Foto : Elena Cristescu
Am conchis amândouă, la plecare, că locul cel mai frumos din Copenhaga este Nyhavn. L-am votat în unanimitatea noastră, a celor două participante la vot, eu punctând că diferența între “Nyhavn iarna” și “Nyhavn vara” este ca de la cer la pământ. Temperaturile scăzute, în cârdășie cu vântul năpraznic ce leagănă ambarcațiunile priponite la mal, schimbă total fizionomia portului, în anotimpul rece. Îi taie din culoare, din respirație, din vivacitate. Îl seacă de oameni, lasă în loc câtiva zgribuliți care se încăpățânează să aiba poze și în Nyhavn, dacă tot au ajuns la Copenhaga, chiar și iarna. Nu zic, restaurantele sunt pline, dar cine vede prin ziduri oamenii veseli care ciocnesc bere Carlsberg si mușcă cu poftă dintr-un smorrenbrod ? Imaginea generală a portului, pe timp de iarnă, este a unui spațiu pustiit, care așteaptă cu sufletul la gură să-i dăruiască vara din viața sa.
“- Fă-mi o poză, Elena, aici, în locul acesta, să-l compar cu poza pe care mi-a făcut-o Gini în același loc, cu ani în urmă! “ mi-a venit în minte, odată declarată rugămintea, acea iarnă aprigă, căptușită cu un vânt rece care ni se instalase în fiecare celulă din corp mie și regizorului de la TVR, aflați “în misiune”, la Copenhaga!”.
…Și Elena îmi face poza, docilă și minunată așa cum e ea, intuind că și această fotografie a sa va ocupa un loc important în noua mea carte. Și cum să nu ocupe, când Nyhavn este un reper la rându-i atât de important pentru Copenhaga? Intrați într-un magazin de suveniruri danez : marea majoritate a amintirilor de tot felul sunt amprentate fie cu imaginea Micuței Sirene, oftând, pe o stâncă, la mal de mare, fie cu explozia de culoare a portului Nyhavn, ce amestecă multicolorele fațade ale clădirilor, cu albastrul apei ce leagănă zeci de ambarcațiuni și cu marea de stegulețe roșii cu cruce albă – drapelul Danemarcei – ce flutură într-un acoperiș mișcător, deasupra promenadei înțesate de oameni.
În fiecare din cele 10 zile petrecute la Copenhaga, “- Hyhavn!” a fost răspunsul pe care l-am dat în cor, atunci când apărea întrebarea : “- Unde ne petrecem cele două ore pe care le avem la dispoziție, până la următorul “obiectiv de vizitat”?
Și așa se face că la Nyhavn – locul ce se întinde de la Kongens Nytorv până la sud de “Royal Playhouse” ( Teatrul Regal) – am revenit iar și iar, locul rămânându-ne lipit de suflet precum marca de scrisoare sau magnetul cu Nyhavn, de frigiderul din bucătărie. Dar nu doar noi două, plus milioanele de turiști ai lumii,
am fost marcate de acest loc. Compozitori, pictori, scriitori și regizori de film celebri si-au tras seva imaginației din încântătorul locșor al Capitalei daneze. Vă mai amintiți filmul de acțiune “Cortina sfâșiată” ( Torn Curtain, 1966) regizat de faimosul Alfred Hitchock? Locul acela, în care eroul principal, Paul Newman, se întâlnea cu un misterios anticar, s-a dovedit a fi fost filmat în Copengaha, la Nyhavn. Descoperirea a fost făcută de insăși logodnica sa din film, Julie Andrews, care a pornit , la un moment dat, pe urmele iubitului său, ajungand în faimosul port danez, prezent în pelicula lui Hitchcock.
