Flori la Castelul Voievodului Etern

Am călătorit mult. Prin țară și pe alte meleaguri. Și m-a durut să văd cât de prețuită este istoria și ale ei edificii în altă parte în vreme ce, în România, sute de castele și cetăți – clădiri de patrimoniu zac abandonate nu doar în uitare și în indiferență ci și în cea mai crudă lipsă de iubire! Și atunci mi-am dorit ca, din universul meu mic de artist să le vorbesc oamenilor despre nedreptate! Fără a pune la zid vinovații, fără a-i arăta cu degetul, fără a cere explicații – nimic din toate acestea – ci, pur și simplu, prin frumos, emoție și conștientizare.

Am născut astfel acest proiect dând startul unui promovări de țară fără precedent, creat nu de o instituție publică abilitată ci de o mână de oameni, toți artiști, toți cu suflet mare, toți încă iubind România! Împreună cu ei, descopăr castele și cetăți mult prea puțin cunoscute și popularizate și, cu eforturi uriașe, le recream poveștile în filme artistice de scurt metraj în care istoria, legendele, arta, designul floral și emoția ne reamintesc cât de frumoasă este această țară și câte comori neștiute ascunde ea. Îmbrăcăm castelele în flori pentru a duce viața în ruine și pentru a convinge vizual că acolo viața și frumusețea poate oricând renaște. Florile mele sunt metaforele vieții iar creația floristică nu are nicio limită a imaginației.

Flori la Castel este un basm floristic! Este, prin metaforă, prin istorie și prin frumos, invitația de a iubi România și de a ajuta la salvarea ei. Este proiectul meu de suflet prin care îmi iubesc țara și o îmbrac în flori!

Flori la Castel este o modalitate inedită de promovare turistică, artistică și culturală a României! Este un proiect manifest!

Primele cinci episoade au ajuns imediat la inima publicului dar și a mass-media. Pentru cei care încă nu le-au vizionat, îi invit să le privească aici: https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-calendar/ https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-din-carpati/ https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-care-vindeca/ https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-minelor-de-aur/https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-de-vanatoare/

Însă, ultimul episod realizat – https://florilacastel.ro/flori-la-castelul-voievodului-etern/ avea să fie lansat, în direct, chiar la Muzeul Național de Istorie din București, în fața jurnaliștilor și a echipei proiectului. Viața adevărată a lui Vlad Țepeș precum și reședințele lui reale au fost ilustrate în acest film încărcat de emoție. Trupe de reconstituire istorică, consultanță precum și interpretarea lui Vlad Țepeș adult oferite chiar de domnul Vasile Lupașc Sfinteș – istoricul care scrie de o viață despre Vlad Țepeș, filmări multiple în Cetatea de Scaun a Târgoviștei, în Cetatea Poienari, în Muzeul Mediaș și în centrul ecvestru Mediaș – au însemnat eforturi uriașe de filmare și, ulterior, de editare video.

Cum s-a spus povestea Voievodului Etern? Chiar așa:

De 500 de ani i s-a furat identitatea! De 500 de ani viața lui adevărată a fost furată de un mit. Prea multe secole pentru o asemenea înșelătorie! A venit vremea să scoatem în lumină vampirul și să privim în ochi domnitorul – Vlad Voievod Drăculea. Căruia numeroșii lui dușmani i-au spus și… Țepeș.

Născut din Basarabi, nepot al marelui Mircea cel Bătrân, Vlad a știut de mic ce se așteaptă de la el. Dar în destinul copilăriei lui prea repede a venit o vreme întunecată! Vreme de 6 ani, lăsat de tatăl lui garanție la curtea Sultanului, blândețea coconului Vlad s-a transformat în asprime și-n sfântă îndărătnicie. Prinț creștin în suflet și în trup, Vlad a indurat cu stoicism anii de captivitate, reușind, prin îndârjirea lui domnească să-i sperie pe otomanii care vedeau în el puteri supranaturale. Dar nu era nimic neomenesc în flăcăul care, cu mâna ruptă de un ienicer, în loc să plângă îi râdea în față Sultanului, spunând ca nu valahii ci doar otomanii plâng. Nu era nimic necurat în copilul care se învoise să iasă la instrucție, dresând șoimii Sultanului să-i atace turbanul. Nu era nimic de neînțeles în modul extrem în care își risca viața pe tărâm otoman. Vlad doar știa din ce neam se născuse și ce avea de împlinit. El era deja Domnul de care țara lui avea nevoie!

