După emisiunea de astăzi, mă veți iubi mai puțin.
Si nici măcar nu pot să mă supăr pe voi, pentru că veți avea dreptate.
Căci astăzi, în emisiune, am făcut un lucru de care și mie îmi este rușine. M-am jucat cu sentimentele unor copii. Am făcut-o într-un meschin scop jurnalistic și sper ca acest lucru să fie chiar și numai o măruntă circumstanță atenuantă…
…..Erau șase la număr și colegii mei îi așezaseră în rândul intâi, de unde mi-a plăcut să-i văd cum urmareau atenți și fascinați , la început repetiția, apoi filmările propriu-zise. Erau școlari, cu toții ( ceva mai târziu aveam să aflu că erau chiar cei mai buni la învățătură, din grupul lor), cu fețe cuminți, curat îmbrăcați și din cale-afară de liniștiți. Știam sigur că ceea ce văd, le place și nu pentru că erau niște bieți copii, veniți din provincie, ci pentru că, acest prim contact cu televiziunea este fascinant pentru aproape toată lumea. Iar ochii lor, larg deschiși, privirea atât de atentă, cu licărul din ea cu tot, vorbeau de la sine despre emoția ce-i subjugase…
Apoi …a început supliciul lor. Iar eu am fost principalul vinovat. Mai întâi am invitat-o în scenă pe minunata Natalia Barbu, care a interpetat live, acompaniată de bandul lui Andrei Tudor, o înduioșătoare melodie despre mamă…Eram cu ochii pe ei, pe cei șase adolescenți din rândul întâi.. Lumea a aplaudat-o pe Natalia, iar eu l-am rugat pe Costin să plimbe microfonul printre spectatori, întrebându-i ce sentimente le-a trezit cântecul..I-au vorbit, unii – despre chipul mamei, priedut in negura timpului, alții au simțit nevoia să-i ceară iertare celei ce i-a adus pe lume pentru temirice greșeli, făcute în copilărie….Cei șase ascultau cuminți, în tăcere..Cred că numai eu și colegii mei de echipă puteam ghici ce se întâmpla, în acele momente, în sufletul lor… Apoi mi-am luat inima-n dinți și, deși știam bine că vorbele mele vor deveni, pentru șase suflete, un pumnal răsucit în răni adânci, i-am întrebat și pe ei. Același lucru : la ce le-a zburat gândul, atunci când au ascultat cântecul despre mamă, al Nataliei Barbu..S-au înroșit ( n-am vazut, cred, decât eu această insesizabilă schimbare la față) și..i-am simțit ușor stingheriți de întrebarea mea…Unul, mai curajos, a îngăimat ceva, despre mama lui…
”-Unde este mama ta acum?” – am răsucit și mai adânc cuțitul-cuvânt.. Tăcerea care s-a așternut, a fost mai grea decât mantia de frig, care învăluise orașul, în zori… Am simtit apoi nevioia să-mi cer iertare…Le-am explicat celorlalți spectatori că invitații noștri din rândul întâi sunt…copii dintr-o casă de copii, de undeva, din Valcea. Copii, adică, aduși pe lume de mame care nu au mai avut nevoie de ei…”-Știați că si directorul casei voastre de copii a crescut, la rându-i , într-un orfelinat?” – i-am întrebat. Știau, firește, poate și de aceea îl iubeau atât de tare, pentru că le împărtășise soarta și nimeni nu le putea 
desluși mai bine sufletul, ca el. A fost momentul să-l invit, în platou, pe Mihai Ghebrea, orfanul ajuns om mare, crescut timp de 26 de ani în jungla orfelinatelor de odinioară, și totuși absolvent a două facultăți și un master, iar acum – directorul , iată, peste viețile a 22 de copii, condamnați să plătească pentru vini pe care nu ei le-au făcut…. Și de aici emisiunea a curs cald și emotionant, cu amintiri înduioșătoare si detalii cutremurătoare, dar și cu lăuntrica mea bucurie, că această nouă rețetă a emisiunii “Femei de 10, bărbați de 10”, dă posibilitatea echipei noastre de a descoperi români de poveste, atât de frumoși la suflet, incât devine o adevărată binefacere să-i cunoști și să încerci a le semăna.
Mihai Ghebrea , tatăl-erou al atâția copii minunați, nu va fi singurul invitat “ de10” a ediției de astăzi. Nici ceilalți nu sunt cu nimic mai prejos, așa că, profitând de frigul de afară, înghesuiți-vă în fața micilor ecrane, căci din platoul nostru de filmare va răzbate și astăzi, către voi, întreaga căldură sufletească a unor oameni pe lângă care, poate, am trecut de atâtea ori, fară să-i observăm…13,30, așadar, da?
Rubrică oferită de :
Comentează