Și acum puțină istorie. În traducere liberă, Nyhavn inseamna portul nou. Nou nu prea este el, caci dateaza din secolul al XVII-lea, fiind demarat la ordinul Regelui Christian al V-lea. 5 ani a durat construcția portului, truditorii nefiind alții decât prizonierii de război suedezi, rezultați în urma războiului dintre Danemarca și Suedia ( anii 1658-1660). “Den Nye Havn” sau “Noul Paradis”, cum era răsfățat portul pe atunci, și-a început ființarea ca și port comercial și încă unul foarte aglomerat la acea vreme. Aici ancorau vase venite din întreaga lume. Zona efervescentă din apropierea portului era doldora de marinari gălăgioși, care-și purtau mersul legănat pe caldarâmul pietonalei de astăzi , topindu-și privirile în posteriorul numeroaselor femei usuratice , dornice sa le satisfacă “lupilor de mare” toate placerile. Baruri si berării existau și pe atunci, însă cu siguranță mărcile de bere erau altele, altele și prețurile și încă ceva : nimeni nu făcea fotografii, pictorii vremii fiind singurii care imortalizau pe pânzele lor, pentru generațiile ce aveau să vină, culoarea locală a celui mai frumos port al Regatului.
Pictorii au rămas și astăzi pe poziții și mare parte a “subiectelor” lor sunt cam aceleași. Mai puțin “subiecții”, care acum poartă veșmintele secolului XXI, butonează smartphone-uri și își plătesc cu cardul berea servită pe malui canalului. Elena încearcă să surprindă un astfel de artist “în acțiune”, însă acesta se întoarce rapid, săgetând-o cu o privire de viking fioros și dând agresiv din mână a refuz. Prea târziu! Abila vestală mioritică a apucat să-și facă datoria de fotoreporter! 😁
Fiind un port istoric, și astăzi canalul ce însoțește Nyhavn mai leagănă încă multe din ambarcatiunile istorice ale Trecutului, construite din lemn și apartinând fie Muzeului Național Danez, fie Societatii Nyhavn. Majoritatea lor dateaza din anul 1895, cea mai “nouă” dintre ele fiind construita in 1924.
Ele nu sunt însă singurele mărturii ale istoriei acestor locuri. Partea nordica a portului aliniază pitoreștile case construite din lemn, căramidă si tencuieli colorate, cea mai veche datând din 1661. Este casa cu numarul 9. A fost una din puținele clădiri ale vremii rămasă neschimbată în timp. Are astăzi proprietar, restaurant la parter și este înscrisă în Registrul Danez al Clădirilor Protejate.
Nyhavn este gata să le ofere o surpriză și celor care au îndrăgit în copilărie basmele lui Hans Christian Andersen. Nu, Mica Sirenă nu a locuit aici și nici nu a înotat in apele din zona Nyhavn a canalului, trăgând cu ochiul la bipezii pământeni. Dar trebuie știut că cel ce a “inventat-o” , a locuit mai mult timp în Nyhavn, mutându-se dintr-o casă în alta, dar despărtindu-se cu greu de acest loc divin. N-a avut gusturi rele faimosul Hans Christian Andersen, aș zice! Numărul 20 desemnează casa în care acesta și-a compus unele din poveștile sale cele mai cunoscute, cum ar fi “Prințesa și bobul de mazăre”. Cine știe ce vecină oacheșă din Nyhavn care-i făcea ochi dulci, i-a inspirat basmul, ajungand, dacă nu în așternutul scriitorului, măcar în povestea sa nemuritoare! …
Dar “Den Nye Havn”- ul de odinioară si-a schimbat repede numele in Nyhavn, toate acele case vechi, de poveste fiind renovate pentru a le fi redat farmecul de odinioara. În plus, în 1980 Municipalitatea a luat decizia ca zona să fie declarată “pietonală”. Lunga esplanadă pietruită este și astăzi cuprinsă de o forfotă incredibilă, pe care numai vremea rece o poate domoli. Cu ochii la turiștii care le sufocă existența dar le și sporesc încasările, localnicii se amestecă printre aceștia, venind însă cu berea proprie la pachet, cumpărată de la Supermarket și savurată pe malul apei, cu picioarele atârnate și făcând generos cu mâna către ambarcațiunile care plimbă de colo-colo oaspeții Orașului.
