“ Fericirea nu ar trebui să fie o destinație, ci un mod de viață” – interviu cu EUGEN SĂNDICĂ, medicul care, de departe,  salvează copiii României

 

Există  multă suferință în jurul nostru. Însă nu cred să existe durere mai mare, decât cea a unui părinte, care-și vede copilul pe patul de spital, cu puține șanse de a deveni om mare. Și sunt mii de astfel de copii, condamnați la boli grave, uneori fără leac. De aceea, medicii care fac minuni, sunt numiți “îngeri ai copiilor”. Nu-s mulți, dar cei cu adevărat remarcabili trebuie să fie cunoscuți de toată lumea!
Bunăoară, circa 100 de copii români sunt operaţi, în medie, anual la un centru pentru chirurgia malformaţiilor cardiace din Germania, centru înfiinţat de medicul român Eugen Săndică. Centrul face parte din cea mai mare clinică la nivel european în funcţie de numărul de transplanturi de inimă realizate, iar intervenţiile chirurgului român reprezintă, de fapt,  cea mai puternică legătură pe care specialistul o mai are cu ţara. Căci, din 2004, Eugen Săndică profesează în Germania. Și asta după o experienţă acumulată în state precum Austria, SUA şi Marea Britanie. Includerea domniei sale în Campania “Vindecăm România” , inițiată de revista noastră, nu este deci forțată : prin ceea ce face, medicul Eugen Săndică ajută, de acolo, de departe, România.

    Am avut sansa de a-l cunoaște personal pe doctorul Săndică. L-am avut lângă mine, respirând la nici 2 metri, pe
“canapeaua românilor de 10”. Rar mi se întâmplă să fiu atât de emoționată, cum am fost în prezența domniei sale. Am avut sentimentul că vorbesc cu unul din medicii aceia extrordinari, ai căror fapte te lasă fără respirație. Mi s-a parut ușor crispat, sau poate cam prea sobru…De fapt, cum poate fi un om, care ține în mână inima bolnavă a unui prunc proaspăt născut, reîntorcând-o sănătoasă în trupul acestuia?…

…Îmi amintesc chiar un gest nepremeditat, pe care l-am făcut în emisiune și care – mi s-a spus mai apoi – i-a emoționat puternic pe telespectatori : am ținut să ating, în timpul filmării, mâna chirurgului fabulos de lângă mine – mâna aceea, făcătoare de minuni, care a reușit să slaveze atâtea vieți…Regizorul a focusat pe “atingerea” respectivă, transmițând-o în sute de mii de case ale românilor, care brusc au devenit mândri că doctorul Eugen Săndică, deși trăiește în Germania, este “unul de-al lor”…

 

Bref! Ca de obicei, scurtul interviu din emisiune nu mi-a epuizat curiozitățile, drept care mi-am îngăduit să-l provoc pe distinsul chirurg la un nou dialog. De data aceasta, online….

Marina Almășan : – Paradoxal, stând departe de țară, reușiți să faceți mult mai mult pentru copiii din România, decât, poate, ați face-o trăind aici. Dar, întrebarea mea este : de ce o faceți? Nu au nemții destui pacienți?

Dr. Eugen Săndică : – Bineinteles ca nu este simplu sa raspund acestor solicitari, dar cred ca si micutii pacienti din Romania merita o sansa,  pe care , din păcate, nu o au in tara. In plus, disperarea care transpare din mesajele parintilor nu poate sa te lase indiferent. Am incercat si incerc in continuare sa acord tot sprijinul atunci cand cineva imi cere ajutorul.

Marina Almășan : – Desigur, e și jurământul lui Hipocrate la mijloc, și empatia, dar cred că este și  vorba de patriotism. Vorbiți-mi, va rog, despre nemaipomenita clinică, pe care ați pus-o pe picioare în Germania.

