Cunosc femei care au uitat cât de frumoase sunt. Femei care s-au lasat pradă tuturor săgeților otrăvite și aruncate în dreptul inimilor chinuite de atâta dor și jale. Femei care au capitulat în fața „cuceritorului” de suflete și care s-au lăsat amăgite de imaginea lor știrbită în oglindă. O oglindă atât de murdară și de șireată încât au ajuns să se confunde cu imaginea lor văzută în treacăt. Acele femei care nu mai au curajul de a se uita în oglinda inimii, fiind acoperite ca o ceață densa de cea a minții.
Cunosc femei care au uitat iubirea și cât de frumoasă este ea. Așa cum amnezicul uită de la mână până la gură și asemenea actorului cuprins de emoție în fața publicului, căutându-și replicile ascunse în ființă. Femei cu chip de înger dar care și-au tăiat singure aripile în drumul lor spintecat de amintiri. Femei cu suflet de foc dar care și l-au înghețat în timp și fără martori. Femei care nu au înțeles că „Mă iubesc” înainte de „Te iubesc” e ordinea firească. Acele ființe care au căzut în golul minții, lăsându-și inima departe.
Femeia care a uitat cât este de frumoasă a uitat să fie ea. A uitat să fie femeie. Să fie bucurie, fericire și iubire. Femeia creatoare de frumos. Născătoare de căldură și un motor atât de puternic al vieții. Femeia care primește și care oferă înzecit. Care se lasă purtată de valul și de energia celorlalți și care înflorește zi de zi, necontenit. O femeie la fel ca toate celelalte. Dar o femeie care a reînvățat să se iubească și să creadă în ea.
Femeia care a uitat să fie frumoasă este femeia uitucă de Viață. Este cea care a uitat să trăiască prezentul pur și să se accepte. Femeia cu bucle sau cu părul drept, cu ochii albaștri sau căprui, mari sau mici, cu pielea fină și aromată, cu sânii atât de potriviți, cu buzele ei moi și calde. Femeia cu trecut, prezent și un viitor.
Nu există femei urâte. Există doar bărbați care au nevoie de ochelari!
Pentru că o Femeie nu trebuie să se uite în oglindă pentru a-și aduce aminte cât este de frumoasă. Ea trebuie doar să știe asta și… Atât!
Mă numesc Alexandru Chermeleu. Sunt psiholog, autor, blogger si visător. Puțin din toate! Daca vrei să fii printre primii cititori ce pot intra in posesia primului meu roman, Desculță printre pietre reci, înscrie-te pe linkul de mai jos și așteaptă mesajul meu.
Click aici: https://stylishedbooks.ro/desculta-printre-pietre-reci-vol-1







Comentează