A sta, câteva ore, în biroul doamnei doctor Monica Pop este sinonim cu a asista la un show cu public. Spumoasă ca o șampanie, pitită printre florile care vin în avalanșă de la șirul nesfârșit de pacienți, gazda mea nu adună laolaltă nici cinci minute de liniște. E o mișcare browniană în micuțul birou de la primul etaj al Spitalului din Piața Lahovari. Monica Pop e argint viu. Consultă, semnează mape, fuge la sala de curs, scrie rețete, dă indicații, apoi iar consultă, fixează tratamente, trimite la analize, muștruluiește rezidenții, răspunde la telefon. Dialogurile telefonice sunt și ele show-uri în sine. Monica Pop nu răspunde la mobil. Sau NUMAI la mobil. Telefonul fix al spitalului sună direct la ea în birou. Și are timp să vorbească cu fiecare. Pentru ea nu există „domnul ministru” sau „domnul senator” sau portarul de la hotelul de peste drum : în fața bolii toți sunt egali, toți devin pacienți. Îi pune la punct pe tupeiști, îi îndrumă, cu o răbdare nepământeană pe cei neajutorați. Își iese din pepeni când dă nas în nas cu prostia omenească dar, mai ales, cu obrăznicia și impertinența… Printre toate cele de mai sus, apucă să-mi răspundă la întrebări. Unele o amuză, altele îi iscă lacrimi în colțul ochilor.. Un interviu de zece minute mișcă limbile ceasului cu două ore. Și asta pentru că fiecare răspuns e întrerupt de un telefon, un pacient, un rezident, un vizitator. Dar, repet, spectacolul la care asist este unic. Monica Pop dirijează un univers. Acum abia înțeleg pe deplin de ce lumea o iubește și o respectă. De ce este cel mai longeviv director de spital din România. De ce este unică.
– Există un ochi de bărbat, care vă privește continuu, când sunteți la birou. Și nu e al soțului dvs….
( Râde și ia în mână borcanul în care plutește, într-un lichid, un ochi de om) – Ăsta? E al unui arestat drogat, care și-a scos singur ochiul! Și nu mă privește ochiul pe mine, ci EU pe el! Ba, mai mult, îl arăt tuturor, mai cu seamă studenților mei : este un altfel de ” definiție” a ceea ce înseamnă efectul drogurilor.. ( îmi povestește cu un farmec nebun cum a avut loc întâlnirea cu deținutul cu pricina, care a fost adus ținându-și ochiul în palmă, și cum i-a scris el apoi doamnei doctor o scrisoare din penitenciar, cerându-și scuze pentru că a bruscat-o , în acele momente de sevraj…)
Sintagma ” trăim intr-o lume a bărbaților” are după părerea dvs, consistență, sau e un simplu clișeu?
Clișeu. Pentru mine, cel puțin. N-am avut niciodată probleme de „coexistare” . Dacă s-a ajuns ca societatea să fie condusă de bărbati, este pentru că femeile sunt fraiere! Ele dau tare din gură, li se aude vocea, însă numai la colț de stradă. Ia să pună mâna să și facă ceva! Pentru mine faptele contează, nu dacă cel care le face este bărbat sau femeie!
…și totuși,există acest „război” , chiar și tacit. Însă dvs ați învins de atâtea ori! Care sunt atu-urile dvs?
Să vă spun ceva. Eu, personal, cred că femeia face întotdeauna lucrurile altfel : mai bine, mai temeinic. Uite, intrați într-un spital! Priviți în jur! Imediat veți ști dacă acel spital e condus de un bărbat sau de o femeie! Femeile gândesc altfel. Am intrat recent într-un spital și…nu găseai un scaun să te așezi : stăteau și pacienții și vizitatorii pe jos, pe ciment! La mine am pus scaune peste tot! Eu am țintit întotdeauna către confortul tuturor ; ambele părți trebuie să fie mulțumite : și medicul, și pacientul! Știți că, la mine la spital, medicii chirurgi pot veni la servici la ce oră doresc și operează atunci când vor ei, când se simt cel mai în formă, din punct de vedere al biorotmului? E doar un exemplu! Doi ani mi-a luat ca să fac relațiile din spital să meargă bine! Și mai am o pretenție : nimeni să nu îndrăznească să-mi jignească personalul! Niciun vagabond, și niciun ministru!
Lumea ar fi mai bună, dacă bărbații…
…dacă bărbații n-ar mai profita de prostia femeilor! Pentru că, hai să fim serioși, bărbații se comportă urât pentru că le merge! Întreg comportamentul bărbaților este indus de cel al femeilor. Din acest punct de vedere, am boală pe femeile idioate! ..cum ar fi, de exemplu, femeile dependente de bărbați! Sunt întreținute financiar și, ca atare, înghit : înjurături, palme, bătăi în toată regula! Eu sunt o mare feministă! Și ca atare, am diverse nedumeriri : de ce trebuie, bunăoară, ca femeia să ia numele bărbatului?!?
Să trecem la lucruri mai..serioase! De exemplu, la prima iubire! Insă din nou ne întoarcem la bărbați….PRIMUL nu se uită niciodată. Sper că nu faceți rabat de la regulă!..
