banner marshal garden
Copii și tineri Nu mai sunt copil!

Între iubire şi obsesie

Eu le spun „pitici”. Dacă avem câțiva, e în regulă; mai ales de Crăciun. În schimb, când îți invadează creierul și-l aprinde puțin, e obsesie. Îmi e greu să-mi văd prietena suferindă de iubire neîmplinită. Nici de Eminescu nu mi-a părut atât de rău! M-am uitat prin caietele dintr-a noua; am analizat foarte bine întregul eseu, pe secvențe, tablouri, versuri, silabe și tot nu m-am prins cum scapi de obsesie – pentru un băiat în cazul de față. Ba chiar m-am uitat puțin încruntată la adevăratul Luceafăr de pe cer pentru că nu are grijă de ăștia mici de pe planetă care au trecut prin aceleași stări ca și el. Cei care mă cunosc știu că sunt adepta riscurilor. Fie că e vorba de o linguriță de zahăr mai mult sau de o declarație spontană, îmi place să risc pentru că mereu am ceva de câștigat: kilograme în plus, priviri ucigătoare, zâmbete gingașe sau un râs copios care îmi face ziua mai bună. DAR! Riscul fără limite în iubire ar trebui interzis. Înțeleg, draga mea, că ești îndrăgostită de el mai mult decât sunt eu de Channing Tatum dar nici tu, la fel ca mine, nu poți să-l ai. Al meu e căsătorit – bine, se poate rezolva dar nu sunt genul care destramă căsnicii – dar al tău? E liber și NU te vrea. Da, știu, „puțină obsesie nu strică… în fond nu așa e iubirea adevărată???” bla-bla-bla… Este! Doamne ce obsesie am pentru iubitul meu! Ochii lui, buzele, alunița de pe gât sau mâinile puternice dar… e al meu deja. Câte nu au avut și pentru el…

Știu… de fapt, nu știu. Dar îmi închipui! Te doare să îl vezi de mână cu ea, cum o sărută sau o alintă. Când trece pe lângă tine tremuri și te abții cu toată puterea să pari dură dar dacă din întâmplare îți zâmbește te topești. Poate nici nu îți zâmbea ție… dar cui îi pasă? A zâmbit în direcția ta, asta contează! Poate că îi scrii din când în când iar el te refuză politicos spunându-ți că are deja iubită. Și poate, tu, haină cum te știu, îl minți că ai un amorez pe undeva și vrei să fiți DOAR prieteni; încerci să-l faci gelos. Acum intervine educația ta: ori înțelegi unde îți e locul și îi ești o prietenă bună realizând că nu e de tine ori… insiști, și insiști, și insiști până când îl înnebunești sau îl seduci. Niciodată nu mi-am închipuit că un bărbat nu m-ar vrea; asta pentru că nu aș alege un bărbat incapabil SĂ MĂ VADĂ pentru început. Calitățile pe care le iubește sau defectele pe care le acceptă le descoperă pe parcurs, însă dacă ești invizibilă pentru el, de ce te atâta agitație?!? Să ajungi în așa hal încât să vezi orice gest de-al lui un apropo la adresa ta, orice privire trecătoare un semn de atenție și orice coincidență… destin. Dă-l naibii! Nu e suficient de bun pentru tine.

Eh, așa mi-am început monologul în fața prietenei mele: „Dă-l naibii! Nu ai nevoie de el. Nu vezi ce urechi are și ce jeansi strâmți poartă?”. Privirea furioasă mi-a dat de înțeles că el e de fapt perfect și nu am dreptul să-l jignesc. Am mai bătut câteva apropouri neplăcute dar în cele din urmă mi-am dat seamă că nu pot să îi fur obsesia pentru el… deja i-a intrat în instinct să-l iubească fără să primească ceva în schimb. Ba chiar a ajuns să-i spună că îl iubește… în condițiile în care amândoi erau conștienți că el nu era single. A refuzat-o. Probabil 100-a oară, statistic vorbind. A plâns, s-a smiorcăit, a țipat și s-a enervat. Oare de ce nu am avertizat-o, mi-a spus. Cred că a trecut un an de atunci. Poate doi. Nu l-a uitat. Nici nu și-a permis să-l uite. L-a iubit. Îl iubește. Îl privește. Îl admiră. Îi vorbește din priviri. Face apropouri. Evidente câteodată.

Am citit odată că obsesia e dedicație. Dar de ce să-ți dedici sufletul unei persoane care îl aruncă la gunoi? Măcar de ți-ai permite să-l reciclezi în mâinile unuia care te iubește cu adevărat și apoi să vezi că obs… dedicația nu doare.

XOXO

Femei de 10 pe Facebook