banner marshal garden
Best seller Timp liber

Jurnal de misiune. În țara de foc și piatră. Episodul 7.

 

19 aprilie. Comandanții de plutoane și ,,micul vals” al lui David.

Zilele se pierd una câte una într-un vârtej ce ne duce din ce în ce mai aproape de mai. Am văzut odată un reportaj în care se spunea că aici, în Afganistan, nu există flori. Băieții mei au găsit! Și au adus una în campul românesc. Într-o zi, trapa unei mașini de luptă s-a deschis și a coborât un militar cu arma într-o mână și cu glastra în cealaltă. 

De dimineață, Alex Găitan, comandantul plutonului 2, mi-a spus: „A apucat-o melancolia pe mama. Au înflorit pomii acasă și mi-a spus că florile îi amintesc de vremea când eram mic și eram cu ei! Și e tristă!“ 

În ultima vreme am început să îmi fac multe promisiuni, iar ultima este aceea de a vizita Bucovina, minunatul colț de Românie, „plaiul cu flori“ ce ne-a împrumutat câțiva dintre „ai săi feciori“ aici, în „altă țară“. Bucovina ni l-a trimis pe Găitan, minionul cu inima cât toată Moldova și pe Siminiuc, mereu cu o umbră de zâmbet pe față, a cărui privire te face să vorbești ca într-o biserică. 

Comandanții de plutoane, cei mai tineri și mai pasionali dintre ofițerii de aici, sunt inima batalionului. Iar hotărârea din ochii lui Andrei, care vrea și știe sigur că va ajunge general, încruntarea involuntară a sublocotenentului Trif, venit din frumosul Zărnești, siguranța lui Dinu, cel mai tânăr tată din batalion, îndemnurile ardelenești, baritonale ale bistrițeanului Koss sau impozanța mureșeanului Botoșer îmi arată că misiunea merge bine, că inima batalionului funcționează perfect. Ei simt cel mai bine Afganistanul, iar oamenii din plutoane gravitează cu încredere în jurul lor de mai bine de două luni! Uneori, pe timpul misiunilor, îi aud în stație vorbind între ei, pe Andrei spunându-i lui Dinu că e totul în regulă în locul unde urmează să ajungă sau pe Siminiuc anunțându-l pe Koss că urmează să plece în urma lui. Și zâmbesc atunci, gândindu-mă iar că nu vor uita ușor experiența aceasta, că niciodată confortul unui birou sau liniștea unei funcții de execuție nu vor așterne uitarea peste zilele acestea când, cu o tresă sau două pe epoleți, sunt COMANDANȚI așa cum poate nu vor mai fi niciodată! 

După 12 ani de la absolvirea academiei, 3 misiuni și zeci de exerciții și aplicații în care am avut permanent oameni în spatele sau în stânga mea, am o strângere de inimă la gândul unui viitor apropiat în care aș putea lucra mai mult cu semne convenționale decât cu oameni! Simt o nevinovată invidie pentru comandanții noștri de plutoane, pentru prezentul frumos pe care îl trăiesc ei acum, pentru anii și mai frumoși care li se aștern înainte. De 11 ani port pe mâneca vestonului emblema cu vulturul, floarea de colț și cifra 30. Purtând aceste însemne am devenit eu bărbat, având în spatele meu vânătorii de munte de la Câmpulung am putut privi numai cu încredere înainte. 

Ultimele luni în acest batalion mă prind alături de oamenii care mă cunosc cel mai bine, de camarazi adevărați, în același loc în care în urmă cu 10 ani am început să devin ofițer! În fruntea lor sunt acum acești tineri comandanți de plutoane, la a căror maturizare forțată asistăm cu toții de câteva luni! Voi fi liniștit atâta timp cât voi vedea liderii leilor și panterelor plecând în misiuni cu încredere și întorcându-se zâmbind, glumind cu oamenii din pluton, pregătind alte misiuni, încheind frumos ziua în campul nostru! 

Am fost cu ei și mi-a plăcut momentul straniu în care ies cu mașinile pe punctul de control, după ce își încarcă armele. Este ca o perdea magică, ce le ascute privirile și le întărește spiritul, sunt câteva secunde în care toți par că se resetează, uitând dorurile și gândurile ce îi macină în bază! Sunt încă mulți băieți din plutonul meu din 2008. Îi privesc uneori, înainte să plece sau când se întorc și argintul de la tâmplele lor îmi spune ce pierdute în trecut sunt cele mai frumoase luni din cariera mea de ofițer. 

Aseară, David mi-a cântat „Mic vals“ la orga veche de 20 de ani a mamei lui. Este un cântec pe care l-a învățat după ce am plecat eu, un cântec pe care îl exersează mereu. Profesoara lui de pian i-a spus că atunci când mă voi întoarce, el va cânta valsul iar eu voi dansa cu mama lui. Nu știu să dansez, dar am scris deja, în ultima vreme îmi promit des că, după întoarcerea în țară, voi face sau voi învăța multe lucruri. Călinuț a început să îmi spună foarte clar „tata“, iar cuvântul acesta, râsul lui și valsul fratelui său sunt cea mai frumoasă muzică pe care am auzit-o vreodată. 

Este primăvară în România, este soare și au înflorit pomii! Avem și noi aici o floare, într-o cameră de la plutonul 1! Noaptea trecută am adormit mai greu! Câteodată, zilele ce au rămas se transformă într-o sinistră menghină ce pare că îmi strânge inima! Într-un târziu, am închis ochii și am început să număr: „Un-doi-trei! Un-doi-trei“!, pașii „micului vals“ ce va umple un apartament din frumosul cartier Grui al Câmpulungului, la sfârșitul celui mai îndepărtat august din toate timpurile!

Comentează

Click aici pentru a spune ceva frumos

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Femei de 10 pe Facebook