Îmbrățișează-mă! Așa-i spui de fiecare dată când cerurile coboară și temerile se aspresc. Îmbrățișează-mă! Așa zic atunci când am nevoie de căldură, de onoare, de liniște și simplitate. Și știu sigur că gestul acesta e mai presus de noi, mult peste-un sărut ori un zâmbet, ori o falsă și lipsită de implicare strâgere formală de mână.Atunci când fricile devin mai puternice decât iubirea, atunci când norii întunecă surâsul, atunci când lacrimile adorm sau când viața-i prea frumoasă ca să nu fie împărtășită, ai nevoie de o îmbrățișare!
Între două mâini împreunate se poate ascunde o viață, o lume întreagă de episoade și povești. La fel de bine între ele nu poate fi nimic altceva decât iubire. Și e atât de simplu să oferi iubirea astfel! Îmbrățișarea nu e doar o necesitate, nu e un automatism inutil și băgat în rândul acțiunilor care dau bine la dosar. E o pastilă miraculoasă care nu face bine doar romanticilor, ci tuturor acelora care la un moment dat au nevoie de un cer deschis, de o clipă a eternității oprită între două trupuri fierbânde strânse, unite de-un scop și-un fragment de dragoste comun.
Se recomandă îmbrățișari nu doar în cazuri extreme. De regulă acestea fac bine și când totu-i perfect, pentru că o îmbrățișare e o dovadă a faptului că-ți pasă, e un ceva indescifrabil, aproape nesemnificativ, care te lovește atunci când te aștepți mai puțin. Și ce poate fi mai deplin decât să spui că iubești prin două brațe adânci împreunate, în mijlocul cărora sălășluiește lumina, candoarea și fiecare părticică ce-l definește pe omul din fața ta.
Să fim bine înțeleși, nu-i nimic rușinos în a îmbrățișa. Ba dimpotrivă! Nu te ajungi mai slab de înger făcând asta, iar altruismul poate căpăta noțiuni interesante dacă dintre tot ce poți face pe lume, alegi să îmbrățișezi. E și soluție salvatoare, atunci când discursurile dichisite nu te-ajută și chiar atunci când accepți c-ai greșit și vrei ca cele două mâini să-ți spele, din onestitate, toate greșelile. Acțiunea aparent banală are în ea justiție și ritm, are un soi de limbaj care transmite dincolo de ce-ai putea aduna în multe cuvinte scrise pe-o foaie mototolită. De departe, o îmbrățișare unește inimi, le desparte, le face să plângă și adună dimineți și nopț întregi de afecțiune, de pace, de tăcere rostită într-un gest atât de banal.
O îmbrățișare poate trece dincolo de grijă, poate sparge barierele timpului și poate face oamenii mai buni. La modul propriu, ea împacă, însemnând iubire la un loc cu afecțiune și atenție. Poate de asta, de cele mai multe ori, trebuie să fie sinceră, ca orice fapt al vieții noastre, căci nimic nu transcede dincolo de adevăr, și până la urmă, un fals nu va putea străluci în lumina unor frumuseți eterne, care-s neșlefuite, dar care au suficientă profunzime încât să rămână pentru totdeauna. Dacă ne privim, banali, în față, și ne răspundem la întrebarea sincerității, am pica testul, căci ne mințim deseori. Ne mai spală, din când în când, un zâmbet, o privire pentru cândva, un cuvânt, o tăcere, o îmbrățișare!
De asta-i bine să îmbrățișezi. Să lași o dată la o parte preceptele și să-ți vezi de instict. Să o faci atunci când simți, indiferent de repercursiuni. Să te bucuri împreună cu omul drag și să suferi impreunat cu el, să râzi între două brațe și să-ți pice multe lacrimi pe umărul pe care, pentru întregi capitole vrei să te sprijini. Și dacă vreodată obosești în goana asta nebună după ceva ce nu va fi niciodată al tău pentru că nu-ți este destinat, îmbrățișează! Și când îmbrățișezi, nu gândi! Bucură-te de cele două brațe și păstrează imaginea! E poate cea mai frumoasă imagine a lumii! Îmbrățișeaz-o!
Foto: Anamaria Halalai
Comentează