În Obor, printre Ilene Cosânzene

„Oare cum de arată străbunica așa bine chiar și la 80 de ani?”  În afară de semnele lăsate pe mâini și chip de sudoarea muncii de-o viață, cu puțin machiaj și cu părul coafat, zău, ar putea să apară chiar și la televizor!  Mă-ndrept, iată, spre Piața Obor, dornică să aflu leacurile „băbești” pentru frumusețe, chiar din gura lor, a „înțeleptelor satului”. Clar, sunt deținătoarele tinereții fără bătrânețe!  Iar dacă nu ele, atunci cine? Make-up artiștii? Nu, nici gând!Asadar,  Eu și Columb : el în căutarea Americii, iar eu în căutarea frumuseții veșnice. …Intru în piață și încep să mă plimb printre tarabe, ca o adevărată spioană. Mă împiedic de refuzuri: „Nu maică, nu știu. Du-te la altcineva să îți răspundă!”; șirul acesta de împotriviri se derulează la nesfârșit. „Cred că alinirea planetelor este de vină astăzi”, îmi zic. Însă nu renunț, nu am descoperit încă ceea ce caut.

Femeile de azi sunt diferite. Mă refer la modul lor de a gândi, la stilul de viață, la dorința de a se afla pe aceeași poziție cu bărbații, la vestimentația pe care o poartă, la sănătatea și, nu în ultimul rând, la frumusețea lor. Diferențe există, firește, și între femeile care locuiesc la sat și cele de la oraș. Frumusețea este însă o calitate a tuturor doamnelor și domnișoarelor și ea trebuie întreținută în condiții de maximă siguranță „sufletească”. Nicio femeie nu vrea să o piardă, iar Timpul este „răufăcătorul” de care ne temem… La țară, trucurile colosite de femei sunt cu totul și cu totul altele decât la oraș..

„Săpunul de casă făcut din sodă caustică, apa de izvor, cu ele mă dădeam domnișoară, atât și uite cum arată tenul meu” declară o precupreață  din Obor. Refuzurile , iată, au încetat, cucoanele au prins curaj….Intrasem pe tărâmul pitorescului limbaj sătesc, mă desfătam cu fiecare vorbă grăită. Femeile îmi răspundeau, unele se mai codeau, și, ușor-ușor le descopăr tainele…

Sunt însă, mărturisesc,  derutată: orășencenele ca mine își îngrijesc tenul cu o mie de creme, fiecare special concepută pentru o anumită zonă a feței: ochi, nas, buze, iar ele, „înțeleptele satului” îmi spun că nu au folosit nimic în viața lor, că nici nu prea aveau acnee pe care să și-o acopere cu fond de ten, că se spălau doar cu săpun de casă și apă adusă de la izvor, că da, poate că  își mai puneau din când în când pe cearcăne castravete sau comprese cu ceai de mușețel. De machiaj nici să nu audă, poate doar de lăptișor de matcă,  căci pe acesta îl utilizează și ele. „Doamnă, ce făceați ca să aveți părul des?” insist. „- Îl spălam cu săpun de casă, îl clăteam cu zeamă de urzici sau de nuc, împotriva căderii părului sau împotriva păduchilor mă dădeam cu gaz”. Iar noi, femeile de la oraș,  câte feluri de  șampoane folosim, bașca măști cu ulei de măsline, cu ulei de cocos,ș.a.m.d. –  leacuri „băbești” de care nici babele nu au auzit! Întreținerea danturii? Simplu, doamnele îmi spun că sarea era miraculoasă sau bicarbonatul de sodiu sfânt, că doar așa aveai un zâmbet frumos.  Acum, chiar și dacă te duci la câmp, trebuie să folosești o pastă cu efect de albire a dinților. Poate dai, prin lanul de porumb,  de vreun Făt Frumos, pe care trebuie să-l dai gata!  Despre slăbit – o problemă larg dezbătută la nivelul societății noastre – nici nu au ce să îmi spună precupețele. Se mânca sănătos pe atunci, erau alte vremuri!

 …Părăsesc piața Obor, fără vreu rezultat miraculos, care să explice frumusețea bunicii. Până la urmă, cred că doar aerul, mișcarea și mâncarea au menținut-o așa de bine. Întrebarea nu-mi iese din cap: oare cum de arată străbunica așa bine, chiar și acum,  80 de ani?”