banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Lecția Stelei, fata frumoasă fără un picior

….stau lângă minunăția asta de fată, frumoasă și elegantă, și încerc să nu-mi cobor privirea în jos, sub măsuța din decor, pentru că știu că emoțiile mă vor îneca și voi păți din nou lucrul acela – atât de nesuferit, în timpul unei filmări – când lacrimi pe care nu le poți ține în frâu, coboară pe obraji, antrenând după ele, în chip fatidic, machiajul după care mă ascund. Trag însă cu coada ochiului spre monitorul meu de control , suficient cât să observ succesiunea de chipuri înlăcrimate din public, selectate de Luminița Dumitrescu, regizorul meu artistic.
…De regulă, fug de subiectele lacrimogene. Le uram, de pe vremea când le păstorea Andreea Marin, respectând, știu, nu propriile dorințe, ci un format impus, venit din afară, dar care garanta ratinguri uriașe prin exploatarea suferinței celor invitati. Dar Stela nu se află aici pentru a face să curgă lacrimile telespectatorilor pe proteza ce-i înlocuiește candva frumosul picior și nici pentru a îngroșa rândurile privitorilor TVR. Ne-am resemnat demult cu gândul că decența și faptele bune nu vor mai atrage niciodată, în România, populația avidă de senzațional, urât și murdar.
Am invitat-o pe fata bălaie și dumnezeiesc de frumoasă, ce-mi șade alături, pentru a da o lecție. O lecție din care lipsesc tabla, creta și clopotelul care anunță pauza. Dascălul este chiar ea , făptura de lângă mine, băncile au fost înlocuite cu gradenele in care elevii ascultă, cu sufletul la gură, povestea celei din fața lor. Iar materia este una obligatorie : viața însăși. Viața pe care în fiecare zi învățăm s-o trăim, cu dascăli sau singuri, din propriile greșeli. Iar Stela ne învață cum să nu abdicăm de la ea. Cum să nu ne lăsăm îngenuncheați, chiar și atunci când ne pare că totul s-a sfârșit, că nimic nu va mai fi ca înainte, că nu mai are rost , de fapt, să continuăm…
…A trecut și ea prin aceste stări. A urlat de durere dar și de disperare, a luat pilule, a umblat pe la psihologi, s-a agățat de ce a putut. Nu-i lesne să-ti continui drumul când , deodată, Destinul ti se impotrivește și-ti scoate în cale un șofer decreierat, care te mutilează pe viață. Așa a pățit Stela, la vârsta când fetele merg țanțoșe pe stradă, etalandu-și tinerețea și frumusețea cocotate pe tocuri semețe, dansează prin cluburi sau se bronzează pe plaje exotice.
Stela este tânără, frumoasă, este mămică ( are un îngeraș incredibil de cuminte, care nu a mârâit niciodată și nu s-a agățat niciodată de microfonul meu, așa cum au făcut toți pruncii, popositi, dintr-un motiv sau altul, in emisiunea noastră) , are un soț nepământean de bun, care i-a stat lipit cu adezivul iubirii, în toate grelele luni ce au urmat accidentului. Și Stela a învins. Si-a învins disperarea, deznădejdea, fricile, complexele. Nu evită să-și arate piciorul-proteză, a cărui dobândire – povestește tot ea – a fost cea mai mare fericire a ultimului an. Lecția Stelei este una adâncă, spusă dintr-un suflet frumos, adăpostit de un trup incomplet : trebuie să ne bucurăm de fiecare clipă pe care o trăim și de tot ceea ce avem la un moment dat. Orice lucru marunt este, de fapt, atât de important și nu ne dăm seama de asta decât atunci când îl pierdem. Este filozofia simplă a acestui înger de femeie și a tuturor celor care au supraviețuit unor nemeritate încercări ale sorții.
….Ascultând-o și continuând să-mi țin în frâu privirea, pentru a nu o lăsa să coboare mai jos de genunchii fetei, mi-am amintit un proverb chinez, care inainte mă emoționa doar pe jumătate : “Mă plângeam că nu am bani de sandale, până am întâlnit un om fără picioare”…

P.S. Vă rog, opriti-vă un pic din goana voastră spre Nicăieri și urmăriți astăzi la ora 15, pe TVR2, prima ediție “Femei de 10, Bărbați de 10” a noului sezon!

Rubrică oferită de :

Femei de 10 pe Facebook