Astăzi a fost o zi tare friguroasa, așa că am să scriu despre cea mai fierbinte femeie a cinematografului, Marylin Monroe și una dintre cele mai bune comedii făcute vreodată. Filmul s-a fost numit ”Some like it Hot” (la noi circulă sub titlul ”Unora le place jazz-ul”) și a beneficiat de doi scenariști (Billy Wilder și I.A.L. Diamond). Povestea nu era originală, practic, filmul a fost un remake după o comedie franțuzească din 1935 (”Fanfare D’ Amour”). Există chiar și o variantă nemțească, din 1951 (”Fanfare der Liebe”) dar nici nu vreau să mă gândesc la cât de hazlie poate fi. Dincolo de distribuția genială, Billy Wilder a avut și ideea de a suprapune peste povestea de dragoste și o răfuială între gangsteri (din care recunoaștem ușor aluziile la Al Capone – murise deja, de vreo trei-patru ani, așa că putea fi luat la bășcălie fără frică). Despre ce este vorba? Păi, în frigurosul Chicago (nu vreți să știți cum e iarna acolo, pe marginea Marilor Lacuri), doi instrumentiști faliți (Tony Curtis, alias Joe și Jack Lemmon, Jerry) ajung din întâmplare să asiste la o răfuială între două bande de mafioți (Este o aluzie la celebrul ”Masacru din ziua Sfântului Valentin din 1929, când banda lui Bugs Moran a fost lichidată de oamenii lui Capone, deghizați în polițiști). Cei doi fug cu mafia pe urme și reușesc să se angajeze într-o trupă muzicală de femei (cu pseudonimele Josephine și Geraldine) care pleca spre însoritul Miami. Deghizarea lor este perfectă (costume, interpetare, tot, o minune), dar le aduce și o mare problemă: ambii se îndrăgostesc lulea de superba și naiva Sugar Kane (Marylin Monroe). Numerele muzicale se îmbină perfect cu umorul, iar confruntările cu gangsterii (ajung și ei la Miami, la un soi de consfătuire care se termină tot cu împușcături, la care asistă iarăși cei doi ghinioniști), dau ritm și un plus de haz. Tony Curtis (alias Josephine) se mai deghizează și într-un magnat al petrolului, în încercarea de a o cuceri pe delicioasa Sugar, iar bietul Jack Lemmon este asaltat (în postura sa feminină) de zaharisitul milionar (de data asta pe bune!) Osgood Fielding al Treilea, jucat genial de Joe Brown (rolul a fost jucat într-un spectacol pe Broadway și de Tony Curtis, aflat la senectute). Salvarea vine de la acesta, iar dragostea învinge. Joe îi mărturisește frumoasei Sugar ca nu e nici bogat și nici prea fidel, iar Jack,după ce epuizează toate argumentele logice pentru a refuza o cerere în căsătorie iși smulge peruca din cap spunându-i exasperat îndrăgostitului Osgood că e bărbat, ceea ce oferă replica de final: ”Ei bine, nimeni nu-i perfect”!
Se pare că filmările au fost cu anevoioase, Marylin fiind urâtă de toată echipa pentru fițele ei de mare vedetă (la tradiționala petrecere de după încheierea filmărilor n-a fost invitată, iar Curtis a declarat că atunci când o săruta simțea că îl sărută pe Hitler!). Adevărul este că, dincolo de cancanurile de culise și de reputația scandaloasă, Marylin Monroe a fost o mare actriță, înzestrată cu talent, voce, fizic și chiar inteligență. Șablonul blondei naive pe care îl interpretează și aici cu brio este doar o dovadă a iscusinței ei pusă în slujba unor producători avizi de bani. Insolența ei și sfidarea echipei de producție pot fi explicate și prin faptul că ea ajunsese la maturitate artistică și aștepta oferte mult mai serioase din partea caselor de filme. Din păcate, a murit în 1962, în circumstanțe dubioase, la doar 46 de ani. Filmul a primit un binemeritat Oscar pentru costume (chit că fuseseră propuși toți realizatorii, actori, regizor, scenarist, compozitor), dar caimacul l-a luat ”Ben Hur” în acel an (1960). Jack Lemmon și Marylin au luat câte un Glob de Aur, iar scenariștii au primit câte un premiu din partea Asociației Scenariștilor Americani. În 2000, filmul a fost evaluat de către American Film Institute ca fiind cea mai bună comedie din toate timpurile. Acum, cică se vinde la licitație, pe sute de mii de dolari, rochia cu stasuri purtată de Marylin în film.
Să nu exagerăm! Nu e cea mai bună comedie din toate timpurile, dar cu siguranță e un film care nu te plictisește nici o clipă, iar jocul superbei Marylin în chip de gâsculiță și cântăreață de ukulele (o chitară mică, mică, mică, hawaiană) e încântător. Vizionare plăcută!
Comentează