Bărbați de 10

Ovidiu Lipan Țăndărică: “ În orice femeie, dacă știi să pătrunzi, găsești acel sâmbure care te poate împlini.”

Legenda spune că Pasărea Phoenix a renăscut din propria cenușă. El renaște cu fiecare concert pe care îl susține, prin fiecare melodie cântată. E de ajuns să rostesc cuvântul „tobe” și gândul îmi zboară, imediat, la Ovidiu Lipan Țăndărică. Dragostea pentru muzică, a moștenit-o de la bunicul lui, care era percuționist. Numit „copilul teribil al tobelor”, a început cariera de la o vârstă fragedă, când alți băieți băteau mingea pe maidane. La șase ani, părinții l-au înscris la Școala de Muzică din Iași, secția vioară. Pasionat până în măduva oaselor de tobe, a refuzat să cânte la acest instrument, spărgând-o. Dar, ceea ce n-a reușit vioara, a reușit,în schimb, acordeonul să intre la sufletul artistului. Astfel, a învățat să cânte singur la acordeon, iar la zece ani le preda deja ore, altor copii. Mulți descriu viața în alb și negru. Însă, artistul a văzut-o în Roșu și Negru, numele grupului în care a debutat și unde a deprins tainele muzicii. În anii 1970, trupa Phoenix făcea furori în țara noastră, fiind formația momentului. Așa că în 1975, când postul de baterist a rămas liber, Ovidiu Lipan a fost ales și s-a dovedit o decizie bună. De multe ori nu suntem atenți la ceea ce se întâmplă în jurul nostru, iar atunci când nu vezi poți pierde un tren important. Însă, nu este și cazul lui Țăndărică care a luptat pentru imagevisul lui și a reușit să și-l îndeplinească. În 1977, în plină perioadă a dictaturii comuniste, cântărețul a luat drumul străinătății împreună cu colegii lui din Phoenix. Germania a fost a doua lui casă, locul în care și-a întemeiat o familie și și-a făcut un nume în muzica internațională. Dar, cum cel mai bine e tot la tine acasă, după Revoluție artistul s-a reîntors cu forțe proaspete: „Visul Toboșarului”, un spectacol inedit, ce nu poate fi uitat vreodată de cei care l-au văzut. „Renașterea”, „Aniversare” sau „Getica” sunt doar câteva din piesele care au urmat. Nu doar în carieră este împlinit, ci și în viața particulară. Cea mai mare realizare a unui om este copilul lui, iar Alexander este mândria artistului. Așa tată, așa fiu. Tânăul a moștenit talentul și pasiunea pentru muzică, ducând mai departe numele familiei. Ovidiu Lipan Țăndărică este exemplul viu că atunci când îți dorești cu ardoare ceva și lupți pentru visul tău, nimic nu-ți poate sta în cale. Nicio furtună nu te poate opri, pentru că după ea vine soarele. Chiar dacă a câștigat multe premii și trofee, unul îi lipsește. Acela de… bărbat de zece, căruia noi îi oferim toată dragostea și respectul nostru.

 

A.A.: Din câte știu, pasiunea pentru tobe ati moștenit-o de la bunicul dumneavoastră, care era percuționist. Ați început să cântați încă din copilărie, când alți băieți de aceeași vârstâ băteau mingea pe maidane. Cum au fost începuturile carierei și de unde vi se trage porecla de “Țăndărică”?

O.L.Ț.: Da, din copilărie, și asta pentru că bunicul meu nu mai avea succes și veneau muzicanții să mă ia pe mine în locul lui. Când m-am lansat, la Iași, aveam 13 ani. Cântam cu una dintre cele mai renumite formații – „Roșu și Negru”. Fiind mic, slab, cu nasul mare… parcă eram tras de ațe când băteam la tobe, de acolo a venit și numele de Țăndărică. Mă extenuam pe tobe și pe tot ceea ce fac. Ca de obicei, dau totul până la epuizare
A.A.: Ce înseamnă muzica pentru dumneavoastră?

imageO.L.Ț.: Muzica este o rugăciune pentru Dumnezeu, este ceva sfânt. Dacă realizezi lucrul ăsta, te duci în sus toată viața. Sigur este și o icoană care de fiecare dată te purifică, te apără de rele, te îndrumă în viață să devii un om care să știi să apreciezi și să dăruiești cu foarte mult respect. Asta am cerut și eu la rândul meu. Cum spuneam, e ceva sfânt și trebuie să știi să prețuiești lucrul ăsta, să dăruiești la maxim sau să propovăduiești spiritul pe care ți l-a dat fiecare concert. Am încercat de fiecare dată să dau maximum din mine și să realizez că oamenii aceia care m-au văzut trebuie să rămână cu impresia asta, să mă aibă pe retină o viață întreagă… cam asta am făcut eu. Am încercat să rămân în amintirea celor care m-au văzut la concerte.

A.A.: Ați învățat să cântați singur la acordeon. La ce vârstă ați primit primul acordeon și ce anume v-a atras la acest instrument?

