Bombănelile Marinei Editoriale

Lehamitea – noul nostru animal de companie

 

O nouă viețuitoare s-a strecurat în viețile noastre, pe post de animal de companie. Este o situație oarecum atipica, pentru că, dacă în genere drăgălașele “pet”-uri ne devin companioni pentru că ne-o dorim ( sau pentru că nu putem rezista presiunii din partea celor pe care-i iubim), de data aceasta, viețuitoarea despre care vă vorbesc este un animal de companie nedorit, dar infiltrat deja în familiile majorității românilor. 

        Cum a apărut? Pe pământ probabil că locuiește de multă vreme. Cam de când viețile oamenilor au început să fie  gestionate de semeni de-ai lor. Atunci când aceștia din urmă sunt fie neaveniți, fie nepricepuți, fie nemernici ( prefixul “ne” apare în mod obsesiv), vietile celor din jur devin tare complicate și atunci își face loc în ele, cuibărindu-se în fiecare celulă, jivina ce va urma să-i însoțească de aici înainte zi de zi, ceas de ceas, respirație de respirație. 

     Numele ei? Îl cunoașteți cu toții, pentru că , probabil, v-a dat deja târcoale sau chiar v-ați ciocnit de ea și până acum, dar pasager : îi spune LEHAMITEA. Aaaaa! V-ați amintit! Nu-i așa că pare deja un “loc comun”? Nu-i așa că aveți și voi pe-aproape câte un astfel de animal de companie? Și când te gândești că s-a insinuat în viața voastră, fără să faceți nici cel mai mic efort pentru asta! …Cât ați dat pe el? Aparent nimic. Dar dacă stați strâmb și judecați drept – v-a costat ani din viața voastră. Mai ales pentru voi, ăștia, care conviețuiți cu jivina încă din anii “de dinainte”.  Căci da, trăia jivina și pe atunci, în casele noastre. 

      O vreme, ea, LEHAMITEA,  părea că a fost “eradicată”. În locul său, discret și firav, a apărut o vietate drăgălașă, îmbrățișată de toți : SPERANȚA! Eram cu toții fericiți să avem prin case așa ceva : noul venit ne umplea locuințele cu bucurie, îl mângâiam pe creștet, îl hrăneam în fiecare zi cu fiertură de vise. Însă o molimă nevăzută dar bine direcționată s-a abătut peste speranțele fiecăruia și acestea  au început să cadă pe capete. Ni s-au fluturat pe la nas diferite tratamente paleative, am încercat să ne ținem fiecare speranța în viață, dar n-a fost chip. Molima a fost mai puternică decât știința noastră de a-i tine piept. Una câte una, speranțele noastre și-au părăsit culcușul, lăsând în loc un mare gol : LIPSA SPERANȚEI. Și uite-așa, în locul rămas vacant, s-a strecurat LEHAMITEA. Încet dar sigur, unul câte unul, românii s-au trezit alături cu noul animal de companie. La început au încercat să-i țină piept, să-l țină departe, să se încăpățâneze să păstreze locul gol : doar-doar s-or întoarce SPERANȚELE pierdute. Dar nu, tenace și feroce, LEHAMITEA s-a grăbit să ocupe postul vacant de “animal de companie”, devenind nedezlipită de stăpânii săi. Dacă stăm bine să ne gândim, nici nu-i greu de ținut pe lângă casă o astfel de orătanie : se cuibăreste peste tot, deci  nu are  nevoie de un culcuș special. Nu trebuie s-o scoți de două ori pe zi afară, să se ușureze, căci nu se ușurează niciodată. De mâncat , se hrănește cu orice : cu iluzii pierdute, cu  vise deșarte, cu câte un pumn de minciuni pe care i-l aruncă zilnic cei ce-i conduc stăpânul. Căci da, fiecare stăpân al lehamitei are la rândul său stăpâni. Pe care, cică, și-i alege singur, democratic, dând-o mai totdeauna în bară…

    Ai o pisică sau un hamster  și te-ai săturat de ei? Îi pui pe OLX și ai scăpat! Ai un pudel, un acvariu cu pești sau un papagal vorbitor și nu-i mai vrei în preajma ta? Pudelul îl faci cadou, peștii îi arunci în lac iar papagalului găsești tu cum să-i faci vânt. De LEHAMITE  însă nu-i chip să scapi! Se ține scai de tine și analiștii de pe la televizor îți dau de înțeles că are viață lungă. Posibil chiar să o întreacă pe a ta. Așa că…singurul lucru pe care poți să-l faci, este să înveți să trăiești cu ea. Cu LEHAMITEA. Să te amăgești că va trece, să faci planuri de evadare către alte orizonturi, către țărinstrăine în care cică  se mai poartă încă, pe lângă case, speranțele, cu riscul însă ca lehamitea  să te ajungă și pe acolo….

    V-aș mai vorbi eu multe despre acest animal de companie al Prezentului, însă…mă uit cu ingrijorare la ceas și constat că e ora la care trebuie să-i dau de mâncare lehamitei care dă din coadă pe lângă mine. Așa că…zi bună vă doresc! Și, deși sună poate nefiresc, vă fac și o urare pozitivă : Muri-v-ar LEHAMITEA! 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : VACCINURI ANTIGRIPALE