banner marshal garden
Bombănelile Marinei Editoriale

Ajunge cu știrile morbide despre Mihai Constantinescu!!!

 

  Am ajuns să opresc televizorul, atunci când mi se rostogolesc în sufragerie, din “cutia miraculoasă”,  știri dinspre patul de spital pe care Mihai Constantinescu își consumă agonia. Nu, nu stau rău nici cu nervii și nici nu sunt din cale-afară de labilă, doar că nu pot să pricep, nici în ruptul capului, această apetență pentru morbid a colegilor mei jurnaliști. Cu Mihai Constantinescu au crescut generații întregi și el face parte oarecum din viețile noastre, din biografiile noastre. El rămâne conectat NU la aparatele de care tot vorbesc știriștii, ci la “Lumea minunată” despre care vorbea, în cântecele sale. 

Deși , grație “meticuloaselor” relatări ale jurnaliștilor, ochii minții mele îl văd , în ultima vreme, zăcând inert pe un pat de spital, cu tuburi înfipte intr-însul, cu aparate ce-i țin companie clipind din afișaje complicate și cu , oameni în alb mișunând în jur , mă încăpățanez să chem mereu, din memorie, chipul său jovial,acela pe care-l știm cu toții, și prezența sa electrizantă de pe scenele pe care a cântat, o viață întreagă. 

Îi implor pe știriștii care, știu, “nu-și fac decât meseria”, să ni-l lase în pace pe Mihai Constantinescu, atât cât o mai fi viață într-însul, sau, și mai bine, să ni-l readucă în minte așa, viu și plin de viață, cum a fost până mai deunăzi. Arhivele de peste tot gem de astfel de imagini. 

Nu vreau, pur și simplu,  să fiu martor ocular la trecerea sa “Dincolo”, pentru că , pentru un ocean întreg de oameni, Mihai va rămâne mereu “Dincoace”, alături de cei pentru care a ars o viață întreagă. 

P.S. Fix inainte de a publica acest material, mi-a căzut sub ochi o poezie scrisă recent de Lucian Avramescu și în care acesta își varsă amarul de a fi fost “declarat mort” de  ei din jur, mult  înainte ca îngerii să-i fi trimis invitația spre lumea lor. Subiectul vine întrucâtva în continuarea gândurilor mele și de aceea , inainte de a vă reda tulburătoarele versuri ale unuia din mentorii mei, îndrăznesc să vă adresez o rugăminte,izvorâtă din hăul fără sfârșit al inimii mele : haideți să-i ținem vii, alături de noi, pe oamenii speciali ai acestei țări, cel puțin până la ultima lor suflare! 

     

Hei, prieteni, sunt eu, Lucian Avramescu

Hei, prieteni, sunt eu, Lucian Avramescu

In carne și oase, pe metafore răstignit

Văd că a reapărut iar zvonul,

Că am murit

Sunt, dragilor viu ca o rădașcă,

Gata să iau în cleștii brațelor vara

Mi-e dor de tot ce-i frumos și înaripat

Înot, ca de obicei, împreună cu stelele, seara

Iubesc, ca mereu, femeia, zâmbetul, poezia

Urăsc plictisul îmbuibat, lenea de a visa

Sunt gata să plec la mare

Să înot și-n valuri, nu doar în fantezia mea

Sunt viu, depune mărturie arșița de Sahară a trupului meu

Și mai poate depune mărturie

Dacă e la plajă pe undeva, Dumnezeu

Sigur, mă bucură vesela unora întristare

Moartea mea reapare ca un funest curcubeu

Inseamnă că poetul  contează

Și simt cum în mine crește particula Eu

Vară bună vă doresc tuturor

Viața fie-vă în tumult

Scrisesem ceva despre moartea Bunului Simț

Dar să mă confundați cu el e prea mult

17 iunie 2019, Sângeru

 

Rubrică oferită de

Femei de 10 pe Facebook