am crescut în mediul medical, tata fiind medic iar mama farmacistă. Majoritatea prietenilor noștri sunt sau au fost din aceasta categorie socio-profesională. Mi s-a părut că asta este ceea ce mi se potrivește. Tatăl meu m-a asigurat că este un drum greu, mai degrabă plin de privațiuni decât de satisfacții. A avut dreptate. Nu l-am ascultat și nu regret.

F10: Pentru că există un regret?

Da, si are o legatura stransa cu subiectul abordat. Imaginea medicului român este terfelită fără milă de ceva vreme. Dintr-o breaslă înalt specializată și de aceea apreciată,  aproape am ajuns să fim flagelați în public. Media, în lipsa de spectaculos, zdrobește aproape zilnic, imaginea oricărui medic, fără dovezi, la simplul denunț al oricărui nemulțumit sau vânător de despăgubiri. În istorie a mai existat o asemenea instituție ce funcționa după același protocol. Ea a funcționat în Evul Mediu Negru și s-a numit Sfântul Oficiu – Inchiziția. Din pacate aceasta abordare ne face victime pe noi toti, ca tara, ca popor, ca oameni care trateaza superficial probleme importante.

Societatea actuală împarte medicii în Dumnezei și diavoli. Majoritatea, până la proba contrarie, ne cred Dumnezei. Dacă au ajuns la doctor, acesta trebuie să rezolve problema. Dumnezei fiind, trebuie să fim fără de greșeală. De asemena ce răsplată ar trebui să oferi unui Dumnezeu … mulțumesc și atât, că de asta este Dumnezeu. Și doar au jurat precum Hipocrate, n-au nevoie de bani și de condiții, si au știut de la început…

Acestea sunt o parte din elucubrațiile pe care ne este dat deseori să le auzim. Nu, nu suntem Dumnezei și nu facem minuni! Când pare că le facem, noi suntem doar unealta, nu Maestrul. Suntem oameni cu defecte și greșeli. Noi înșine ni le recunoaștem. Și ni le recunoaștem mai abitir decât profanii. Greșim și este normal să greșim. Bine, veți spune, că noi lucrăm cu oameni și nu avem voie … Exista vreunul dintre dumneavoastră care să nu fi greșit? Se crede vreunul dintre dumneavoastră perfect? Dacă da, aveți o problemă…

Și mai este ceva, ceva care vă va uimi. În imensa majoritate a cazurilor, greșelile noastre nu le știți și nu le veți afla niciodată. Ele nu apar în media și nu sunt comentate la televizor de nici un expert de conjunctură, care tratează cu aceeași erudiție atât probleme medicale cât și pe  cele ale viermelui de mătase. Nu apar, nu pentru că știm să ni le acoperim sau, vezi Doamne, o mână acoperă pe cealaltă. Nu apar pentru că nu sunt importante, nu afectează existența, nu crează nici o formă de handicap. Sunt greșeli inerente care au în esență drept cauză unicitatea fiecărui organism. În medicină unu plus unu nu fac întotdeauna doi. Nu poți folosi aceeași ”cheie” pentru același ”șurub” de fiecare dată.  Nu neg și existența unor accidente care pot genera handicap dar sunt incomensurabil mai puține decât sunteți tentați să credeți.

Există și reversul medaliei. A existat un caz al unui confrate, la care, în timpul unei operații dificile, executate în premieră, a survenit un accident care a lăsat pacientul în imposibilitatea de a-și mai folosi membrele inferioare. Medicul a fost ostracizat public, condamnat penal și la plata unei despăgubiri enorme. Toată procedura juridică a durat în jur de 5 ani.  După ceva timp pacientul cu handicap sever a fost filmat cărând plase și conducând automobilul. Iată dovada că ceea ce pare evident mediei profane este, de fapt, o altă realitate medicală. Și spuneți-mi trauma psihică, juridică și financiară a confratelui cine o platește? Cine îi returnează medicului cei 5 ani de stres, emoție, frică, rușine… Credeți că acel om va mai avea curajul reinserției sociale și profesionale totale? Credeți că va mai avea curajul să aplice tehnici novatoare? Nu!

Mulți dintre medici nu știu să facă altceva decât medicină. Ridicarea dreptului de liberă practică periclitează posibilitatea de a-și susține financiar familia. În plus pe lângă o nereușită medicul poate să mai fi salvat sau rezolvat sute de cazuri. Nu poți distruge o carieră, un om și o familie pentru o nereușită, de cele mai multe ori imaginară. Profesiunea medicală a devenit o țintă a vânătorilor de despăgubiri. Și atunci vă întrebați de ce marea noastră majoritate fug de cazurile complexe, cu posibile implicații medico-legale? De ce fugim de responsabiliatea medicală? De ce să fiu târât în complicate investigații de malpractice încercând să fac bine cuiva când pot să mă ocup doar de cazuri cu reușită aproape sigură! Cu atât mai mult cu cât, în cazul unui accident, voi fi obligat să compar în fața organului polițienesc, în vederea unor declarații, alături de borfași, pești și criminali!