Dr. Eugen Săndică : – In 2008 mi s-a propus simultan sa preiau conducerea chirurgiei malformatiilor cardiace in doua centre, in Hamburg si in Bad Oeynhausen. Decizia nu a fost una usoara, fiind foarte multe aspecte pe care le-am luat in calcul. In final am optat pentru Bad Oeynhausen, cel mai mare centru pentru chirurgie cardiaca si transplant din Europa, deoarece aici am gasit disponibilitatea pentru a pune in practica conceptul meu despre organizarea si modul de activitate al unui serviciu modern, destinat bolnavilor cu malformatii cardiace congenitale, indiferent de varsta acestora. Ceea ce in prezent face subiectul discutiilor legat de locul si modalitatile de tratament ale bolnavilor adulti cu malformatii cardiace, eu le-am organizat si pus in practica inca din 2008 in Bad Oeynhausen. Acelasi lucru si despre conceptul “Heart Team” (echipa cardio-chirurgicala). In  Centrul pentru Malformatii Cardiace din Bad Oeynhausen pe care l-am infiintat in 2008, nu exista sectii separate cu paturi pentru chirurgie si pentru cardiologie. Chirurgii si cardiologii se intalnesc la patul pacientului, nu exista transfer al pacientilor intre sectii. Acest lucru scade birocratia si foloseste mult mai bine resursele de personal medical.

Marina Almășan : – Citind acest interviu, unii carcotași vă vor acuza că “trudiți” pentru o altă țară, în loc s-o faceți pentru a dumneavoastră. Dar știu că ați avut proiecte importante și aici. Ne puteți vorbi despre ele?

Dr. Eugen Săndică : – Nu asa se pune problema. Exista relatii contractuale cu drepturi si obligatii de ambele parti. Nu ma afecteaza daca astfel de acuzatii absolut nefondate au fost sau vor fi exprimate. Inainte de a profesa in Germania am pornit de la zero chirurgia cardio-vasculara in Institutul de Boli Cardio-vasculare Iasi, organizand serviciul si instruind personalul la o varsta la care altii abia daca stapanesc ABC-ul specialitatii. Desigur ca unii vor sa faca uitat acest lucru, dar exista inca colegi, medici si asistente, perfuzionisti, care isi amintesc cum a fost inceputul, acum 20 de ani. As vrea sa cred ca si in prezent criteriile de selectie a personalului au ramas la fel de corecte si severe iar pregatirea se deruleaza cu la fel de multa atentie si responsabilitate.

Marina Almășan : – Deh…știu și eu ce să zic? După cum știți, e cam mare hapsul in sistemul medical românesc. Chiar vroiam să vă întreb : din acest punct de vedere, ce au ei ( nemții) și nu avem noi? Dacă ați fi factor de decizie în România, ce măsuri ați lua pentru  redresarea sistemului sanitar romanesc?

Dr. Eugen Săndică : – Prima intrebare poate fi interpretata intr-un cadru mai larg dar si restransa la domeniul sanitar. In cadrul mai larg, au sisteme care functioneaza ca parti ale unei societati ce satisface in mare masura asteptarile membrilor acesteia. Este deci o societate functionala, nu neaparat perfecta, de aceea multiplele dezbateri pe teme diverse pentru a imbunatati sau aduce corectii acolo unde se impune. Sigur nu intotdeauna lucrurile merg asa cum se doreste iar un exemplu in acest sens este aeroportul din Berlin. Raportat insa la multitudinea problemelor si a succeselor inregistrate, aceasta este doar o picatura in ocean, desi a fost prezentat in media romaneasca ca :  “uite, si in Germania se intampla!” . Asa este, se intampla si in Germania si in alte state,  spre care romanii privesc cu admiratie sau invidie, dar ceea ce este important,  este sa luam de la aceste state ce este bun si poate contribui la progresul Romaniei. Ce au nemtii si nu au romanii? In esenta, la nivel de individ nou-nascut, nu cred ca ceva special. Cresc insa si se dezvolta intr-o societate bine articulata, care respecta drepturile individuale, dar in acelasi timp reuseste sa integreze imensa majoritate a membrilor societatii in mecanisme ce functioneaza, ei devenind rotite importante care sunt interconectate si a caror functionare depinde de buna functionare a celorlalte;  de aici si responsabilitatea si faptul ca nu exista in vorbirea curenta “merge si asa” ci dimpotriva, “trebuie sa functioneze”. In general, romanii care traiesc in Germania performeaza foarte bine fiecare la nivelul lui, dovada fiind ca pusi in cadrul unui sistem functional, nu sunt mai prejos decat omologii lor din tara de adoptie. Redresarea sistemului sanitar romanesc nu se poate realiza peste noapte, iar el este oglinda societatii romanesti actuale. Sistemul medical din Germania nu ar putea fi ceea ce este daca in spatele lui nu ar fi economia Germaniei in care oamenii performeaza si pot plati contributii corespunzatoare la asigurarile de sanatate care sunt obligatorii. Desigur, banii nu sunt totul. Si in Romania s-au investit uneori sume considerabile in aparatură ce a stat neinstalata sau nefolosita, iesind din garantie si de multe ori fara contracte de mentenanta. Presa este plina de astfel de exemple. Eficienta actului medical este un alt aspect ce trebuie luat in discutie. Managementul multor spitale este criticat de Ministrul Sanatatii, dar nu se petrec neaparat si schimbari. Desigur nu sunt lucruri noi cele mentionate mai sus. Problema este ca se continua in acelasi fel sperand sa se obtina alte rezultate iar acest lucru nu are cum sa se intample. Redresarea trebuie sa ia in calcul posibilitatile reale de finantare, cresterea pe cat posibil a numarului celor ce contribuie la asigurarile de sanatate, cunoasterea costurilor reale in sistem, introducerea de standarde si protocoale in asistenta medicala a caror respectare sa fie obligatorie si nu optionala, imbunatatirea sistemului de pregatire al rezidentilor si eventual un alt mod de admitere in rezidentiat (nu toti cei ce aleg o specialitate la concursul de rezidentiat vor putea sa faca cu adevarat fata cerintelor, dar la finalul anilor de rezidentiat vor sustine examenul de specialitate chiar daca nu sunt pregatiti corespunzator), clarificarea stat-privat in domeniul sanatatii, sunt atat de multe aspecte ce trebuie luate in discutie. Un lucru este clar: Ministrul Sanatatii singur nu are cum sa rezolve problemele din sistem. Este nevoie de o politica sanitara a guvernului sau, mai bine, de un pact pe sanatate la care sa adere toate partidele astfel incat indiferent cine ajunge la guvernare sa fie asigurata o continuitate a principiilor stabilite de comun acord.

