Călătorii Timp liber

7 zile la Chongqing – Episodul 3. Poezia micului dejun chinezesc

Nu știu dacă cineva i-a dedicat vreodată un articol întreg unui mic dejun. Imi amintesc că era, pe vremuri, un film “Mic dejun la Tiffany”, nu-l mai țin minte, dar mă îndoiesc că era concentrat exclusiv  pe masa de dimineață a pămanteanului..

Ei, iată., eu vreau să scriu despre micul dejun chinezesc! Admit că dezmațul culinar care , de ani buni, îmi începe toate diminețile chinezești, nu este caracteristic chiar familiilor de rând, însă el exprimă perfect felul în care chinezii știu să-și răsfețe, matinal, oaspetii de prin hoteluri.

Așadar, la Hotelul Wellington din Chongqing, micul dejun se servește între orele 7 și 10.  Te aștepți ca domnișoara drăgălașă, de la desk-ul etajului 4, unde este sala de Breakfast, să te întrebe numărul camerei, ca la orice hotel din lumea asta. Ei nu, ți se scanează cardul de acces in cameră și ești scutit de a-ți exersa pronunția în limbi străine, anuntând numere sofisticate, de genul 1012 – camera în care locuiesc eu. Evident, la etajul 10. Și e doar jumătatea hotelului! 

Restaurantul hotelului Wellington este conceput ca un vagon de tren. Este luuuuung, pe o laterală sunt banchete elegante de piele, câte două față-n față, cu masa care le separă. Pe latura cealaltă se succed o armată întreagă de vitrine, grupate pe sectoare : aici e zona vegetalelor – cu salate, legume inăbușite și murături. Dincoace te poți înfrupta din mâncaruri gătite, cu denumiri exotice, precizate bilingv le etichetele însoțitoare. Există, furișate printre preparatele tradiționale, și produse cu care noi, europenii, suntem mai familiarizați: crenvurști, bacon prăjit, ouă ochiuri. Dar cine se atinge de ele, într-o țară în care nu știi de ce să te bucuri mai întâi?!?

La raionul de “gogosi” ( nu stiu cum să le numesc!) glandele salivare încep să-ti dea de furcă : nu știi ce să alegi : ghemotoacele gălbui sau bețișoarele tip minciunele, la fel de apetisante? O domnișoară draguță mă întreabă , probabil, dacă poate să mă ajute cu ceva. Nu vezi în fiecare zi un ciudat, care să pozeze fiecare farfurie cu mâncare! Probabil va face un raport la Conducere și voi deveni suspectă de …spionaj culinar! 😁

Din recipiente metalice, lumea extrage cu polonicul diferite supe. Supe sunt și în bolurile frumos rânduite pe unul din standuri. Pare o banală supă de pui, însă denumirea ne trimite la dicționar. Sau… la domnul Luo: Tangyang in fermented glutinous rice soup. Nici măcar citind în engleză, nu inteleg mare lucru, decât că este o supă de orez. Trec mai departe…

Pâinea e dispusă într-un stand separat, care-ti ia ochii, chiar dacă nu e un produs tradițional chinezesc. Iată și zona de colțunași, iat-o și pe cea de fructe exotice. În spatele unei tejghele, un bucătar ascuns îndărătul unei măști medicale de protecție, te servește cu noodle ( tăieței)  făcuți pe loc, peste care vei turna unul din cele câteva zeci de condimente și sosuri, ascunse în ulcelele ce stau ca niște străjeri, în fața tejghelei. 

Îți iei bețișoarele necesare, apoi iei loc..”în vagon” și, lasând să-ți pătrundă în suflet divina muzică chinezească de relaxare, slobozită discret de difuzoarele ascunse prin pereți, dai năvală spre farfuriile care arată precum un curcubeu.

Îmi propun să nu mănânc prea mult, pentru că prânzul chinezesc este plasat obligatoriu la ora 12. Deci, doar peste patru ore…o luăm de la început! 

P.S. Închei relatarea din sala de mic dejun cu imaginea unei farfurii cu… nuuu!!! nu cu mere pădurețe! așa arată curmalele verzi! …Da, și eu am făcut ochii mari, când am aflat! 😁

Proiect realizat cu sprijinul Asociație de Prietenie a Chinei cu popoarele lumii, filiala Chonqing

Mulțumoim pentru sprijin Ambasadei Chinei la București și Camerei de comerț și industrie România-China

Călătorie oferită de: 

 

Uscatoare rufe