Există momente în viață când trebuie să mai spunem și „nu”. Dacă am face asta, cu siguranță multe momente penibile s-ar evapora în neant. Evident, cu tact, pentru a nu ofensa pe nimeni . Astfel, nu ne-am mai da peste cap să născocim fel de fel de scuze, doar ca să nu plecăm șifonați din anumite împrejurări.
Că sunt agasanți cei care te convoacă la tot felul de prezentări de produse, nu e nicio noutate. Că îți promit că doar asiști și nu vei avea niciun fel de obligație, că e totul gratis, am mai auzit-o și p-asta.
Dar să fiu atât de naivă încât să merg la recomandarea unui om de încredere, asta n-am cum sa mi-o iert. De ce? Știam foarte bine căinvitațiile se fac prin oamenii credibili.
Ajunsă la hotelul unde se petrecea evenimentul cu pricina, dau de un nene care mi-a cerut 5 lei (taxa de intrare). Bine că-i aveam. Am intrat de rușine, cu intenția de a ieși cât mai repede.
Dar o tanti bine îmbracată și plină de râvnă turuia povestea unor oale minune și n-aveai cum să te strecori afară fără să atragi privirea întregii săli. Așa că am rezistat eroic până la final. Dar stați, că n-a fost așa simplu.
Cum ies ușor în evidență, i-au picat ochii pe mine…În fața celor prezenți, îmi propune să cumpar la incredibilul pret de 500 de lei, un set de oale. La reducere. Acum să te ții, doamna cu 5 lei în buzunar! Cum să te scoți onorabil în fata lumii ? Parcă eram într-un film cu Mr. Bean, am tot dat-o cotită că nu cumpăr, până mi s-a schimbat culoarea feței din maro în roșu.
Că lumea avea așteptări, probabil că vedeau numai euro pe fața mea. Si am plecat cu coada-ntre picioare. Așa-mi trebuie dacă merg la prezentări de oale. Pardon, nu oalele-s de vină! Ci vigilența, care mi-a lipsit cu desăvârșire, deși parcă miroseam că-i ceva în neregulă cu invitația.
Comentează