Bombănelile Marinei Editoriale

La târguieli, pentru Anul Nou! 

     

Dacă de Crăciun, Moșul a fost cel responsabil cu darurile, preluând asupra sa nemulțumirile destinatarilor, iată că ne vine rândul :  se apropie Anul Nou – un alt prilej care îi bagă în frison pe cei care se pregătesc să mai pună o cărămidă la Epopeea Cadourilor. Firesc : nu poți merge în vizită, de Anul Nou, la rubedenii sau prieteni, cu mâna goală și nici flururând doar o banală oală cu sarmale, fie ele și hand-made!
Obsedată fiind , de mică, de oferirea darurilor – meteahnă care mi-a produs în egală măsură și satisfacții, dar și mâhniri consistente – în acest editorial voi incerca să glosez puțin pe tema cadourilor de An Nou. 

    Alegerea celui mai potrivit dar nu este simplă deloc. Asta dacă nu vrei doar să “bifezi” o obligație, ci și să și produci o oarecare bucurie. De regulă, oamenii își dăruiesc unii altora obiecte “necesare” în viața de zi cu zi. Pijamalele, fularele, băuturile  și produsele cosmetice sunt la ordinea zilei, de când lumea și pământul. Printre ele își face loc, în această perioadă a anului și simbolul celui următor: simpaticul dragon, desprins din grămada de semne ale zodiacului chinezesc și transpus în tot soiul de articole, de la calendare și tricouri inscripționate, la figurine din lut si jucării de pluș. Lipsa de imaginație îi ține pe majoritatea oamenilor în strânsoarea acestor cadouri tradiționale, cu o investiție cat mai mică de imaginație.

  Există însă, din fericire, printre noi și inși mai nonconformiști. Sunt cei care refuză sistematic să se înscrie în turmă , alergand după cadouri trăznite, care nu neapărat să îi bucure pe destinatari, cât îi înveselească pe cei din jur. Dar și în această privință sunt necesare câteva reguli. Trăznite-trăznite, chiar și aceste cadouri “cu tâlc” trebuie făcute… cu cap! Căci un dar de final de an, neinspirat ales si suprapus peste starea tensionată cu care, de regula, încheiem mai toți anul, poate genera situații nebănuite. Pentru că și eu, la randu-mi,  cochetez deseori cu tentația “ieșirii din rând” inclusiv la capitolul cadouri, am studiat îndelung subiectul respectiv, ajungând la o serie de concluzii, pe care sunt gata să vi le împărtășesc, cu drag. 

    Așadar, întotdeauna când te pregătești să investești într-un cadou “cu schepsis”,  ia obligatoriu în calcul caracteristicile “destinatarului”! Astfel, cu cât acesta este mai “trecut prin viață”, cu atât cadoul pe care îl gândești pentru el trebuie să fie mai …decent si cuminte.  Frâu liber imaginației poți da doar atunci când alegi daruri pentru cei foarte tineri. Altminteri, riști să dai peste o minte obtuză și darul  să se întoarcă împotriva ta.

Cu mult tact trebuie să procedezi și atunci când vrei să-ți impresionezi cu imaginatia ta  …șefii. Un cadou plin de semnificații ( insuficient)ascunse, poate fi catalogat drept fiind “obraznic” și “lipsit de bun simț” de către un șef idiot; adică așa cum sunt , de regulă, mai toți șefii. 

Alege cadoul, astfel încât acesta să se intersecteze cât de cât cu hobby-ul celui pe care-l cadorisești. Îi vei face, bunăoară,  cadou un deschizător de sticle având forma unui posterior feminin, unui ins obsedat de sex și nu unui șoarece de bibliotecă! Un tort sub firmă de carte va fi apreciat de un tocilar, nicidecum de un stâlp de cafenea! 

     Ține întotdeauna cont de particularitățile relației tale cu persoana respectivă : dacă ți-e prieten de-o viață și ați împărțit împreună bune și rele, îți poți permite să sari puțin peste cal și să riști alegerea unor cadouri ușchite rău de tot. Pe când, dacă “adrisantul” este femeia iubită, va trebui să încerci să NU fii vulgar,  ci să strecori în cadou o obligatorie brumă de romantism. Femeia o va aprecia mai mult decât bancul bun, materializat în cadoul pe care ești tentat să-l faci. 

   Atunci cand alegeți darul perfect pentru finalul de an, va trebui să vă puneți calitățile previzionare în funcțiune, încercând să anticipați reacția celuilalt. Oare va aprecia gluma voastră? Nu-l va supăra, oare? Dacă sunteți înțelepți, veți evita cadourile ce pot avea un dublu înțeles. Spre exemplu, dacă îi veți oferi în dar iubitului o căciulă de viking, puteți să nici nu băgați în seamă coarnele cu care este prevăzută căciula. În schimb, gandul iubitului este posibil să zboare în direcții nedorite, vizand soția lui. Și…scandalu-i gata!  

   Atunci cand ați declanșat ofensiva cadourilor de Anul Nou, nu va dați peste cap să cumpărați ceva exobritant de scump. De foarte multe ori, un simplu flecușteț,  ales însă  “cu cap”, poate genera emoții mult mai mari decât un obiect scump, însă complet inutil. Nu de puține ori am văzut tinere exaltându-se la primirea unor daruri sub formă de jucării de pluș, reacție pe care nu o vor avea nici în ruptul capului la primirea unor seturi de vase Zepter, care valoreaza, se știe,  de câteva mii de ori mai mult. 

    Pentru că vorbim de Anul Nou, atenție mare! Evitați cadourile ce poartă într-însele conotații negative. Nu știu de ce, dar în această perioadă a anului, devenim cât se poate de sensibili la simboluri. Ne punem dorințe și așteptăm minuni. De aceea, cadourile pe care le facem trebuie să poarte obigatoriu o conotație pozitivă. De regulă, în categoria “cadouri ce poartă ghinion” sunt incluse obiectele tăioase sau cele ascuțite, apoi oglinzile și batistele. Alegeți așadar acele daruri care simțiți că vor influența în bine starea de  spirit a celuilalt. Sau care îi vor face viața mai ușoară. Astfel de daruri variază de la om la om, acoperind o plajă mai mare decât cea de la Mamaia! Spre exemplu, o gospodină va aprecia o sacoșă pentru piață, fie ea și cu un desen șmecher, nonconformist, pe când un petrecăreț se va exalta în fața unui tirbușon cu un design erotic. Prin urmare, arta constă în a-l nimeri pe cel vizat exact în punctul său cel mai sensibil! 

     Acu’, dacă tot ne apropiem de Anului Dragonului ( stați, nu vă grăbiți, abia pe 10 februarie începe Noul An Chinezesc!) eu vă sugerez să mergeți pe mâna mea și să “țintiți” după regula “punct ochit, punct lovit” : alegeți un cadou care să-l înfățișeze pe micuțul dragon zodiacal ( sigur, magazinele cu mărfuri chinezești abundă în așa ceva!)  și însoțiți-l cu câteva cuvinte prin care să-i garantați “primitorului” că , potrivit zodiacului, acest dragon simbolic îi va feri de necazurile financiare în tot anul 2024! Și vă garantez : cadoul vostru va fi cel mai apreciat și așezat la loc de cinste în casa primitorului! 😉

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA :URINAL AKUT

 

Publicitate