Când a scăpat de la Înalta Poartă, ajuns pe pământul strămoșesc, unicul țel i-a fost să-și redobândească tronul iar pentru asta, o vreme, alături de vărul său Stefan cel Mare a poposit la Castelul Corvinilor, intrând în grija marelui Iancu de Hunedoara. Aici, în rigoarea și în principiile marelui domnitor, cei doi prinți au fost temeinic pregătiți pentru destinele lor de voievozi.

În domnia lui de 6 ani, Vlad crescuse atât de mult Tara Românească încât solii otomani duceau uimiți și îngrijorați veștile la Înalta Poartă. Vlad pusese bazele politiei secrete Armășia; organizase comerțul; plănuia să construiască școli ca în Apus; aplica legi dure care au curățat țara de hoți, de leneși și de cerșetori. Vlad devenise simbolul dreptății în țara lui în care nu mai existau fărădelegi. Negustorii străini își puteau lăsa marfa nepăzită pe ulițele cetății și puteau merge liniștiți la han să doarmă. La fântâni, toți trecătorii beau apa din pocale de aur fără ca nimeni să îndrăznească să le fure. Mergeai la culcare rugând-te să nu cumva să te furi tu pe tine, în somn. Indiferent de rang, toți nelegiuiții erau pedepsiți la fel de aspru. Cum a fost cu putință așa ceva într-o lume ce colcăia de hoți?! Era doar frica teribilă de moarte și de țeapă! Și din această frică s-a născut singura perioada din istoria noastră în care, în Tara Românească, nu au mai existat fărădelegi! Ce-ar fi însemnat oare Valahia daca Vlad ar fi domnit cât Ștefan al Moldovei?!

Dar vești cumplite ajunseseră la urechile lui. Vești îngrozitoare aveau să îi cutremure inima. Boierii trădători îi uciseseră tatăl și îi îngropaseră de viu fratele, pe Mircea! Boierii ce-l priveau în ochi și se-nchinau fățarnic! Boierii trădători ce-n lipsa lui urcaseră-n neștire pe tronul țării! Boierii prea mult îmbogățiți ce-n loc de sprijin îi erau primii dușmani! Câtă singurătate în propria lui țară! Și câtă sete de dreptate curgea prin venele lui Vlad! Avea să-i pedepsească în Sfânta zi de Paști! Avea să-i cheme pe toți mișeii la masa sfântă a Învierii iar ei, împodobiți și mândri că Vodă-i onorează, aveau să vină la festin. Nebanuind nimic. Avea să-i omenească, avea să îi cinstească, avea să-i veselească în fel și chip. Iar la final, avea să-i pedepsească. Pedeapsa morții pentru dușmanii prea bătrâni și pedeapsa muncii silnice pentru cei care încă în putere erau. Boierii fără credință aveau să lepede caftanele, inelele și blănurile scumpe și, pentru tot restul vieții lor, în zdrențe acum înveșmântați aveau să construiască o cetate falnică, demnă de Vlad Voievod Drăculea – Cetatea Poienari.

Vlad a condus o țară sub asediu, permanent amenințată de otomani și, tocmai de aceea a fost un dictator absolut. Vlad trebuie înțeles în epoca în care a trăit, înconjurat fiind de numeroși dușmani – de Imperiul Otoman, de Matei Corvin, de negustorii sași din Brașov, de o parte din boierii Țării Românești și de propriul lui frate.