Am probat și noi plăcerea nebună de a ne lăsa purtate de aceste variante daneze ale frațuzeștilor “bateaux-mouche” de pe Sena – o experiență fabuloasă, începută chiar în Portul Nyhavn și finalizată cu o fotografie aducând cu una “de familie” 😂😂, alături de echipajul vaporașului în care ne-am îmbarcat chiar în Portul Nyhavn. ( mai ții minte, Elena, cum erau să ne zboare biletele, din mână direct în Canal, chiar înainte de îmbarcare?!?🙉🙉🙉)
Marturisesc că astfel de experiențe îmi amintesc mereu nu numai de numele “marin” pe care-l port , dar și de una din emisiunile de succes ale carierei mele de om de televiziune – “Arca Marinei”, itinerantă prin lume, la acea vreme. Țin minte că nu ratam niciun port al planetei, pe atunci, în care să nu-mi fac o fotografie lângă acele “ancore turistice”, pe care mai toate Municipalitățile lumii le plantează în astfel de locuri. N-a scăpat nici portul Nyhavn, lângă a carui ancoră numită Mindeankeret (“Ancora Memorială”) Elena mi-a făcut o frumusețe de fotografie. Aflată la intersecția dintre Nyhavn și Kongens Nytorv, ancora este de fapt un “memorial”, menit să vorbească lumii despre cei 1700 de marinari și ofițeri din armata Daneză și din Forțele Aliate, care au căzut aici pe frontul de luptă al celui de-al doilea Război Mondial. Ancora de azi a fost dezvelită în 1951, înlocuind-o pe cea din lemn, plasată în același loc chiar în 1945, la finele conflagrației mondiale. Pe placa asociată, Regele Frederik VII și-a așezat monograma. Ancora lângă care mi-am imortalizat zâmbetul în acest iunie 2022 nu este opera vreunui artist al vremii, ci este chiar o ancoră reală, datând din 1872 și care a fixat aici, în port, Fregata Fyn, pe timpul celui de-al doilea război mondial. Dacă ne-am fi aflat la Copenhaga fix pe 5 mai, am fi asistat, cu siguranță, la ceremonia ce are loc, în fiecare an, langă ancoră, în memoria eroilor danezi, căzuți în sângerosul al doilea razboi mondial…
Dar să ne întoarcem la șirul acesta fantastic de case care marchează într-un mod atât de original portul Nyhavn. De altfel, intr-unul din episoadele trecute, v-am vorbit despre originalul Muzeu al Chihlimbarului. Vă mai amintiți de pitoreasca clădire ce-l gazduia? Ei, ea este, aș putea spune, “cap de rând” în șirul celor muticolore despre care acum vă vorbesc.
La parterul acestora din urmă au fost plantate, în timp, sumedenie de cafenele și restaurante dintre cele mai selecte, afișând prețuri obraznice, care însă nu-i descurajează pe turiștii ce țin morțiș să petreacă o oră-două, în Nyhavn.
…Salatele pe care ni le-am comandat – admițând în aceeași unanimitate că o amintire solidă merită o investiție pe măsură – sunt parte, iată, din fotografia cu care am imortalizat momentul, ratându-l însă pe muzicantul din fundal, ce cânta cu foc din acordeon chiar în dreptul nostru, răspunzând în mod suspect la apelativul de …Gheorghe!
De altfel, ca o paranteză, am dat peste nenumărați “Gheorghe” la Copenhaga, răsăriți precum ciupercile după ploaie în diferite puncte centrale ale orașului și bucurand cu talentul lor muzical unianim recunoscut, locuitorii frumoasei Copenhaga. “-Cum tolerează auroritățile daneze cerșetorii veniti din România (și nu numai)?” – țin minte că l-am întrebat, al un moment dat, pe Ambasadorul Grădinar. “- Dacă nu cerșesc pur și simplu, ci încearcă să câștige, printr-o minima activitate, bunăvoința celor din jur, sunt lăsați în pace! ” – mi-a răspuns Excelența-Sa, explicâdu-mi eu apoi puzderia de lăutari ce cântau cu foc, în locuri diferite și la diverse instrumente, “Valurile Dunării” și “Constantine, Constantine” și alte “hituri” asemenea lor. Unul, recunoscându-mi chipul de pe ecranul televizorului de acasă, din Vaslui, a fost de acord chiar să facem o poză împreună. Elena era, ca de obicei, pe aproape…
Comentează