Bombănelile Marinei Editoriale

La ziua Zinei…

…La un moment dat, Zina mi-a luat mâna într-a ei și mi-a șoptit în ureche, cu o voce ce aduna într-însa, deopotrivă, nedumerire și groază : „- Vai, Marina, toți oamenii ăștia au venit pentru mine?..Dar eu nu-i cunosc!..” Am încercat s-o liniștesc, asigurând-o la fel de șoptit că nu anii și uitarea blestemată ce pune încet-încet stăpânire pe mintea ei sunt de vină, ci faptul că Timpul s-a jucat cu chipurile fiecăruia dintre noi și nici unul din noi nu mai arată ca acum 20-30 de ani. „- Sunt oameni care te iubesc, Zina!” am apucat să-i mai spun, până să se înfigă în ea o ziaristă într-atât de jună, încât cred că atunci când Zina strălucea pe podium, ea nu exista nici măcar sub formă de părinți. „-Cum vă simțiți la 80 de ani?” -am mai apucat să aud tradiționala întrebare mustind de banalitate. ….Nici nu mai contează răspunsul, căci sigur nu va fi fost cel adevărat. Cum să se simtă un om de 80 de ani, pe care Destinul l-a surghiunit într-un azil, fie el și cu ștaif? ..Plin de energie? Încrezător în viitor? Vesel? În putere?…Ași! Dacă Zina ar putea să povestească deschis ce se ascunde în sufletul său, soarele de afară ar părea cu siguranță mult mai palid..Nu sunt ușoare hainele bătrâneții, după ce o viață întreagă te-ai aflat în lumea reflectoarelor și a veșmintelor purtate de cele mai frumoase femei de pe pământ, după ce ai fost răsfățata tuturor evenimentelor mondene , după ce ai cutreierat lumea iar bărbații ți-au cutreierat sufletul, încercând fiecare să ți-l cucerească și fiind gata să-ți răsplătească frumusețea prin a-ți așeza Universul la picioare…Nu e deloc simplu, ba e al naibii de complicat, să trebuiască să te obișnuiești deodată cu un loc strâmt, gol de prieteni, departe de lumea dezlănțuită și atât de strălucitoare a tinereții tale, un loc în care oamenii umblă triști și cu pașii mărunții, acompaniați de bastoane și cadre de metal, împărțindu-și ziua între orele de luat medicamentele pentru inimă și cele pentru diabet și încercând cu greu să-și amintească când au fost ultima oară fericiți..

Și deodată..Lumea își reîntoarce fața spre tine. Totul se răsucește cu susul în jos, calendarul îți privește cu îngăduință chipul, extrăgându-te brusc din anonimatul la care ai fost condamnată, din galeria imaginilor palide ale Trecutului și aducându-te în prim-planul atenției tuturor. La naiba cu tristețea și disperarea! ..pui pe stand-by toate durerile care-ți dau târcoale, scoți din șifonier rochia cea mai frumoasă, balerinii aceia comozi pe care…Doamne, de la cine i-ai primit,oare?…te aranjează, iată, fetele ca să arăți frumoasă și strălucitoare, așa cum ne încăpățânăm să te păstrăm în mintea noastră. Și întâmplarea începe. Oare e aievea ce ți se întâmplă, sau mintea îți joacă feste? Muzica aceasta este pentru tine? Florile?..Cine sunt toți acești oameni mulți, atât de buni cu tine, atât de prietenoși, de veseli, de surâzători? Uite, parcă începi să recunoști chipuri, Doamne, cât s-au schimbat toi!.. numai vocile le sunt aceleași, oare și eu m-am schimbat la fel?..Dacă muzica n-ar fi atât de tare, cred că lumea mi-ar auzi și gândurile, atât sunt de învolburate..Doamne, câtă emoție!..Oare pentru mine e totul, merit eu asta?..

…..Sper că ți-a mers la suflet, Zina, aniversarea de ieri. Sper că ai rămas cu ceva din toată vânzoleala de pe malul lacului Snagov, că nu ți-a crescut prea tare tensiunea, că ți-au fost aduse daruri necesare și nu de complezență, că în azilul tău vă domni, timp de câteva zile, la toate etajele sale, mireasma muntelui de flori ce ți-a fost revărsat la picioare, că te vei bucura, împreună cu familia ta de bătrânei cuminți și uitați de lume, de tortul aniversar, dulce cum nu vor fi niciodată bătrânețile lor.. Sper că lumea a reușit să te convingă că nu ai trăit degeaba, că sunt mulți cei care te iubesc adânc și care-ți datorează, poate, unele din cele cele mai frumoase amintiri. Sper ca maladia cruntă, care mușcă în fiecare zi din ale tale, nu va șterge prea repede această zi a prețuirii noastre față de tine. Și mai sper că, acolo unde se află, în nemernicia sa măruntă, sufletul pe care l-ai adus pe lume și spre care, cu siguranță, îți călătorește ades gândul obosit de pilule, se va zvârcoli,poate, de durerea pe care ți-o pricinuiesc nepăsarea și uitarea lui…

image

image

2 comentarii

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

  • Felicitari Marina,ai vorbele adevarate mereu la tine !O aniversare placuta pentru unii,bine ca v-ati adus aminte de Zina,macar voi,prietenii,daca cei care sint datori sa aiba grija de ea,au uitat .
    Dumnezeu sa aiba grija de ea si de voi toti sa o mai puteti ajuta,sa-i fiti alaturi ,atat cit mai este printre cei cu bun simt si cu recunostinta fata de ea.Succes in tot ce faci !
    Marcela Stoian

  • bravo, d-na marina almasan ca nu uitati niciodata sa evidentiati lucruri frumoase in aceasta lume. va iubesc pt tot ce sunteti, spiritul cel detineti, omul care sunteti si tot ce ne oferiti. sa ramaneti asa mereu.

Publicitate