Bombănelile Marinei Editoriale

Beizadele sau…copii crescuți cu responsabilitate? 

               

    Departe de mine gândul de a le lua apărarea iresponsabililor părinți de beizadele! Totuși, pentru că sunt un om care așează “Binele” în față, voi spune totuși că sunt absolut convinsă că niciunul din acești părinți – așa, blamabili cum or fi –  nu și-a dorit, de fapt, ca progenitura sa să o apuce pe drumuri greșite, să-și distrugă viața, să devină subiect de presă și să-i împroaște cu aversele rușinii pe cei care i-au dat viață. 

…De dorit, sigur nu și-au dorit-o , însă nici mare lucru n-au făcut acești părinți, pentru a-și feri copiii de drumul pierzaniei sau , mai mult, pentru a modela din ei oamenii adevărați de mai apoi. Nu s-au priceput, n-au avut timp, n-au estimat corect urmările …naiba știe, care or fi fost motivele fiecăruia. Un singur lucru au avut din plin : bani, de cele mai multe ori greșit folosiți în direcția copiilor. Și uite-așa, lumea s-a umplut de copii de bani gata, care își fac ucenicia prin cluburi, se droghează, violează, calcă oameni cu bolizii primiți in dar, la 18 ani, de la babaci, copii de bani gata care care colindă destinații exotice spre care românii valoroși nici nu cutează măcar să viseze. Și tot ele, beizadelele noastre mioritice, își au drumul netezit spre marile universități ale lumii, plătite pe bani grei și de unde se întorc călare pe diplome răsunătoare, de care oricum n-ar fi avut nevoie, pentru că aici, acasă, “locșorul lor cald” este pus bine, tot de către grijuliii părinți. Și, după toate acestea, ultimii își freacă palmele, fericiți că și-au făcut datoria față de copii….

    Dar lumea nu este alcătuită doar din astfel de exemplare. Pentru că, dacă ar fi așa, lumea s-ar prabuși cu totul. Din fericire, există și altfel de părinți, care ȘTIU, POT și VOR să crească ALTFEL de copii. Nu neapărat “după cărți”( unii, poate da), ci după bunul simț. După “feeling”. Sau după modelul după care ei însiși au fost crescuți. Vor să-i crească frumos, în spiritul unor valori adevărate, ca o replică la gunoaiele care au invadat societatea românească. 

Pe toți acești părinți – “responsabili” , cum imi place mie să îi numesc – îi aduce laolaltă numitorul comun al dragostei față de cei aduși pe lume din dragoste, și nu din dorința “de a bifa și acest “must”. Iar dragostea face minuni : ea transformă chiar și cel mai nepriceput părinte într-un modelator perfect pentru micuții viitori adulți. Iar iubirea pentru copii ia forme și ceva mai aspre : severitatea, educația poate spartană, strictețea, rigurozitatea, împletite însă cu laturile calde ale dragostei părintești, sunt singurele în măsură să facă din cei mici,  oamenii “mari”  ai Viitorului.

…Cred că v-am mai povestit experiența mea cu “Victoraș”. Speriată că, după divort, m-am trezit singură cu un puști de 13 ani, aflat la început de pubertate și abandonat cu totul de tatăl său, mi-am fixat ca prioritate “zero”, educația baiatului meu. Am devenit “lipită” de el precum marca de scrisoare, urmărindu-i pas cu pas fiecare acțiune, îndemnâdu-l să învețe, să citească, să facă sport, să se implice în gospodărie și sancționându-i micile derapaje, specifice de altfel vârstei. Căci…știți cum e : micile astfel de derapaje , ignorate, devin “marile derapaje” de mai apoi! 

De nu știu câte ori mi-am primit, în schimb, fără milă,  calificativul de “cea mai rea mamă din lume”. De multe ori, însoțit de verdictul “Plec la tata!” ( care însă disparea instantaneu, atunci cand răspunsul meu era : “Faci cum vrei! Eu nu mă pot opune!”)  Am înghițit în sec de fiecare dată, am plâns pe furiș, noaptea, îngrămădită în pernă, dar…m-am ținut tare… Când Victor a împlinit 18 ani, “cea mai rea mamă din lume” a avut parte de cea mai frumoasă declarație de iubire, în care,  “torturatul” său fiu, devenit un adolescent frumos, serios, aplecat către studiu și posesor al unui caracter de invidiat, i-a mulțumit , de data asta EL cu lacrimi în ochi,  pentru felul în care ea, “cea mai rea mamă din lume”, a știut să-l crească. Și ținându-i mâna mamei în a sa, a privit-o adânc în ochi și și-a cerut iertare pentru toate “reacțiile adverse” ale acestui “tratament” aplicat lui, însă atât de corect! 

    Astăzi , Victor este un IT-ist de succes, lucrează ( la distanță, har Cerului!) la o importantă companie americană, iubește o fata de 10, este serios, implicat, empatic, foarte riguros și selectiv în gândire,  are respect pentru adevăratele valori și gestioneaza frumos si înțelept orice provocare a vieții. 

   ….Nu e ușor să crești un copil , în zilele noastre. De fapt, greșit spus . Căci de crescut – în sens fizic – copiii se cresc simplu – cresc “de la sine” – cu atât mai mult dacă ai bani. Însă a scoate din ei oameni adevărați, e o adevărată artă. Un challenge. O datorie. A noastră, a părinților care i-am plamădit din însăși iubirea adunată în noi. 

NOTĂ : Astăzi, la ora 15, pe TVR2, la “Femei de 10, Bărbați de 10” vă voi face cunoștință cu o astfel de familie : în care cei doi părinți își cresc cei 3 copii într-un fel care vă va impresiona. Sunt oameni “de la oraș”, intelectuali, au o situație materială foarte bună și cu toate acestea, copiii lor au fost de mici implicați în afacerea familiei, puși să muncească  pe brânci pentru a-și câștiga bănuții de buzunar și mulțumirea parinților, care-i iubesc precum lumina ochilor!  

Vă invit, așadar, să cunoașteți astăzi “rețeta de educație” a designerului MARIUS MUȘAT.

 

Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : Voucher VICHY