O.L.Ț: La noi, la Iași, era o multiculturalitate. Trăiam printre greci, evrei, romi, aromâni. Erau megamulticulturalități, aș spune eu. La noi, mai ales pe strada mea, cam toți cântau. Dădeau la tobe, cântau la xaxofon, acordeon… Mi-au luat și mie luat un acordeon. Am fost dat la școala de muzică la șase ani. Am intrat la vioară, dar nu mi-a plăcut instrumentul. Am și spart-o pe scările de la casă. Am zis: „Nu vreau vioară, nu vreau vioară !!!” și atunci mi-au luat un acordeon. Așa am început să cânt la acordeon, ca autodidact, până când am început să învăț partituturi – 1) și 2) – metodele de acordeon. Pe la vârsta de zece ani, dădeam lecții de acordeon la diferiți copii de pe acolo. Țin minte că i-am dat și fiicei popii care avea biserica lângă casa noastră și așa îmi câștigam sucurile și oranjada pentru weekend.

A.A.: În vara anului 1977, împreună cu colegii din trupa Phoenix, ați plecat în Germania. De ce ați ales drumul străinătății?

O.L.Ț: A fost o perioadă foarte importantă care m-a pregnat, cu trupa „Roșu și Negru”. Acesta a fost drumul meu spre cunoaștere, ce imageînseamnă să te cunoști pe tine însuți, să cunoști muzica. Am avut marea șansă să cânt cu instrumentiști foarte buni și, fiind mic,
am ieșit întotdeauna în evidență. Văzând că am talent, deși, cântam la un istrument la care ceilalți stăteau în spate, eu stăteam mai în față, ca să vadă lumea cât mă agitam. Pe undeva, asta a fost determinant ca eu să-mi însușesc o tehnică. La tobe, pe vremea aceea, repetam foarte mult și făceam solo-uri interminabile de tobe. Dar, cu timpul, sigur că ai nevoie de disciplină, trebuie să știi și armonie, și contrapunct. Este un instrument de temelie a muzicii, ca și bas-ul, și care te formează foarte special în pădurea asta muzicală. În 1977, am plecat cu grupul „Phoenix” în străinătate. E o poveste frumoasă și unică în viața mea. Un adevărat roman. Mă gândesc și sper să reușesc să scriu cândva acea carte pe care mi-o doresc foarte mult. Când am ajuns acolo, am pășit într-o lume nouă. În 1977, Germania era încă foarte stabilă. Noi eram acolo ca niște ciudățenii din Transilvania, din România. Ei știau de Transilvania… am făcut familii acolo, in Germania. Unii dintre noi, chiar copii.

A.A.: Germanii sunt oameni reci. Cât de greu v-a fost să vă acomodați?

O.L.Ț.: Noi am venit cu sufletul deschis, nu am fost oameni cu ascunzișuri. Au apreciat lucrul ăsta și s-au deschis și ei, la rândul lor. Am legat prietenii de-o viață, care durează și acum. Depinde cum ești în viață, în ce zonă te miști. Dacă conștientizezi locul unde ești, ajungi să te cunoști mai bine și, cu atât mai mult, să respecți viața și tot ce se întâmplă în decursul ei. Nu tot timpul a fost roz. Am avut și momente când eram jos și ni se terminaseră banii. De fiecare dată, dacă respecți și dai înapoi ce-ți dă muzica, la un moment dat, devine o apreciere și profesie, ceva dintr-o altă dimeniune, care te ajută și îți poartă noroc.

A.A. : Mai țineți legătura cu foștii colegi din trupa “Phoenix”, imageîn special cu Nicu Covaci?

O.L Ț.: Da, cu o parte din ei am făcut acum „Pasărea Rock”. Cu Nicu Covaci nu, pentru că el are formația „Phoenix” și încearcă să facă lucruri frumoase mai departe.
A.A. : Sunteți un patriot convins. Cine v-a insuflat pasiunea pentru folclor?

O.L.Ț.: Când eram mic, aveam un patefon și ascultam muzică de fanfară, muzică grecească. Aveam diferite plăci și de mic am început să aprofundez. După aceea, mă duceam la „Doina Moldovei”, la orchestra populară din Iași. Avea un dirijor care mie mi-a plăcut foarte mult, Ionel Popescu. El făcea niște aranjamente mai speciale de muzică populară, cu sincope, cu niște părți interesante. Când m-am întors, am ascultat mult, am făcut și proiectul acela cu Margareta, „Fanfara cu Zece Prăjini” în care sunt foarte multe piese proprii. Am făcut asta pentru sufletul meu. E o muzică pe care o doream s-o cânt, s-o aud cântată de-o fanfară care are un specific, o tentă specială a ei de-a imagecânta. După care am început să reorchestrez piese aromânești, piese vechi. Fiecare spunea câte o poveste. Aveau câteodată și zece strofe sau mai mult și atunci am transformat asta într-o formă de muzică pop accesibilă urechilor occidentale. A devenit un pop aromânesc cântat cu vocea lui Stelu Enache, care este un cântăreț special, cu o voce specială, cu niște melisme pe care și le-a însușit de-a lungul anilor. El cânta la diferite petreceri în familie. Uite așa, într-o bună zi,
l-am cunoscut și mi-a spus: „Tu trebuie să cânți cu noi” și, după, am început să aprofundez cultura aromânească. A ieșit un lucru frumos. Chiar în filmul lui Toma Enache, primul film aromânesc, se regăsesc și piese cum ar fi „Ani”, o piesă proprie – „Carusel”, care este pe album. După ce am apărut noi, am deschis un culoar în care foarte mulți aromâni au început să apară pe posturile de televiziune, de radio și s-au făcut formații cu fanfare.

