Timp liber

Levitaţie fără declaraţie

De când m-am apucat de levitat nu mai folosesc maşina aşa des. Numai când am drumuri mai lungi. Sau când mă grăbesc. Ştiţi, nu pot levita prea repede, e vorba de rezistenţa aerului. Plus că m-am cam îngrăşat şi nu mai am o formă aerodinamică, aşa, ca în tinereţe. Şi ar fi şi o contradicţie în termeni, cum să levitezi repede? Ce, sunt Superman? Ăla zboară, nu levitează. Când spui levitaţie, îţi imaginezi o plutire uşoară, lină. Sper că m-aţi înţeles. Oricum, aici n-am nevoie nici de declaraţie pe proprie răspundere, nici de mască sau mănuşi. Păcat că sunt cam singură pe-aici, pe sus. Aici se respectă măsurile de izolare socială. Câte o vrăjitoare din când în când, câte-un artist de circ, câte-o barză chioară, câte-o cioară… Într-o zi parcă l-am zărit şi pe Elon Musk, dar nu sunt sigură. Pe Superman nu l-am întâlnit în viaţa mea, indiferent ce s-a bârfit pe Facebook. Nu-i adevărat. Nu levitează multă lume, nu ştiu de ce. Probabil nu s-au gândit la asta. Eu m-am gândit. Câteodată mi-ar plăcea să am un suflet pereche cu care să levitez ţinându-ne de mână. Câteodată nu. În studiile mele de dezvoltare personală am învăţat că e de-ajuns să te gândeşti, şi dorinţa ţi se îndeplineşte, oricât pare de imposibilă. Aşadar, eu asta mi-am propus. Ce era să-mi propun altceva? Că am de toate. De aceea, mă mir că nu mă întâlnesc măcar cu vreun coach din ăsta de dezvoltare personală, că ei sunt mai dezvoltaţi personal decât mine. Sau poate levitează prin alte zări, nu ca mine, în judeţul Ilfov. Am auzit că levitează prin Bali. Dar nu pot să mă abţin să mă gândesc ce inspiraţional trebuie să fie să levitezi peste DN1 într-o seară de duminică.