Marina Almășan : – Sper din toată inima ca acest interviu să fie citit și de cei  care au putere de decizie…. Haideți să ne întoarcem la dumneavoastră. Spuneți-mi, domnule doctor, până  să ajungeți în top, ați avut și dvs, ca orice medic de valoare, un parcurs. Cand a început el?

Dr. Eugen Săndică : – Dupa terminarea Facultatii de Medicina Generala din UMF Carola Davila Bucuresti in 1991, am fost pentru un an medic stagiar la Spitalul Judetean Galati. In 1992, in urma concursului de secundariat (actualmente concurs de rezidentiat), am ales specialitatea de chirurgie cardiovasculara. Specializarea am efectuat-o la Clinica de Chirurgie Cardiovasculara a Spitalului Fundeni, devenind medic specialist in 1997. Doctoratul l-am sustinut in 2000 in cadrul UMF Carol Davila. Din 2002 sunt medic primar. Intre 1998-2003 am fost angajat al Sectiei de Chirurgie Cardiaca din Institutul de Boli Cardio-vasculare Iasi. Intre 2004-2006 am profesat in cadrul Klinik fuer Thorax- und Herzchirurgie, Herz- und Diabeteszentrum NRW, Bad Oeynhausen, Germania iar intre 2006-2008 in cadrul Klinik und Poliklinik fuer Herzchirurgie, Universitaetmedizin Rostock, Germania. Din 2008 conduc Clinica de Chirurgie a Malformatiilor Cardiace Congenitale din Bad Oeynhausen si sunt Director Medical al Centrului pentru Malformatii Cardiace. Desigur au fost multe stagii de specializare in SUA, Marea Britanie, Austria, Germania, Ungaria.

 

Marina Almășan : – Sunt curioasă dacă medicina este o “moștenire de familie”. Ce profesii au avut părinții dvs? Ce ați moștenit de la fiecare?

Dr. Eugen Săndică : – Tata, decedat in urma cu opt ani, a fost medic neurolog, mama a fost medic medicina generala sau in actualul sistem, medic de familie. De la ei am mostenit cu siguranta doar lucrurile bune. Defectele imi apartin in exclusivitate.

 

Marina Almășan : – Deci vă încadrați în categoria “așchia nu sare departe de trunchi”! Și când v-ați hotărât : “Da, voi face medicina!”?

Dr. Eugen Săndică : – La decesul bunicii materne, datorat unei leucemii. Ma retrasesem in gradina pe o banca, sub un visin, la umbra si a venit tata si s-a asezat langa mine. Aveam noua ani…

 

Marina Almășan : – Mda…o amintire tristă, dar care, iată, a condus la formarea unui medic de excepție. Spuneți-mi, în tot acest parcurs profesional, ați avut vreun mentor? Ce anume v-a transmis? La randu-vă, ce încercați să le transmiteți celor tineri, care vin din urmă?