Însă, Vlad nu a fost un domnitor mai aspru decât ceilalți domni europeni. Și nu a inventat el supliciul tragerii în țeapă! Vlad a ales trasul în teapa pentru ca acest spectacol macabru să dureze perioade lungi, să ii sperie pe nelegiuiți și pe dușmani. Era o pedeapsă pregătită mai cu seamă otomanilor.

Cum au deviat oare lucrurile atât de mult încât, dintr-un domn vizionar și respectat de poporul lui Vlad a ajuns să fie privit ca un scelerat băutor de sânge nu a fost o cale foarte lungă!

Negustorii sași brașoveni cărora el le micșorase privilegiile în Tara Românească au fost tocmiți și de Matei Corvin, regele Ungariei care era îngrijorat de popularitatea domnitorului valah și interesat să ii pângărească imaginea. Sașii au profitat de existența tiparului din Scheii Brașovului, scornind istorii scabroase despre domn, și răspândindu-le în număr mare în Europa.

Vlad a avut marele ghinion ca-n timpul vieții lui să se fi inventat tiparul și să devină prima victimă a presei medievale – dacă putem spune așa – din spațiul românesc. Poveștile sașilor vorbeau ba de un barbar însetat de sânge, ba de un scelerat care fierbea și jupuia oamenii de vii ba de-un vampir nemuritor închinat chiar diavolului. Asta în timp ce, în mod ironic, în mitologia noastră nu existau vampiri și nu Vlad scrisese manuale de schingiuit oameni. Drăculea însemna fiul lui Dracul…iar dracul venea de la dragon, ordinul dragonului purtat de tatăl lui Vlad. Chiar Papa Pius ne lămurea că Vlad nu este numit Dracul ci Dragul, adică cel iubit de poporul lui.

Tot poveștile scornite i-au atribuit o poveste de iubire în afara căsătoriilor lui. O poveste neadevărată în care el, cel feroce și cel temut, ar fi fost îngenuncheat de iubirea pentru Katharina Siegel care, cu ochii ei albaștri și cosițele ei împletite, l-ar fi fermecat pe loc. Katharina, frumoasa săsoaică din Șcheii Brașovului, la început speriată de faima lui teribilă, ar fi descoperit totuși în el blândețea și iubirea pură. O iubire lungă cât pentru două decenii în care el s-a îngrijit ca ei, Katharinei, să nu îi lipsească nimic din cele de trebuință. Iar atunci când brașovenii au pedepsit-o din cauza lui, foc și sabie ar fi purtat el pentru a o răzbuna. Iar căsătoria lor, niciodată posibilă, deși solicitată inclusiv Papei Pius ar fi rămas un vis neîmplinit atât pentru el cât și pentru ea. Căci război aprig bătea la ușă și vreme de iubit nu a mai rămas! ( foto 12, 13 si 14 )

Constantinopolul căzuse în mâinile otomanilor!

