“- Nu-i așa că numele “Casa cu farfurii” vine de la acel obicei grecesc de a sparge farfuriile la petreceri?” – l-am întrebat pe GOUDELAS HARALAMPOS, managerul unuia dintre cele mai șic restaurante din Sinaia. “- Nicidecum! “ – m-a tuflit gazda mea volubilă și vorbăreață, luându-mă de mână și scoțându-mă afară din restaurant, în fața clădirii istorice a acestuia. A întins mâna și mi-a arătat undeva sus, un șir de farfurii colorate, ce stăteau încolonate puțin mai jos de acoperiș.
Am continuat dialogul în interior – un interior fascinant, de clădire istorică, având o poveste spectaculoasă ce se pierde în negura timpurilor. Nu, restaurantul nu este al lui, ci al unui bun prieten – un actor grec get-beget – Ajax Georgios Manthopoulos – nepot al Irenei Papas și trăitor la Atena, unde își desăvârșește o bogată carieră actoricească. de altfel, există un “colțișor cu amintiri” , pe unul din zidurile clădirii, unde se înghesuie fotografii de arhivă, ilustrându-l pe actorul grec și pe descendenții săi, alături de alți greci celebri de pe scene și din filme de acum multe decenii…
Și Goudelas ar fi putut fi actor, căci cocheta cu teatrul încă din școală și lumea zicea că era foarte talentat ( o confirm, din felul în care poartă dialogul cu mine!). Însă puștiul de atunci – copil al unei familii de emigranți greci, aduși de furtunile vieții în România – a urmat , în final, un cu totul alt parcurs. A devenit inginer metalurg, iar trecerea timpului l-a convertit la… HORECA , ajungând să administreze , grație bunului său prieten, unul dintre cele mai fascinante locuri din Sinaia, încărcat de istorie și, cum se întâmplă de obicei, mult prea puțin mediatizat.
La sfârșitul secolului al XIX-lea a luat naștere clădirea în care ne aflăm. I s-au adăugat treptat alte construcții-anexă, dupa care, în 1925, casa este cumpărată de unul din bogații vremii, Constantin Bușilă și care, la îndemnul Regelui Carol al II-lea , mai trudește puțin la clădirea proaspăt achiziționată și o extinde, până la forma ei de astăzi. Destule elemente din jurul nostru vorbesc de acele vremuri. Nu prididesc să imortalizez , cu ajutorul telefonului mobil, diferite unghiuri ale încăperilor : candelabre spectaculoase, tablouri care crează sentimentul că te-ai afla într-un muzeu, apoi semineul acesta fascinant – piesa de rezistența a primului etaj. Plușul roșu, regal, combinat cu auriul bogăției și opulenței de altadată, sunt omniprezente și imprimă întregului spațiu o solemnitate pe care sper ca imaginile s-o redea cât de cât fidel…
Mă furișez în grădina restaurantului. Nu e lume, pentru că tocmai a dat o torențială în Sinaia , punând turistii pe fugă. Grădina respiră a proaspăt și-mi vine-n minte o întrebare ce rămâne agățată în aer : oare martorele câtor evenimente or fi fost statuile ce populează, albe și încremenite de aproape un secol, grădina restaurantului ? Cu siguranță, s-a plimbat printre ele și Elena Lupescu, care a locuit chiar în această cladire, în ceea ce astazi se numește Camera “Queen”, aflată la etaj. “- Nu pot să cred!!!” – îmi manifest uimirea, la aflarea acestui detaliu. – Sper ca i-ați pus plăcuță pe ușă! Asta ar atrage mulți turiști! “
Domnul Goudelas Haralampos oftează adânc, după care iși varsă năduful cu privire la degradarea turiștilor, în vremurile de azi . “- Sunt, într-adevăr, unii care apreciază istoria si încărcătura istorică a locului, dar și foarte multi care , văzând aceste interioare marcate de patina timpului, strâmbă din nas, catalogandu-le ca fiind perimate, demodate, depășite. “- Noi nu suntem așa! – îl combat cu vehemență, convingandu-l să ne conducă în cele cateva camere de la etaj, destinate turiștilor. Pentru că majoritatea sunt ocupate, ne deschide cheia singurei care a fost eliberată azi dimineața. “- Wow! Ce frumusețe de camerăăăă!!!” – nu pot să mă abtin să nu exclam cu voce tare, surprinzându-mi în mod plăcut ( sper!) interlocutorul. Camera este într-adevăr fabuloasă! Și nu doar dimensiunile sunt impresionante ( arhitecții acelor vremuri nu se zgârceau la suprafețe, drept care toate camerele “Casei cu Farfurii” acoperă suprafețe între 36 și 72 de metri pătrați!), dar și decoratiunile dintr-însa , plus baia “regală” , toate creînd sentimentul că te-ai întors în timp și că, ieșind pe alee, ai toate șansele să fii preluată de o caleașcă regală și condusă la Palatul Peleș , în vizită la Majestatea Sa.
