Bombănelile Marinei Editoriale

“În genunchi mă-ntorc la tine!”/ “Nici pe brânci nu te primesc!”

 

..În adolescență mă amuza teribil acest schimb de replici, care parodia una din melodiile vremii. Îmi și imaginam o Julietă dezamăgită de iubitul ei, refuzând să-i ierte derapajul amoros, iar apoi pe respectivul, târându-se în fața ei și bătând temenele, pentru a-i fi iertată greșeala. Pe atunci nici nu iubisem încă, nici nu fusesem iubită, deci nu avea cum să mă dezamăgească cineva. Prin urmare, nici nu aveam ce ierta. Însă destulele romane de dragoste pe care le devorasem și cele câteva filme de profil care mai scăpaseră pe ecrane, neînjunghiate de cenzura ceaușistă, îmi deschiseseră ochii curioși, arătându-mi, chiar și numai teoretic, cum e cu dezamăgirile în dragoste. Asta până să ajung să le trăiesc pe ale mele, proprii și personale. Deloc puține.

Iertarea, într-o relație dintre doi oameni este un lucru creștinesc. În Biblie, “iertare” se traduce printr-un cuvânt grecesc care, tălmăcit mot-a-mot, înseamnă „a renunţa”. E ca și atunci când renunți să mai pretinzi ca cineva să-ți restituie o datorie . De această comparaţie s-a folosit chiar și Isus, atunci când i-a învăţat pe discipolii săi să se roage, rostind: „Iartă-ne păcatele, fiindcă şi noi iertăm oricui ne este dator”.
În dragoste, lucrurile stau cam la fel : dacă iubești, ești dator să-i treci cu vederea omului drag derapajele de la regulile iubirii voastre. Nu există reguli universale; fiecare cuplu își stabilește codexul său, principiile după care își construiește relația și ademenește fericirea conjugală sub acoperișul său. Greșelile în iubire sunt singurele în măsură să clatine acest edificiu.
Poți greși ” din greșeală”, sau poți comite o greșeală premeditată. Dacă ai uitat că e ziua soției, pentru că te afli într-o perioadă de intense frământări la serviciu, nu poți fi pedepsit decât eventual cu tristețea din ochii ei. Dacă însă te iubește, te va ierta. La fel și dacă ai alunecat pe gresia din bucătărie și, în cădere, ai agățat carafa de cristal – cadou de nuntă de la mama-soacră – pe care ai făcut-o zob. Pentru un astfel de delict, plutonul de execuție e oleacă disproporționat. Dacă ești un soț iubit de aleasa inimii, prima întrebare care ți se va pune, va fi: ” Ai pățit ceva, dragul meu?” și nu: “Ce naiba ai făcut?Ești chior?”.
Greșelile grave sunt însă cele puse la cale. Premeditate, cum se spune în cazul crimelor. Până la urmă și o greșeală în amor este tot un soi de crimă : cea ucisă, în final, este iubirea însăși. Să ai lângă tine o soție-model, iar tu să umbli după alte fuste; sau: s-o pocnești pe mama copiilor tăi de față cu aceștia; sau: să o umilești în public, înjurând-o copios doar pentru că a uitat niște amărâte de chei acasă – acestea sunt adevăratele greșeli, pentru care eșafodul pare a fi o soluție blândă.
În numele iubirii însă, noi, femeile suntem dispuse să le iertăm și pe acestea… Sufletul nostru, tapetat cu sentimente, scormonește de fiecare dată după câte o circumstanță atenuantă : “E obosit, săracul…” , ” E stresat de la serviciu..”, ” Așa-s bărbații..”. Și iertăm. Și ne amăgim că n-a fost decât un accident.

Uneori, foarte rar, îl putem numi și așa. De cele mai multe ori însă, greșelile se repetă. Bărbații recidivează. Și noi iertăm din nou. Oftăm și iertăm. Ei însă nu știu că “a ierta” nu înseamnă automat și “a uita”. În sufletul nostru se adună, încet încet, într-un năvod cu ochiuri de suferință, tot răul pe care îl îndreaptă spre noi comportamentul lor iresponsabil. Și, la un moment dat, bărbatul va ajunge să se întrebe: de ce ni s-a stins, oare, acea luminiță din priviri, care ne-a luminat începutul drumului în doi? …și de ce mângâierea noastră are parcă ceva de gheață într-însa?.. și, într-un final, ce ne-o fi venit, oare, de ne-am luat câmpii și am pornit-o pe o alte căi, spre alte orizonturi, lăsându-i în urmă pe ei, “nevinovații”, cu greșelile lor cu tot? Iar noi îi vom liniști, privind înapoi peste umăr și spunânându-le că i-am iertat, dar că.. nu mai vrem să le dăruim iubirea noastră.

P.S. Celebrul Mark Twain, pe care-l consider, în glumă, “iubitul meu dintr-o altă viață”, nu m-a dezamăgit nici de această dată. Priviți, ce definiție frumoasă a găsit, pentru IERTARE : “Iertarea este mireasma pe care violeta o lasă pe călcâiul care a strivit-o.”

 

Uscatoare rufe