Ceea ce vedeți în media, în imensa majoritate a cazurilor, reflectă nemulțumirea și frustările pacientului față de sistem sau o posibilă lipsă de comunicare. Pentru că pacientul, și poate este de înțeles, nu acceptă că în atare caz s-a făcut tot ce s-a putut, în condițiile date.

F10: Nu acceptă pentru că vorbim totuşi de oameni, de familie, de prieteni..

Da, noțiunea de accident este exclusă dintre explicațiile acceptate. As vrea sa vă mai spun  un adevăr. În medicină nu deținem controlul. Practica medicală se bazează pe experiența predecesorilor, scrisă sau nescrisă, care nu oferă însă certitudini. Statistica, care stă la baza medicinei bazate pe dovezi, oferă procente, deci subdiviziuni ale unitații. Nu există mijloace de diagnostic sau terapeutice cu reușită de 100%. Nu există o simplă operație de apendicită sau cataractă. Toate tehnicile și procedurile medicale au riscuri diferite în ceea ce privește incidentele, accidentele și complicațiile, oriunde în lume, în orice sistem sanitar. Se spune atât de des, și stiți cu toții, că mortalitatea infantilă la noi în țară este cea mai mare din toată Comunitatea Europeană. Așa este! Dar știți care era diferența statistică acum cativa ani? De 3 copii decedați la 1.000 de nou-născuți vii! În condițiile în care un nou născut născut înainte de termen, în Anglia, stă internat în medie 120 de zile și se consumă pentru acesta, în medie, 120 000 lire sterline. Faceți comparația si credeți-mă medicina românească face minuni! Acesta este un exemplu de cum poți spune un adevăr statistic astfel încât acesta să te îngroape sau să te ridice în slăvi! Pe care îl acceptați? Care vă impresionează mai mult?

F10: Cu alte cuvinte, să fim mai înţelegători cu medicii…

Nu numai cu medicii. In general pledez pentru mai multa intelegere, in sensul de analiza mai profunda a situatiilor. Orice judecata superficiala creeaza probleme mai mari decat rezolva. Am spus la început că societatea ne împarte în Dumnezei și diavoli. Am încercat să vă arăt că diavolii nu sunt chiar atât de negri precum par sau sunt zugrăviți de media. Nu contest că printre noi, medicii, sunt si persoane lipsite de onoare sau deontologie. Nu contest că există cazuri de condiționare a actului medical. Nu contest că există și greșeli grave medicale. Dar vă conjur să credeți că majoritatea gândesc și acționează corect și moral. Că greșeala medicală este rodul unei conjuncturi nefavorabile, a unui accident. Proiectantul avionului face tot ce poate pentru a preîntâmpina un accident. Și totuși avioanele mai cad din când în când! Niciunul datorită unei cauze unice, toate datorită unui cumul nefast de factori favorizanți.

Probabil că lucrul care ne afectează cel mai mult este pierderea încrederii. Eram obișnuiți, până la momentul în care președintele țării s-a dus să fie operat pe alte meleaguri, ca un șef de trib al Africii negre, nemulțumit de vraciul local, eram obișnuiți, zic, să fim creditați cu o încredere necondiționată. Probabil că această atitudine a fost, și ea, exagerată. Nefericirea face ca in prezent toți să aibă îndoieli în ceea ce privește probitatea profesională a medicului. Și asta pentru că, în această țară, toată lumea știe medicină, fotbal și politică. Toți se pricep mai degrabă la meseria altuia decât la propria-i meserie. Toți emit opinii și sfaturi medicale. Ultimele umplu până la refuz media și Internetul. Mai degrabă pacientul crede ce citește pe tot felul de site-uri de știință popularizată sau blog-uri, decât o părere medicală. Mărturisesc că îmi este uneori greu să conving o pacientă că este sănătoasă tun, în urma celor citite pe Internet sau auzite la televizor.

F10: Realitatea este că, fiind parte din sistem, găsiţi mai curând argumente în sprijinul său decât impotrivă…

Aveti doar partial dreptate. Părerea generală este că sistemul medical românesc este cel mai prost. Trebuie să știți că în vestul Europei și în SUA programarea la medicul specialist poate dura și trei luni. Dacă între timp afecțiunea devine o urgență aceasta este rezolvată de Serviciul de Urgențe după care pacientul este trimis acasă să-și aștepte programarea. Se poate întâmpla ca un pacient care se consideră urgență să aștepte toată ziua pentru a fi consultat în Serviciul de Urgențe, dacă protocoalele medicale consideră că el nu este o urgență. Se poate întâmpla ca pacientul să moară până ajunge la specialist sau ajunge să fie internat. Se întâmplă foarte frecvent ca medicul de familie să nu te consulte peste numărul de programări plătit de guvern pentru acea zi. Nici nu știți ce accesibilitate la serviciile medicale de bază există încă aici, in tara noastra.

Publicitate