Îmi amintesc fiecare întâlnire cu Florin, cu claritatea cu care privesti un pârâu limpede de munte si deslușesti toate pietricelele ce se desenează pe fundul său. Întâlnirile cu Florin nu se pot uita. Nu se uita ele, nici măcar când te bucuri de actor, decoperindu-l înghesuit în televizorul de acasă, darămite când ai privilegiul de a-i sta alături si de a-i sorbi vorbele, rostogolite în torent dintr-o minte-spectacol.
Da, chiar asta ma întrebam aseara, cu Luminita, în timp ce coboram amandouă treptele Teatrului National, după magistrala întâlnire : cât de mult sa te fi iubit Dumnezeu, ca să adune în tine si frumusete, și talent, și inteligență și charismă?!?…Această sumă de calitati este , de fapt, definiția lui Florin Piersic. Cu ele într-însul a traversat 90 de ani de viată, împliniți azi, sărbătoriti ieri.
La Teatrul National din Bucuresti, a cărui scândură poartă amprenta pașilor săi la diverse vârste, câteva mii de oameni l-au aniversat pe cel ce deocamdată stă așezat confortabil în vârful topului celor mai mari actori ai Romaniei. L-au aplaudat, l-au ascultat cu sufletul la gură, i-au sorbit fiecare vorbă , l-au comentat, l-au îmbrăcat în hohote de râs și strângeri de inimă, in emoție si recunoștintă.
…Da, la 90 de ani, un om nu mai are cum să arate ca la 20. Nici ca la 40. Si nici măcar ca la 60. Fat Frumosul scenei și ecranului românesc, care s-a luptat, in filmele sale cu dihănii și oșteni neînfricați, nu a putut iesi învingător în lupta cu Timpul. Acesta i-a așezat pe trup beteșugurile vârstei, iar mersul sau agale si tremurat, la bratul lui Marius Florea Vizante – gazda memorabilului show – ne-a facut să întelegem că Nemurirea, de fapt, nu există decât în metaforă. Și, în cazul lui Florin – si în secventele ce rulau pe ecran si care ni-l aduceau pe el, cel tânăr de odinioară, burdușit de talent si glorie. În rest…”c-o moarte toti suntem datori” și să ne rugăm ca ea să ni-l mai îngăduie pe Florin ani încă mulți, de aici înainte…
Un regal , datorat de romani celui ce a insoțit generatii – asta s-a întâmplat aseara. Și nu cred să fi existat , în sala Nationalului, vreun om care să nu-i fi putut declara, chiar și imaginar, marelui actor : “Am crescut cu dumneavoastră!”. Când atingi 90 de ani, toti au crescut cu tine. Caci cei ce-ți sunt de-un leat, si încă mai respira, greu mai pot onora astfel de evenimente. Florin Piersic a adunat însă în sine atâta fortă și atâta dragoste de oameni, încât a reusit aseară să țină în încremenire o mare de oameni, de toate vârstele. Unii l-au văzut, poate, pentru prima oară “pe viu” și bine au făcut că n-au ratat șansa enormă de a respira acelasi aer cu uriașul actor. Cei mai multi însă “au crescut cu el” . Si s-au bucurat să-i asculte amintirile, rostite cu un glas tremurat, acunzând într-însul inflexiunile celui de odinioară, cu care Florin rostea hotărâte îndemnuri la luptă sau pătimașe declaratii de dragoste.
Da, mi-a fugit mintea, la un moment dat, si la iubirile lui Florin. “-Îți dai seama, Lumi, câte femei au încăput în sufletul acestui bărbat?!? cu cate dintre ele si-a unit trupul?…” – am întrebat-o pe prietena mea, intr-unul din momentele în care, pe ecran, rula o secventă în care Florin si săruta apăsat una din partenerele de film. “…Și câte au rămas “pe dinafara”, mi-am continuat gandul, de data asta în mintea mea, imaginându-mi câte femei nu l-au iubit în taină, construind în noptile lor de singuratate , fantezii erotice cu Don Juan-ul marelui ecran.
Arhiva mea păstrează și ea astfel de amintiri. Ale mele fusesera o “joacă”, dar chiar si asa, momentele de “tandrețe televizată”, oferite mie în dar de Florin, de-mi stătea inima în loc, în direct, au născut destule gelozii în sufletul bărbatului care ma iubea, de acasă.😁
….Înconjurat de prieteni si foștii colegi – câti au mai rămas să respire sub soare – Florin a strălucit aseară mai abitir decât acesta din urmă. Și nu pentru că ar fi fost într-o formă de zile mari – căci a adunat într-însul mai multă tristete , decât jovialitatea de altădata – ci pentru că amintirile sale sunt memorabile, pentru că felul în care le deapănă , natural si spumos, uneori obraznic, îl defineste pe Florin, pentru că el a aflat taina “neplictisirii” și cea a cuceririi… Delicatetea Olgăi Delia Mateescu, fosta parteneră de film, apoi prospețimea Medeei Marinescu, cea care vreme de 14 ani a crescut sub ochii lui Piersic, împărțind aceeasi scenă, emoția Rodicăi Mandache, completată de cea a lui George Ivașcu, urmate de acordeonul fermecat al lui Marian Mexicanu, apoi de momentul plin de haz al lui Mihai Bendeac, intrat în scenă în straie de “Margelatu”, calare pe un armăsar care, de emoție, s-a ușurat pe scena Nationalului, apoi momentele muzicale , oferite de Florin însusi, la pian sau cântate cu glas tremurat – toate au transformat aniversarea marelui actor în sărbătoarea noastră, a tuturor.
Elegant și smerit, emoționat si copleșit – publicul de aseara al Teatrului National a caștigat cel mai frumos dar al începutului de an: amintirea unei apropieri prețioase, cine știe dacă nu ultima, de această anvergura, față de unul din personajele pe care se sprijină cu adevărat România.
Și NU, “90” NU e doar un număr – așa cum încearca să ne convingă speakerii motivaționali, susținand că vârsta din buletin cu ar conta. Nu este așa : “90” sunt o povară greu de dus, al naibii de greu, iar singurul ajutor pe care i-l putem da maestrului, este dragostea noastră, uriasa si necondiționata.
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SEPTOCALMIN
Comentează