… În balconașul acoperit – anexa a camerei – fereastra îți ofera o priveliște de poveste. Peste drum este Mănăstirea Sinaia, astfel încât pe alei, una-două, trece câte-o față bisericească, având chipul îndreptat fie spre țărână, unde se află înaintașii acestor locuri, fie spre albastrul văzduh, de unde speră să vină izbăvirea acestei lumi păcătoase…
Dar să ne întoarcem la cele lumești și îl rog pe domnul Haralampos să ne vorbească despre “papa bun”, despre ceea ce turiștii pot degusta în edificiul străjuit, pe metereze, de farfuriile multicolore. Curiozitatea , mărturisesc, îmi este trezită și de faptul că, pe frontispiciu, apare un înscris cat se poate de clar : RESTAURANT GRECESC!
Da, mâncarea grecească este aici , intr-adevăr, vioara întâi. Însă inginerul convertit la turism a mers mai departe : “ Dacă românii se dau în vânt după mâncarea grecească, pe turiștii străini însă, care vin în România să ne cunoască țara, nu-i interesează mâncarea greceasca, îi interesează mâncarea tradițională. Și atunci am mers pe două “piste” , ba am mers și pe o cale, să-i zicem “neutră”, PASTE! Avem și Carbonara, si Bolognese – câteva sortimente , nu multe, dar care se bucură de mare succes! Stiți cine comandă bucătărie italiană? Copiii! Și , recunosc, am și o lipsă, dar pe care voi incerca să o remediez : multi sunt nemulțumiți că nu am și pizza!” – îmi dezvăluie managerul din “culisele” sale. Îl rog să-mi dezvolte segmentul grecesc. Într-o listă lungă, așează pe primul loc Gyros, și de porc și de pui, iar apoi vine puternic din urmă musacaua , soția domnului Haralampos ajungând să facă, în fiecare zi, câte o tavă uriașă de musaca. Iar dacă e să continuăm cu topurile, de un mare succes se bucură șnițelele. Gazda noastră își amintește cum actrița Carmen Tănase, venită aici în ospeție, i-a declarat, la un final de masă copioasă : “- Măi, Lami, să știi că șnițele ca la tine n-am mâncat decât în Austria, acolo, unde este țara lor!” Și tot la categoria “vedete”, figurează și tochitura muntenească, cea cu mămăligă, ou și diverse sortimente de carne.
Casa cu Farfurii este trecută ca atare și în Registrul de Monumente istorice, fiindu-i adăugată și denumirea ceva mai oficială – “Casa Constantin Bușilă” – după numele proprietarului care i-a oferit forma finală, la începutul secolului trecut. O lacună din cultura mea generală este completată, la cerere, de către sfătosul meu interlocutor : inginerul Constantin Bușilă nu este nimeni altul decât genialul inginer care a înființat Institutul Român de Energie, coleg de stagiatură cu faimosul Anghel Saligni, semnatarul al cel puțin la fel de faimosului Pod de la Cernavodă.
Pregătindu-mă să degust bucatele despre care tocmai am consemnat, la încheierea discuției îl întreb pe domnul Goudelas Haralampos dacă se înțelege bine cu vecinele sale, măicuțele de la Mănăstirea Sinaia . “ – E mănăstire de călugări! – mă corectează, râzând. – Și e chiar mai bine că e de călugări – continuă tot el. Căci aceștia mai vin să mănânce deseori la noi ; oricum relațiile sunt foarte bune că și noi, grecii suntem ortodocși, deci n-aveam cum altfel!”
…și nici nu cred că domnul Haralampos ar putea avea alt gen de relații cu oricine din jur, pentru că omul jovial, vorbăreț și plin de căldură este exact prototipul lucrătorului din turism pe care oricine din noi și l-ar dori, pentru ca să revină cu bucurie la unitatea respectivă.
… îmi fac o fotografie de final cu domnia sa, rugându-i pe companionii mei să surprinsă și superba clădire pe care o administrează cu atâta suflet, și în spatele căreia care vă rog să ghiciți mirificele peisaje, cele care fac ca orice descindere la Sinaia să rivalizeze cu o poveste întâmplată aievea.
Comentează