În timp ce toate statele vecine nouă erau îngrozite de expansiunea musulmană, convinse fiind că vine Apocalipsa, Vlad Voievod Drăculea a fost singurul care a decis să atace Imperiul Otoman, un lucru nebunesc, de neînchipuit. Sperând în ajutorul militar promis de Matei Corvin, a atacat și a ucis otomanii aflați în cetățile de la Dunăre și, în plină iarnă, i-a trimis lui Matei Corvin știre că ucisese 23.884 de otomani și supuși ai lor. Mesajul era unul clar că imposibilul era posibil și că, iată, dușmanul poate fi învins. Cu siguranță Matei Corvin și întreaga Europă s-au cutremurat de isprava domnului valah. Însă, nici această dovada nu l-a urnit pe Corvin de la Buda, lăsându-l pe Vlad singur în fața furiei otomane. Unele cronici spun că, Sultanul înnebunit de pierderi a pornit el însuși în fruntea unei oștiri uriașe de 200.000 de otomani cu intenția clară de a șterge de pe harta Țara Românească și de a o transforma în pașalâc. Sultanul aducea aici cea mai mare oaste de după cucerirea Constantinopolului. Vlad ridicase Oastea cea Mare, adică de la copii de 12 ani în sus. Dar nici așa nu avea mai mult de 36.000 de suflete. În inima lui de Basarab nu încăpea îndoială că-i va învinge pe Mahomed și oamenii lui. Că noi am crede azi că așa ceva e imposibil e doar neputință noastră de a pricepe vremurile acelea în profunzimea lor. Vlad avea marele avantaj de a fi crescut la Înalta Poartă, de a fi crescut alături de Sultan, vizir și ieniceri. Le înțelegea fricile, superstițiile și slăbiciunile. Și vorbea cu ușurință câteva dialecte otomane. Știind că nu ii poate învinge fizic, Vlad le-a controlat otomanilor mințile, i-a epuizat mai întâi mental și mai apoi fizic. A ales 300 de oșteni care aveau cele mai puternice voci și a declanșat, în fiecare noapte și de mai multe ori pe noapte scene terifiante în care incendiau baloți de paie legați de cozile cailor. Urlete înfiorătoare și mingii de foc apăreau în zare și îi îngrozeau pe turcii superstițioși, convinși că au ajuns pe tărâmul diavolului care îi joacă pe degete. Nicio noapte în drumul lor spre Târgoviște, otomanii nu au dormit. Și nici mâncare în drumul lor nu au găsit căci toți oștenii Semilunei plecați prin sate, după hrană erau prinși, duși la Târgoviște și trași în țeapă. Iadul se coborâse pe pământ! Spre final, în apropiere de Târgoviște a avut loc extraordinarul atac de noapte în care voievodul Vlad, deghizat in otoman, vorbind turcește a pătruns până la cortul împărătesc și l-a ucis pe cel aflat în cort. Însă sultanul nu acolo se odihnea. Presimțind că Vlad era în stare de orice, își păzea viața în alt cort, scăpând astfel cu viață. În tabăra musulmană foc și urgie au fost printre otomanii cei adevărați și valahii îmbrăcați în otomani. Unele izvoare istorice ne spun că până la 100.000 de otomani au fost uciși în acea noapte. O victorie de neimaginat, un dezastru fără precedent pentru Imperiul Otoman, o umilință atât de mare încât, în vreme ce toate țările vecine menționau lupta în cronici, doar cronicarii turci uitau să povestească limpede despre ea. In dimineața de după dezastru, sultanul încă mai sperând la o victorie a dat cu ochii de grozava pădure de mii de otomani trași în țeapă. Mii de turci lăsați pradă păsărilor spre hrană și soarelui spre putrezire. Duhoarea de nedescris și groaza de a descoperi acolo chiar pe cei ce fuseră vii cu zile, cu ore mai devreme i-au dus pe otomanii rămași în viață în pragul nebuniei. Ordinul sultanului de a înainta spre cucerirea Cetății de Scaun, pentru prima dată rămăsese fără ascultare. Îngroziți, musulmanii dezertau pe capete. Văzând că nu mai există cale de izbândă, chiar el Fatih, Sultanul cel fără egal a spus că „Nu poate lua țara unui domn care face lucruri atât de grozave și mai presus de fire! ” A spus-o ca și cum s-ar fi scuzat pentru iuțeala cu care a făcut cale întoarsa, ajungând în timp record la Adrianopol. 36.000 de valahi puseseră pe fugă marea oaste otomană. O armată mică, condusă de un mare voievod, de un adevărat geniu militar. Pentru că ceea ce fizic, numeric pare imposibil, psihologic este totuși posibil. Și astfel, la 1462, Vlad Voievod Drăculea a salvat această parte a Europei de expansiunea otomană.

Rămas în urma otomanilor să lupte pentru putere cu Radu cel Frumos, propriul lui frate, trădat mereu de boierii închinați Sultanului, invidiat cumplit pentru a sa faimă de un Matei Corvin ce nu mai putea explica Papei absența sa din marea luptă, Vlad a fost acuzat pe nedrept de alte scrisori mincinoase ale sașilor și a fost arestat și exilat la Vișegrad și Buda vreme de 12 ani.