Dr. Eugen Săndică : – Din nefericire sau poate din fericire, nu am avut un mentor in sensul clasic al termenului. Spun “din nefericire”,  pentru ca este mult mai usor in profesie daca ai aceasta sansa. “Din fericire”,  pentru ca nu am fost nevoit sa urmez o anumita cale impusa de un mentor si am cautat sa gasesc modalitatea cea mai buna de a ajuta pacientii. Am vazut la altii cum NU trebuie sa procedez si am cautat solutii pentru situatiile care erau considerate ca fiind inevitabile. Cine doreste sa devina chirurg cardiac trebuie sa isi gaseasca propriul drum, altfel risca sa ajunga, in varianta cea mai optimista, un bun instrument chirurgical si in nici un caz chirurg. Atat celor ce vin din urma cat si colaboratorilor le spun ca nu sunt obligati sa procedeze identic ca mine, folosind aceasta drept scuza in caz de evolutie nefavorabila. Le ofer libertatea si sansa de a arata ce stiu si ce pot face.  In special in chirurgia malformatiilor cardiace –  care este o chirurgie reconstructiva la marea majoritate a pacientilor – rezultatul operator este strict dependent de chirurg. Spre exemplu, de el depinde daca petecele create din diferite materiale vor fi suficient de mari pentru a largi zonele ingustate ale vaselor de sange sau pentru a acoperi eficient defectele din peretii inimii dar in aceeasi timp suficient  de mici pentru a nu produce obstructii in interiorul inimii sau pentru a nu forma pliuri ce pot face ineficienta procedura de largire a vaselor de sange. Cel mai greu in chirurgie este sa ti se ofere o sansa si de aceea le sunt recunoscator profesorilor Ioan Pop de Popa, Francis Robicsek, Reiner Koerfer si Gustav Steinhoff pentru sansa oferita intr-un anumit moment si pentru increderea acordata. Mai devreme sau mai tarziu,  majoritatea dintre noi, ca sa nu spun toti, primim o sansa. Este important sa o recunoastem si sa fim pregatiti sa o fructificam.

 

Marina Almășan : – Iar dumneavoastră ați făcut-o cu brio. Aș vrea să pătrundem puțin …în sala de operație, Operați copii, uneori nou-născuți. Cât de dificile sunt aceste operații, față de cele făcute unui adult?

Dr. Eugen Săndică : – De fapt,  nou nascutii reprezinta peste un sfert din numarul pacientilor operati de mine an de an. Dificultatea tine nu numai de complexitatea tehnica a operatiilor de corectie a malformatiilor cardiace ci si de fragilitatea intregului organism, in varsta de cateva ore sau zile. In multe cazuri, operatiile au loc inainte de incheierea procesului fiziologic de adaptare la viata extrauterina. In fapt, nu exista nici un fel de termen de comparatie cu adultul. Este o alta lume, in care insa nu poti sa intri si sa performezi, daca nu stapanesti chirugia adultului. Acest lucru este cu atat mai mult necesar, cu cat procentul operatiilor cardiace la adultii cu malformatii cardiace creste de la an la an in conditiile cresterii considerabile a duratei si calitatii vietii la acesti pacienti, urmare a progreselor spectaculoase facute in chirurgia malformatiilor congenitale in ultimii 35 de ani. Referitor la a doua intrebare, fiecare pacient operat pentru o malformatia cardiaca mai mult sau mai putin complexa este insotit de o poveste cu mare incarcatura emotionala, care desigur este similara in marea majoritate a cazurilor. Socul aflarii vestii cu ocazia investigatiilor prenatale sau imediat dupa nastere este la fel de mare cu singura diferenta semnificativa ca daca in cazul diagnosticului prenatal lucrurile pot fi planificate corespunzator, in cazul diagnosticului la nastere, daca se impune operatia de urgenta, situatia poate deveni critica. 

Marina Almășan : – Îmi puteți povesti un caz emoționant, care v-a rămas , peste ani, în memorie?