..Eram studentă. Era o persoană cu notorietate, mai mare cu 18 ani decât mine..Și gata. Ajunge atât. Nu mai este în viață… Soțul meu mă mai tot întreabă despre El. De fiecare dată îi răspund : ” Eu nu te-am întrebat nimic, niciodată, nu mă întreba nici tu!”
Cât de importantă a fost, pentru dumneavoastră acea relație? A reușit să vă schimbe, să vă transforme?
Nu m-a schimbat cu nimic. În general, am o personalitate foarte puternică, nu mă schimb așa ușor! Să nu mă înțelegeți greșit: nu consider chiar ca am întotdeauna dreptate. Dimpotrivă! Chiar dacă reacționez negativ la început, când nu-mi convine ceva, obișnuiesc să judec apoi,la rece și, dacă simt ca am greșit, fac ajustări.
Cei 35 ani de căsnicie pe care îi aveți, mă fac să vă întreb dacă ați rezistat atâta timp din comoditate sau din dragoste?
Comoditatea nu face parte din structura mea! Evident că din dragoste. De fapt..așa a fost să fie. Deși m-am căsătorit destul de repede ( după o lună și jumătate de relație) , eu, în general, sunt împotriva căsătoriei. Consider că, în vremurile pe care le trăim, căsătoria strică relația dintre doi oameni. Mulți percep căsătoria ca fiind o relație de proprietate, de privare de libertate. Or, stăpânul omului este numai el însuși..De aceea noi, eu și soțul meu, ne-am împăcat foarte bine. Pentru că eu consider că orice om e liber. Și i-am respectat libertatea. Nu am avut decât o singură pretenție : să știu la ce oră vine acasă! Și asta nu din alt motiv, decât din teamă : eu m-am speriat foarte rău când a murit bunica mea ( omul cel mai important din viața Monicăi Pop – n.a.) , pur și simplu pe neașteptate, și de atunci mă speriu cumplit de fiecare dată când cineva drag întârzie..
Daca ați fi bărbat, cărei românce a Prezentului i-ați da târcoale?
Aoleeeu! Aș rămâne celibatară,dacă aș fi bărbat în zilele noastre! Dacă însă aș putea alege din Trecut – aș opta, fără doar și poate, pentru Regina Maria!
V-a spus vreodată, vreun bărbat , ceva memorabil? Ne puteți dezvălui?
– 4 bărbați m-au întrebat dacă vreau să mă mărit cu ei. Nu m-au impresionat deloc. Soțul în schimb, nu m-a întrebat. Îi spusesem de la început că nu mă interesează căsătoria ( încă eram în stare de șoc după moartea bunicii mele) , așa că nu a abordat niciodată acest subiect. Insă la un moment dat mi-a spus niște cuvinte care, chiar dacă par banale, m-au impresionat și , iată, le-am păstrat în minte toată viața : „- Eu am să te-aștept până ai să vrei!..”
Chiar și femeile puternice, este imposibil să nu aibă frici ! ( legate de anumiți bărbați, de șefi, de boli, de trecerea timpului, de kilograme în plus..). Vă e teamă de ceva?
De bărbați – niciodată! Nici de funcții! Practic medicină de urgență și de aceea îmi este foarte teamă de ceva rău care i s-ar putea întâmpla cuiva drag. Nu sunt cel mai echilibrat om, atunci când este vorba de bolile celor din jurul meu.. Și , din păcate, nu prea am avut grijă nici de mine, dovadă ca viața mea a trecut, la un moment dat, printr-un mare impas..
Ce NU trebuie să facă o „femeie de 10”?
Să nu judece după aparențe și niciodată după informațiile pe care le primesc de la cei din jur, fără să le verifice! Și încă ceva : să nu facă compromisuri! De niciun fel!
Sunteți un oftalmolog de renume. Se spune că ochii sunt oglinda sufletului. V-au trecut „prin mână” milioane de ochi , confirmați sau infirmați definiția de mai sus?
Confirm, pe deplin! Din privire poți citi omul. Și aici mă întorc din nou la bunica mea: avea bunica niște ochi atât de albaștri și atât de limpezi, cum n-am mai văzut la nimeni niciodată, de atunci! Și emanau atâta căldură!..Era suficient să mă privească bunica și mă calmam imediat. Dar și când o supăram cu ceva și mă săgeta cu privirea..! În rest, pot spune că privirile bărbaților nu m-au impresionat niciodată! Numai atitudinea lor, și faptele.
Dumneavoastră ce culoare de ochi aveți?
Nedefintă! ( se apropie de mine și-mi dezvăluie ochii săi fumoși, de o culoare incertă..) Vedeți? Sunt kaki! Ați mai văzut așa ceva? Când eram studentă, au venit odată la mine, pe plajă, unii de la ORWO ( pe atunci, un important producător de filme foto) și au vrut să mă plătească pentru a face o fotografie pentru ei! Și..i-am refuzat.
Campanie susținuta de clinica DRM România : CLINICA DRM ROMANIA
Comentează