Ajutat până la final de Stefan cel Mare, de bunul său prieten și văr primar, Vlad a fost eliberat și repus pe tronul lui de drept însă pentru scurt timp. Cupa puterii era mult prea ispititoare pentru cei însetați să domnească iar boierii trădători nu pieriseră cu toții ci uneltiseră să-l piară pe vodă. Trădat din nou, trădat de moarte, Vlad a căzut, ucis mișelește, pe la spate.

Capul lui, ca un imens trofeu visat de Înalta Poartă a mers pe o tipsie la Sultan iar trupul se spune că s-ar odihni între București și Giurgiu, la Comana, acolo unde legendele vorbesc despre locul în care Vlad Voievod Drăculea a căzut. Când Vlad a murit, mai spun legendele scornite, Katharina s-a întors la mănăstirea în care copilărise și nu a mai vorbit niciodată. Ar fi vrut să-și ia singură viața ca să-l urmeze mai repede în nemurire însă credința ei curată a împiedicat-o de la păcatul suprem și, foarte repede de la plecare lui a plecat și ea, în tăcere, stinsă de inimă rea.

Când Vlad a căzut pentru vecie părea că a murit însăși speranța! Țara Românească rămăsese păgubită de domnul ei măreț! Era limpede că din rămășițele lui pământești, inima și trupul au rămas în pământul țării lui iubite iar capul, cel cu care i-a și învins pe cei de neînvins, a căzut tribut al pământului otoman. Geniul lui militar este mai studiat în străinătate decât aici. Curajul lui nebun și dragostea de țară ne par greu de crezut astăzi când nimeni nu pare să o mai iubească atât de mult! Noi, cei de azi ne-am dezlegat de strămoși și am uitat să iubim mai departe ceea ce ei, cu propriile vieți au apărat.
Iată povestea, iată domnitorul cel adevărat!

Acesta este un proiect marca pictural, un proiect unic în care, prin design floral și concept atent dezvoltat, ne propunem să vă ducem în atenție edificii mai puțin cunoscute din țara noastră dar care au în spate povești fabuloase.

De 124 de ani cel mai celebru vampir de pe Pământ pretinde că e Țepeș. I-a furat puțin din nume, puțin din poveștile sașilor, foarte mult din demnitate și mult prea mult din identitate! De zeci de ani oameni din toate colțurile lumii trec granițele României și merg în Transilvania pe urmele vampirului Dracula. Unii află cu uimire că totul e poveste. Alții se-întorc acasă convinși că domnitorul nostru prefera sângele în locul vinului. Călători pe urmele unui personaj imaginar, îi îndemnăm să afle istoria adevărată și să călătorească mai departe, spre reședințele reale ale domnitorului valah. Târgoviște și Poenari au nevoie să fie înțelese, vizitate, descoperite mai cu seamă de noi, românii dar și de cei aflați pe urma unui mit.

Cetatea de Scaun a Târgoviștei, acest simbol național al unui trecut încărcat de glorie, acest centru de rezistență al luptei antiotomane de care Sultanul era veșnic îngrijorat este cetatea celor 33 de voievozi. Este cetatea lui Mircea cel Bătrân, cetatea lui Constantin Brâncoveanu, cetatea lui Vlad Voievod Drăculea căruia numeroșii lui dușmani i-au spus și Țepeș.

Iar mai apoi, conduși de adevăr, să călătorească și la Poienari, în cealaltă casă a domnitorului valah, în cetatea construită de boierii trădători și pedepsiți la muncă silnică. Să urce cu răbdare cele 1480 de trepte și să ajungă acolo sus, unde Vlad Voievod Drăculea privea Valahia în ochi de pe acoperișul lumii.

Pentru că, dincolo de toate, contează cum spui istoria și cum o simți!

Ceea ce putem dărui lumii din jurul nostru atunci când nu mai este vorba doar de binele nostru personal și imediat trebuie să îmbrace hainele curajului și ale speranței. Arhitect de frumos poate fi oricine își asumă asta. În cazul de față, nu e deloc ușor însă este teribil de frumos.

Din dragoste pentru România, designer florist Cristina Moldovan