imageA.A.: Sunteți cântăreț ,dar și compozitor. Ce vă inspiră în crearea melodiilor?

O.L.Ț.: Astea vin de la sine. De exemplu, la „Visul Toboșarului”, mi-a venit tema în cap și a stat acolo câțiva ani, până când s-a cizelat și auzeam deja toată lucrarea. Melodiile le am în cap, adică nu încerc eu să găsesc o temă.

A.A.: Aveți un fiu, Alexander. El locuiește în Germania. Cum e relația cu băiatul?

O.L.Ț.: Senzațională. El cântă și are o trupă cu care a scos acum un videoclip. Alexander a terminat Academia de Muzică în Olanda. Cântă la mai multe instrumente, dintre care chitara este preferată. Vine prin România, facem vacanța împreună, mergem în Grecia, facem vacanța, merg eu în Germania.

A.A.: Și el este atras de muzică. Cum ați și spus cântă la chitară. Ați cântat împreună. Cum v-ați simțit să fiți pe scenă împreună cu fiul dumneavoastră?

O.L.Ț.: A fost un spectacol deosebit. Tocmai, erau emoții cu el lângăimage mine, dar l-am integrat și îl vedeam ca un membru al acelui grup. Nu am făcut diferență și tocmai asta a fost interesant. El este foarte sârguincios. Și-a dat silința să-și facă singur armoniile și părțile de solistică. A muncit foarte mult. E talentat și, în momentul ăsta, văd și eu că, într-adevăr, este prima viteză să faci carieră în această meserie.

A.A.: Sunteți mai dur cu el, mai exigent?

O.L.T.: Nu, niciodată. Suntem prieteni. Avem o legătură extraordinar de firească și plăcută, care se bazează pe respect. E mare lucru să știi să-ți iubești copilul, să-l respecți și să-l apropii. Să fie o legătură nu numai de sânge, ci și spirituală.

A.A. : Multe dintre melodiile dumneavoastră sunt de dragoste. Cum definiți iubirea?

imageO.L.Ț.: Iubirea este absolut esențială, iubirea de oameni – chiar dacă ești dezamăgit. Oamenii sunt foarte speciali și diferiți. În momentul în care există acceptare, să știi să ierți și să mergi mai departe, se schimbă și încărcătura timpului care va veni. Un om nu rămâne niciodată așa. Poate s-a întâmplat ceva neplăcut. De aceea, trebuie să ai drag de oameni. În acel moment, ai drag de tine și clar emani o energie pozitivă care se reîntoarce.

A.A.: Fericirea e cea mai de preț comoară, îmi spunea cineva, zilele trecute. Ce înseamnă pentru dumneavoastră fericirea?image

O.L.Ț.: Banii n-aduc fericirea. Lumea este fixată spre a intra într-un sertar, în care este foarte agitată, umblă după a avea mai mult decât e nevoie. Sigur, atunci apare nemulțumirea, pentru că nu toți ajung să facă bani mulți. Dar, trăgând o linie, fericirea este să-ți pui dorințe care se pot chiar realiza și să-l lași pe Dumnezeu să lucreze.

A.A. : Ce calități ar trebui sa aiba o femeie ca sa fie de 10?

O.L.Ț.: Suntem în secolul XXI și femeia s-a emancipat. Trebuie să știi s-o vezi prin prisma în care vrea ea să fie. În momentul ăla, vezi în ea un suflet romantic, chiar dacă este pe picioarele ei și foarte directă. În orice femeie, dacă știi să pătrunzi, găsești acel sâmbure care te poate împlini. Depinde de firea fiecăruia și de ceea ce cauți la o femeie, dar femeia sigur are un potențial foarte mare. Dacă mergi cu dragoste și ești întotdeauna pozitiv, sunt sigur că femeia e un lucru foarte plăcut imageîn viața fiecăruia.

A.A. : La final, vă rog să le trasmiteți un mesaj cititoarelor site-ului nostru femeide10.ro.

O.L.Ț. : Dragele mele, noaptea e neagră, ziua e plină de lumină… pământul, totul, natura însăși trăiește din amândouă. De aceea, nu uitați să râdeți!

Uscatoare rufe