banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Cum era să devin părtașă la adulter

               

Săptămâna trecută m-a sunat un cunoscut de-al meu, – îl știu de pe vremea stagiaturii mele de economist și-l mai activez câteodată, atunci când îmi prind urechile în câte-o problemă tehnică –  si m-a rugat să-i ofer un “alibi”. Cică dacă o să mă sune cumva nevastă-sa ( pe care o cunoscusem întâmplător) , să-i spun că marți, între orele cutare și cutare, distinsul ei soț fusese la mine, să mă ajute să instalez nu știu ce program. 

…M-a luat prin surprindere ( nu mai spun că telefonul lui mă scosese și de sub duș!)  am bâguit ceva, nu țin minte să-i fi spus “Da!” , după care omul s-a grăbit să-mi mulțumească până la cer și înapoi și, îngrozit că s-ar putea să-l refuz explicit, mi-a închis telefonul în nasul plin de clăbuci…

…Iaca, poznă! Eu, părtașă la o fărădelege! Nu-l suspectam nicidecum că ar fi omorât pe cineva și caută să iasă basma curată pe spinarea mea;  mai degrabă îl vedeam înșurubat într-o relație amoroasă interzisă. Pesemne soața începuse să aibă ceva suspiciuni, posibil scandalul conjugal mocnea și omul își lua măsuri de precauție. Iar eu devenisem o părticică din plan. 

Eram oarecum nedumerită, cum de mă nimerise taman pe mine : dialogurile noastre nu depășiseră niciodată sfera profesională. O singură dată, când m-a luat gura pe dinainte și  am remarcat ce cămașă șifonată are, a si țit nevoia să se justifice : cum că nevastă-sa numai de el nu are timp și că a ajuns să și le calce singur… Nu-i cerusem astfel de detalii. 

Și acum, brusc, devin complice. Și nici măcar nu spusesem Da! 

In primele clipe am vrut să-l sun și să-i spun că a înțeles greșit și că nu mă bag în jocul ăsta. Am intrat pentru o clipă în pielea nevestei sale și …am retrăit momente cenușii din propria existență, când îmi știam soțul prins în diverse activități oficiale, iar el – cum s-a dovedit mai apoi – numai acolo nu era! …Dintr-o solidaritate feminină lesne de-nțeles, am pus mâna pe telefon, gata să-l sun și să-l anunț că mă retrag din ecuație… După care m-am poticnit de alt gând : cel legat de cămașa șifonată. Dar dacă omul are un tartor de nevastă și trăiește o viață de coșmar, încercând mici și nevinovate evadări cu rol de balon de oxigen? M-am mai înmuiat.. În plus, nici nu-mi doream să stric bunatate de relație, care mă salva atunci când Victorașul meu atoateștiutor nu era prin preajmă și calculatorul, imprimanta sau iPhone-ul îmi dădeau de furcă. 

“Îl sun și-i spun că plec din București într-o zonă fără semnal si că nu sunt  alibi-ul potrivit!” Am pus din nou mâna pe telefon și l-am apelat din memorie. Avea telefonul închis : probabil una din multele ședințe care-i sufocau existența…Au trecut câteva ore în care, știind că se așteaptă de la mine o minciună, m-am tot perpelit, ca un pui la rotisor. Pui, nu găină batrână, că aia măcar face zeama bună, iar eu nu reuseam nici măcar să găsesc o soluție pentru o amărâtă de situație,  atât de comună, în fond, în zilele noastre. 

Ori de câte ori suna mobilul, tresăream de parcă urma să primesc o condamnare telefonică la moarte. Priveam cu teamă ecranul, așteptându-mă să descopăr un număr necunoscut, îndărătul caruia să deslușesc nevasta înșelată. Telefonul însă n-a sunat decât cu numere cunoscute, fiecare nume provocându-mi adevărate sărbători interioare. Între timp, îmi făcusem zeci de planuri : cum să evit convorbirea, cum să-mi cer iertare de la amicul meu, motivându-mi dezertarea din armata falșilor “alibiști”, cum să-mi calc pe suflet și să-i spun femeii, fără să mă bâlbâi,  “Da, soțul dvs a fost la mine și mi-a instalat, timp de 3 ore, o aplicație”…Dar dacă mă întreabă despre ce aplicație e vorba și eu cu greu știu să spun ce marca de calculator am, darămite să dau astfel de detalii?!? …Dar dacă va descoperi ulterior adevărul, din alte surse, și eu voi pica drept mincinoasa-mincinoaselor, voi primi o morală de zile mari la telefon sau chiar o scenă în public și nu-mi voi ierta niciodată faptul că am acceptat să fac o faptă bună? Dar o fi oare bună fapta clădită pe minciună? 

     Bref! A trecut o săptămână de atunci. Cu aceleași emoții, reportate de la o zi la alta. Noroc că, vacanță fiind, telefonul nu a sunat prea des. Altfel aș fi dus-o dintr-un tresărit în altul.

     Am avut nevoie, aseară, de un sfat legat de memoria calculatorului. Cu un nod în gât, l-am sunat pe omul meu. Era la mare, în Grecia, cu tot familionul. S-a bucurat că mă aude, mi-a lămurit problema tehnică și, profitând că soția culegea scoici pe malul mării, mi-a mulțumit, mult și șoptit, pentru ajutor. A spus că va ține minte ce am făcut pentru el. Fără să intru în detalii, i-am spus că nici eu nu voi uita prea curând… I-am urat vacanță plăcută și am închis. Să înțeleg că am reușit să “fac o faptă bună” fără să fiu nevoită să mint?!? Cum le rezolvă, ea, viața, pe toate, astfel încât toată lumea să fie mulțumită!…

Rubrică oferita de :

Femei de 10 pe Facebook