Bombănelile Marinei Editoriale

Marina noastră și anii ei…

                

Da, există și cazuri in care regret enorm includerea unui invitat în rețeta emisiunii. Din varii motive. Dar nu este nicidecum cazul de față. Pe Marina Voica am iubit-o dintotdeauna și o iubesc nesfârșit. Și nu neapărat datorită originilor mele slave, ci datorită faptului că , reușind să-i cutreier în repetate rânduri sufletul ( și nu doar in platoul de filmare, ci si în grădinița ei plină de flori de la Breaza), am deslușit înlăuntrul său o lume atât de frumoasă, atât de curată, atât de blândă, și apoi o tristețe atât de adâncă și o poveste de viața atât de cutremurătoare, încât artista cu accent inconfundabil mi s-a lipit mie însămi de suflet, precum marca de o scrisoare venită din îndepărtata taiga rusească…

    Și totuși zilele trecute, când Marina ne-a fost din nou oaspete, după ce în mod unanim ne doriserăm asta la una din ședințele noastre “zoomate” de redacție, o menghină mi-a prins sufletul, pe parcursul întregii curgeri a înregistrării… Am descoperit același sentiment născut când, cu ceva ani în urmă, am vizitat-o, tot cu echipa,  pe Zina Dumitrescu, la azilul în care singurătatea Apusului îi adunase ultimii ani… Și acum cred că începeți să înțelegeți unde bat…

   Marina înfruntă trecerea anilor cu stoicismul cu care un spărgător de gheață înaintează prin  crusta albă a mărilor pământului. Sufletul – cel de care vă vorbeam – îi împiedică mersul, încăpățânându-se să rămână tânăr și punându-se de-a curmezișul fireștei degradări a trupului. Și din lupta asta suflet-trup, s-a născut acel sentiment al meu, atât de dureros, în filmarea din zilele trecute. La finalul emisiunii, am înțeles,  din cele câteva priviri și vorbe, schimbate cu echipa, că sentimentul a fost unanim…

   Nuuuu! Să nu înțelegeți că s-a întâmplat vreo catastrofă, sau ceva care să împiedice mersul firesc al unei astfel de filmări, în platourile in care – culmea! – acum peste 60 de ani, cand mulți dintre telespectatorii TVR nu figurau nici măcar în planurile părinților lor, Marina debutase. Filmarea a decurs absolut normal si , mai ales, fără nicio oprire. “In regim de direct” – cum ne place nouă să spunem, în amintirea vremurilor normale, in care transmisiile directe le erau îngăduite celor care le puteau duce. Marina a fost aproape la fel de vorbăreață, spontană, melancolică, glumeață, optimistă și nostalgică deopotrivă, amestecând în trupul fragil, măcinat de ani și suferinți, toate acestea la un loc. A încercat chiar să-și păstreze și look-ul “de puștoaică”, înveșmântându-se “cool” și păstrând ceva din mișcările de dans de altădată, când își rotea cu nerv castanietele și își tremura volanele rochiilor spectaculoase, sub reflectoarele acelorași platouri de filmare ale televiziunii publice. Doar că…anii nu ne iartă pe niciunuii dintre noi…Și micile detalii, care mie, de aproape , mi-au fost atât de dureros vizibile, ne-au răsucit cuțitele in răni, reamintindu-ne fiecăruia dintre noi că toamnele vin, că iernile sunt pe urmele lor… și că singură iubirea aproapelui ne mai poate încălzi sufletul, asigurandu-ne că lumea nu ne-a uitat, că suntem prețuiți, că n-am trait degeaba și că ceea ce candva le-am dăruit, din suflet, celor din jur, devine , iată , bumerangul vital, întors catre noi spre a ne hrăni anii din urmă…

…Discutaserăm , la acea ședință de redacție în care am decis invitarea Marinei, despre recenta ei prezență intr-una din emisiunile unui post comercial și despre cinismul realizatorilor, de a o “investi” pe octogenara artistă, de draul ratingului,  în momente de un penibil nebun… Noi n-am cocoțat-o pe Marina pe motociclete ( deși in numele prieteniei noastre , cred că s-ar fi suit și pe un bombardier!) și nu am profitat deloc de îngăduința ei proverbială. Dimpotrivă, cuvântul de ordine a fost s-o “protejăm” părintește, să-i păstrăm , cât se poate, strălucirea divei de altădată și cochetăria feminină care a făcut mereu parte din arsenalul Marinei. Așa se explică ( veți vedea sâmbătă), cadrele cu grijă alese de Luminița Dumitrescu, regizorul nostru, dar și migala montajului ulterior, care a eliminat tot ceea ce are legătură, din păcate, cu anii care trec, trec și nu au nicio îngăduință față de nimeni…

    Nu regret deloc invitarea Marinei. I-am sorbit fiecare cuvințel din interviul pe care i l-am luat, repetându-i uneori de cate doua ori întrebările și așteptându-i mai mult decât de obicei răspunsurile …Am regăsit-o sub “pudra” cu care a machiat-l Timpul, pe aceeași artistă caldă și stralucitoare, pe care o țin minte încă din copilarie și de care îmi voi aminti cu atâta bucurie, în toate zilele în care afară plouă, plouă…

    M-aș bucura ca mâine să veniți și voi la intâlnirea cu Marina. La ora 15, pe TVR2. Subiectul nu este numai despre ea. Ci ș despre noi, în lupta cu Timpul…

 

Rubrica oferita de FARMACIILE CATENA : RILASTIL ACNESTIL