Dr. Eugen Săndică : – Deosebit de emotionant a fost cazul unei paciente la care diagnosticul prenatal a aratat o malformatie cardiaca complexa,  practic incompatibila cu viata, in momentul intreruperii circulatiei placentare, adica sectionarea cordonului ombilical. Singura optiune era ca instituirea circulatiei extracorporeale sa se realizeze in timp ce copilul se afla inca in uter, cu cordonul ombilical intact. Au fost necesare o planificare minutioasa, o mobilizare si o coordonare perfecta a doua echipe de anestezisti, o echipa de ginecologi si o echipa de chirurgie cardiaca congenitala. Doua mese de operatie au fost instalate in aceeasi sala de operatie aflandu-se in contact la un unghi drept. Pe o masa de operatie se afla gravida iar pe cealalta masa de operatie era deja campul operator pregatit steril sa primeasca nou-nascutul. Procedura a inceput prin operatia cezariana, ginecologul extragand copilul partial din uter pana la nivelul cordului ombilical. Apoi am intervenit eu deschizand toracele copilului si instituind circulatie extracorporeala. Abia apoi cordonul ombilical a fost sectionat, nou nascutul extras complet din uter si plasat pe cealalta masa de operatie unde a continuat procedura chirurgicala pe cord deschis. Riscul acestei interventii a fost dublu, mama acceptand sa faca acest lucru pentru a oferi o sansa copilului. Dragostea de mama este oricum ceva greu de descris in cuvinte, dar aceasta femeie si-a asumat riscul de a nu isi vedea copilul in cazul in care ei i s-ar fi intamplat ceva neprevazut, dar nu a fost cazul.

Marina Almășan : – Doamne , ce emoționant! Și bănuiesc că ați mai putea da nenumărate astfel de exemple. Dar, spuneți-mi,  o astfel de operație este, cu siguranță, foarte costisitoare. Deci romanul de rând nu ar putea spera sa-i ajungă copilul suferind pe mâna dvs….

Dr. Eugen Săndică : – Dimpotriva, au ajuns si ajung la mine parinti disperati dupa ce m-au contactat doar printr-un simplu e-mail, desi unora dintre ei li se spusese ca nu au sanse sa ajunga aici. In conditii bine definite, Casele de Asigurari de Sanatate din Romania deconteaza costurile interventiilor chirurgicale. Ramane desigur problema costurilor adiacente pentru parinti si aici am gasit o solutie de sustinere a acestora. Costurile cazarii parintilor pe durata spitalizarii copilului precum si costul transportului la sosire si plecare de la si pana la aeroportul din Dortmund sunt preluate de Herz- und Diabeteszentrum NRW. Sumele nu sunt deloc neglijabile. Trebuie sa mentionez si implicarea medicilor cardiologi pediatri din multe orase din Romania care au diagnosticat si monitorizeaza prin controale periodice pacientii operati de mine.

 

Marina Almășan : – Ce frumos! Ce șansă uriașă pentru aceste familii lovite de soartă!  Spuneți-mi, la ce performanțe a ajuns medicina, în domeniul dvs?

Dr. Eugen Săndică : – De la proceduri ce apartin cardiologiei interventionale pe cordul fetal intrauterin, deci prenatal, la operatii pe cord deschis la nou-nascut la cateva ore de la nastere si sisteme de asistare mecanica a circulatiei la nou-nascut si sugar, inclusiv cord artificial extracorporeal.

Marina Almășan : – Extraordinar! Spuneți-mi, domnule Eugen Săndică, ce anume credeți că va recomandă pentru a fi un “medic de nota 10”?

Dr. Eugen Săndică : – Poate faptul ca,  atat in scoala generala cat si in liceu si in facultate, aceasta a fost nota obisnuita, desigur cu foarte putine exceptii. Cred ca nu trebuie sa existe jumatati de masura in ceea ce faci. Ca elev sau student, nu poti sa inveti sau sa iti faci temele doar pe jumatate, acest lucru te va costa mai devreme sau mai tarziu pentru ca multe lucruri nu pot fi recuperate in viata iar timpul nu poate fi dat inapoi. Si, desigur, este bine daca se poate sa inveti astazi, ceea ce teoretic este planificat pentru maine pentru ca astfel vei fi mai bine pregatit sa faci fata provocarilor de a doua zi. Ca si in sah, este bine sa gandesti cu cat mai multe mutari in avans. Cand eram in facultate in anul IV, a fost un concurs medico-chirurgical cu tematica din anii IV, V si VI, la care se puteau inscrie si studentii din anul IV. Primii patru clasati erau selectati pentru concursul national. Atat eu cat si viitoarea mea sotie cu care eram prieten din liceu, ne-am clasat in primii patru.

