N-aș fi crezut, dacă n-aș fi fost eu însămi martoră la micuțul fapt de viață pe care mă grăbesc să vi-l relatez. Sâmbăta asta m-am învârtit prin Mall-ul Promenada, în căutarea unui cadou pentru mama mea. La C&A am remarcat o duduie cam de vârsta mea ( culmea! o numesc așa, deși pe mine m-ar exaspera să mă numească cineva „duduie”!). Am reținut-o, pentru că avea părul roșu ca para focului și era îmbrăcată în piele din cap până-n picioare: pantaloni, geacă, cizme, șapcă Gavroche,poșetă, mănuși. În rest,blondă. Avea brațele pline de umerașe cu „reduceri” și își aștepta rândul, la casă…Peste cam un sfert de oră, m-am intersectat din nou cu respectiva, de data aceasta într-un magazin de brand internațional, din acela cu prețuri astronomice, unde intrasem pur și simplu să casc gura. Ni se permite, nu? , din când în când , să visăm la ce anume ne-am cumpăra, dacă brusc am primi o mărire de leafă! Duduia ( iată,din nou!) s-a învârtit în paralel cu mine ( nu cumpărase nimic și, sincer, nici nu cred că avea de gând!) după care s-a apropiat de casieriță și aproape că a implorat-o să-i dea și ei o sacoșă personalizată. Vânzătoarea se codea, duduia insista. A primit-o, într-un final, după care a ieșit triumfătoare din magazin și, după primul colț, și-a introdus tacticoasă punga inscripționată C&A în sacoșa rafinată, purtând înscrisul celebrului brand international. Și-a îndreptat coloana și, ținând punga ca pe un trofeu, și-a continuat drumul, satisfăcută că, iată, chipurile, a făcut cumpărături de la firma respectivă!… Am pufnit în râs și..am intrat în Billa, unde aveam de executat o generoasă listă „autoimpusă”..
E plin în jurul nostru de snobi. De oameni care ar fi în stare să-și poarte hainele pe dos, numai ca să li se vadă etichetele bengoase! De femei care renunță la micile plăceri ale vieții, doar pentru a-și permite , din an în Paști, un ceas de brand internațional, un parfum ultracostisitor, o geantă cu nume răsunător, pe care apoi să și-o fâlfâie pe la toate întâmplările cu lume multă, ca pe un trofeu câșigat după o competiție crâncenă. Ca să nu mai pomenim de disperarea cu care își postează unii pe Facebook fotografii din locații exotice ale planetei, fericiți că toată lumea îi va invidia pentru vacanțele lor și că nimeni niciodată nu va afla cum dormeau, de fapt, pe salteaua pneumatică, în locuința de închiriat a unui localnic convenabil ca preț și cum mâncau din supermarketul de lângă plajă..
Incapabili să atragă altfel atenția celor din jur, dorindu-și-o cu orice preț, hrănindu-se cu invidia generată de victoriile lor vestimentare, tehnice sau turistice, snobii ajung să aibă sentimentul că sunt „cineva” , deși, în realitate, sunt niște „nimeni”.
Dacă fiul meu ar citi aceste rânduri, m-ar apostrofa sever, amintindu-mi cum, anul trecut, aflându-mă la Beijing, mi-am achiziționat, cu 20 de dolari și după o negociere acerbă, una bucată geantă ..Louis Vuitton (!) , cu care, mărturisesc, am reușit mai apoi să dau gata câțiva nepricepuți! Dar o cumpărasem efectiv din amuzament, bucurându-mă că, prin arta negocierii, am reușit să scad de 15 ori prețul de pornire! Geanta a fost dăruită, într-un final, unei rude nevoiașe, care defilează și astăzi pe ulița satului, cu ea la braț, iar eu am inclus episodul cu pricina în Jurnalul meu de călătorie „10 zile la Beijing”, lansat anul trecut.
Comentează