Oamenii care lucrează după miezul nopții își riscă foarte mult sănătatea! In plus, cu cât timpul lucrat noaptea este mai mare, cu atât riscurile cresc. Ultimele cercetări au confirmat aceste terifiante concluzii ale medicilor.
Lucrul noaptea conduce la cancer! – aceasta este concluzia dramatică sa cercetătorilor de la Universitatea din Montreal. La experiment au luat parte 13.000 de femei, cu vârste cuprinse intre 55 și 59 de ani. Dintre ele , 6100 au fost diagnosticate cu cancer de sân. După identificarea factorilor care ar fi putut conduce la acest diagnostic, a rezultat că unul din cei mai importanți ar fi putut fi numărul de ore de noapte, petrecute la muncă. Astfel, tei ore lucrate după miezul nopții cresc riscurile de cancer cu 12 procente, iar 10 ore ( pentru femeile care lucrează în schimb de noapte), cu 80 la sută!
Iar pentru a normaliza aceste valori, sunt necesari nu mai putin de doi ani! – susține MedicalXpress.
Mai demult, astfel de cercetări se efectuau și în cazul bărbaților, rezultatele fiind la fel de pesimiste. Cercetările in cauză au arătat că acei reprezentanți ai sexului tare, care lucrează noaptea, se imbolnăvesc de cancer la prostată de trei ori mai mult decât restul. În plus, bărbații care lucrează în schimburi de noapte se îmbolnăvesc mult mai frecvent de cancer la plămâni și la vezica urinară.
Cercetătorii explică toate aceste lucruri prin distrugerea bioritmului și printr-o sinteză defectuoasă a melatoninei. Aceasta din urmă este direct răspunzătoare de lupta împotriva tumorilor, iar hormonul este produs tocmai în timpul somnului de noapte. Melatonina reglează activitatea hormonală și sistemul imunitar și apără organismul de stres, încetinind totodată procesul de îmbătrânitre.
Sursa : fishki.net
Comentează