Marina Almășan : – Wow! Iată deci că performanțele dumneavoastră de astăzi se sprijina pe un fundament extrem de solid! Care este legătura medicului cu Dumnezeu? Unde se încheie puterea dumneavoastră?

Dr. Eugen Săndică : – Este dificil de raspuns, pentru ca prima intrebarea are mai multe conotatii. Ca om, fiecare medic cred ca isi defineste sau ar trebui sa isi defineasca relatia cu Divinitatea. Ca medic, trebuie in primul rand sa nu faci rau, primum non nocere, pentru ca se spune ca medicul trateaza, iar Dumnezeu vindeca. Daca ne referim strict la chirurgia cardiaca, rezultatul unei operatii imperfecte,  executata de un chirurg, nu va putea fi imbunatatit prin invocarea Divinitatii. Dumnezeu lucreaza prin oameni si acestia nu intotdeauna se ridica la nivelul asteptarilor Lui. Ganditi-va la aceasta analogie, desigur redusa la o scara infinita: nu maestrul este neaparat de vina pentru ceea ce face invatacelul lui, cand ajunge pe propriile picioare. Acesta din urma a ratat practic sansa oferita. Exista o vorba cunoscuta la romani: Dumnezeu iti dă,  dar nu iti pune si in traista. Referitor la a doua intrebare, nu as spune putere, ci mai degraba posibilitatea de a face ceva pentru pacient daca la acest lucru va referiti. Iar din acest punct de vedere, limita este data de stadiul actual al cunostintelor medicale in domeniu. De dorit este ca maine sa putem face mai mult decat astazi.

 

Marina Almășan : – ..Iar dumneavoastră sunteți genul de om care reușește! Lăsând modestia la o parte, am să vă rog să punctați cele mai mari succese ale carierei dvs profesionale. 

Dr. Eugen Săndică : – Faptul ca am avut sansa sa organizez si sa pun in functiune doua centre, unul in Romania si altul in Germania, totul bazat pe performanta chirurgicala.

 

Marina Almășan : – …lucru pentru care va asigur de întreaga mea prețuire! Aveți cumva vreun mare regret?

Dr. Eugen Săndică : – Pe patul de moarte, dupa 40 de zile de incredibile suferinte datorate unei maladii incurabile ce a distrus-o, incet dar sigur, in 21 de ani, sotia mi-a spus,  cu cateva ore inainte sa moara, citez : “ nu am stiut ca ma iubesti atat de mult”. Timp de 37 de ani se pare ca nu am reusit sa transmit acest lucru.

 

Marina Almășan : – Offf…îmi pare atât de rău, pentru pierderea pe care ati suferit-o…Vorbiți-ne despre dumneavoastră, în afara profesiei. Despre felul de a fi, despre familie, hobby-uri, timpul liber.

Dr. Eugen Săndică : – Timpul este intotdeauna cel mai mare dusman, cand ai foarte multe lucruri de facut. Incerc sa il administrez cat mai bine posibil dar nu cred ca pot multumi pe toata lumea. Calatorii in concediu, lectura, ori de cate ori este posibil plimbari cu bicicleta, tenis. Andreea, fiica mea, se specializeaza in neurochirurgie in Hanovra.

Marina Almășan : – Ce vă mai lipsește, pentru a fi fericit?

Dr. Eugen Săndică : – Fericirea nu ar trebui sa fie o destinatie, ci un mod de viata. In loc sa alergam dupa o fata morgana,  mai bine sa incercam sa ne facem viata placuta si sa facem bine celorlalti in fiecare zi, daca este posibil, pentru ca poate fi ultima. Memento mori. Este ceea ce cei mai multi uita.

Marina Almășan : – Cât de frumos ați răspuns! …Deși vremurile sunt tare complicate, v-ați făcut totuși un plan, pentru 2021?

Dr. Eugen Săndică : – In contextual actual,  trebuie sa luam in calcul mai multe optiuni. De accea este bine sa vorbim despre ce am realizat in 2021 si nu despre ce am planificat.

Marina Almășan : – Va mulțumesc din suflet pentru interviu și vă doresc ca 2021 să fie unul în care fericirea să fie , așa cum spuneați, un mod de viață!

Campanie susținută de Clinica DRM ROMANIA : DRM ROMANIA