banner marshal garden
Ea și El

Femeia-seismograf

alice nastase

În noaptea de sâmbătă spre duminică, pe 28 octombrie 2018, la ora 1 și 25 de minute, am trăit seismul, cu toate zgâlțâiturile sale. De fapt, cu toată frica adusă de el, căci am simțit, parcă, panica oamenilor și am fost convinsă că am strigat și eu, îngrozită, „Cutremur!”, ca să-i avertizez pe cei de lângă mine. Numai că atunci când am deschis ochii, casa noastră din Popești Leordeni părea la fel de stabilă și de nemișcată ca atunci când mă culcasem, iar cei de alături – Iza, mereu zâmbitor-încolăcită pe câte-un pui de unicorn, și Paul, torcând agale la fuiorul vreunui vis – dormeau duși, nepărând să-mi fi auzit nici strigătul, nici să fi simțit vreo adiere de teamă ori vreo zgâlțâire seismică. Însă îmi bătea inima atât de tare, rupându-mi pieptul, încât m-am gândit că poate zbaterea ei nebună a generat mișcarea patului, a casei, a minții mele intrate in tangaj…
Am avut nevoie de-un timp, de respirații ritmate, de-o rugăciune, ca să pot să accept că a fost doar un coșmar. Unul foarte, foarte veridic. Apoi am fixat momentul (și experiența) în timp și în spațiu, trimițând un sms unei persoane foarte dragi.
Aproape de ora 4 fără 20, când casa a început să se zgâlțâie din nou, n-am mai avut curajul să strig nici măcar în vis. Am rămas nemișcată, ascultând vuietul pământului, lătratul întețit al câinilor și zăngănitul nervos și metalic al balustradelor, încercând să mă întreb dacă a recidivat coșmarul sau, de data aceasta…
L-am lăsat pe Paul să ne anunțe că este cutremur și eu doar am încuviințat cu voce tare și cu sufletul, culmea!, parcă mai liniștit decât la experiența anterioară. Citește mai departe…

Femei de 10 pe Facebook