Frumusețe

Gerovital întinerește Spania

Cineva spunea că însuși dictatorul Franco venea,  pe furiș, la București și nu, nu ca să-l vadă pe omologul său, Nicolae Ceaușescu, ci ca să se dea pe mâna fantasticei Ana Aslan și a remediilor sale miraculoase, capabile să întinerească orice muritor de rând.  Prin urmare, să nu ne puneți întrebarea „când au auzit prima oară spaniolii de Gerovital? ” căci tocmai v-am răspuns!
De la Franco până astăzi au trecut destui ani. Ana Aslan a devenit ea însăși istorie, lumea a fost invadată de branduri cosmetice care de care mai sonore, iar Gerovital a rămas de-a lungul timpului să-i ajute pe cei ce aleg sa foloseasca produse de calitate ce asigura rezultate vizibile si de durata.

Cum să le vorbești despre asta unor străini, răsfățați cu branduri internaționale „de top”? Cum să-i convingi că în țara ta, cu câteva decenii în urmă, un valoros medic și cercetător, a descoperit un produs care a revoluționat domeniul geriatric?
Și iată că o familie de români, stabilită la Barcelona, decide să ia taurul de coarne! Și nu pentru a participa la o corrida, ci pentru a aduce în casele spaniolilor celebrul Gerovital, pentru a-i convinge, încetul cu încetul, unul câte unul, cât de benefic este produsul românesc.
Crina și Doru Roșu au 13 ani de când formează o echipă, ca soț si soție. Crina este clujeancă și de aceea nu i-a fost peste mână să bată la ușa companiei FARMEC. S-a întâmplat în anul 2015, cand cei doi români stabiliți la Barcelona și-au oferit serviciile celor de la Farmec, pentru a deveni reprezentanții brandului Gerovital în țara lui Don Quijote. Am pomenit de celebrul personaj, pentru că mulți s-au uitat cu neîncredere la tinerii noștri : „vor avea de luptat cu morile de vânt”, au spus cârcotașii. Crina și Doru le-au câștigat însă încrederea celor de la Farmec și, împreună cu aceștia, au pus la cale o strategie de cucerire a pieței din Spania. Promovarea, prin toate mijloacele posibile, în special online, apoi traducerea înscrisului de pe ambalaje și a prospectelor, publicarea unor cataloage în limba spaniolă, promovarea produselor în cadrul tuturor evenimentelor din comunitatea românească, contrate cu centre de înfrumusețare care au acceptat să folosească produsele de la Farmec, într-un cuvânt, convingerea, pas cu pas, a spaniolilor că produse ca Gerovital H3 Prof Dr. A. Aslan nu mai găsești.
3 Magazine de brand Gerovital, centre de estetica si alte cateva magazine ce expun produsele companiei Farmec se află astăzi pe teritoriul Spaniei. Le calcă pragul nu numai românii – nostalgici după cosmeticele din țara lor – ci și spaniolii, seduși de miracolul din cutiile titrate în spaniolă, dar și de prețul lor pe deplin accesibil. In magazilele Gerovital, personalul este gata să-ți ofere toate informațiile cu privire la mulțimea de produse aranjate în vitrine. Acestea părăsesc magazinul în punguțe personalizate, însoțite fiind de broșuri ce arată impecabil și din care , sigur, cumpărătorii vor găsi destule subiecte de inspirație pentru următoarele achiziții.


Grație soților Roșu, Gerovital Espana este astăzi o realitate. O realitate cu iz mioritic, care se adaugă pe lista elementelor ce au toate motivele să ne facă mândri că suntem români.

Fotografii: Daniela Grigore

Rubrică susținută de:

Publicitate