Femei de 10

LAURA STOICA

” Azilul de noapte ” , piesa de teatru a lui Maxim Gorki , in regia lui Constantin Codrescu , in care a jucat Laura , la ” Nottara “.

Aceasta e Lumea noastra.
” Infernul altei Planete ” , cum banuia Aldoux Huxley.

A venit in Bucuresti din Castrul Roman Apulum , al Legiunii Gemina , viitorul Albensis al Transilvaniei , Balgradul , Weissenburgul sau Alba Iulia , acolo unde Mihai Viteazul si mai tarziu , Regele Ferdinand si Regina Maria , vor uni cele Trei Provincii Romanesti.

Le va lega si ea prin Ruga :
” Da , Doamne , Cantec , da , Doamne Vers ! ” ,
printre primele voci mari , dupa Revolutie.
Aveam nevoie de Arta , sa ostoim suferinta de lacrimi si sange.
La inceput , s-a auzit Vali Sterian :
” Doamne , vino , Doamne , sa vezi ce-a mai ramas din Oameni ! ”

A castigat toate Premiile ce o puteau laurea , precum numele-i : Interpretare , Telegenie , Videoclip.
Dar mai ales ne-a cucerit pe noi , cei pentru care canta.
Ardea pe scena cu flacara vie , ca in ” Focul ”.
Imbracamintea nu-i era decat un accesoriu al sufletului : eleganta , rafinament , modernitate.
Cea mai importnata artista Rock a Romaiei nu a facut rabat de la nimic si in primul rand , de la efort.

A aparut pe Scena ” Cerbului de Aur ” de la Brasov alaturi de optsprezece motociclisti , simbolul varstei de la care incepi sa iei decizii importante.
A avut mereu vointa de a razbate , de a invinge , de a nu ceda.

Pentru revenirea in Rock , dupa o nepermisa si neinteleasa uitare din partea noastra , a ales o pista de carting din Bacau , spunandu-ne ca se va ridica mereu.
Nimic din resemnarea lui Bacovia , Poetul trist din partea locului.

” Cartierul canta Rock “si Romania intreaga era cuprinsa de febra muzicii.
Dar nimic nu e vesnic.
Nici macar gloria in intelesul ei primar , de recunoastere constanta.
Laura si-a facut la infinit trupe de Rock , adunand pe cei mai buni instrumentisti ai momentului care gandeau ca ea si cu care putea face echipa.
Ne-a purtat peste tot in inima ei , ne-a avut in gand , nu ne-a tradat nici macar cand noi am tradat-o.

Sfasiata intre Teatru si Muzica , a demostrat ca Arta se poate face oriunde , dar Rock-ul numai in fata unei sali pline.
A stiut sa se retraga la timp , dar si-a asumat si riscul de a reveni.

“Un actor grabit ” , acesta i-a fost Destinul.
” I-a spus replica , si apoi a plecat. ”
Nu a mai asteptat si vocea ei , cuvantul ce-l avea de spus , curat si senin , precum ochii ei , necuprins de frumosi.

Era convinsa ca ” Ingerii nu plang. ”
Avea si o explicatie : ” sunt prea tineri. ”

Sunt sigur ca nu ne-ar lasa nici pe noi sa plangem.
Mereu ne-a considerat fiinte angelice , indiferent cat de departe eram de Scara lui Iacob.

Cosmin – Stefan Georgescu

Surse : Wikipedia
Arhiva TVR