Bombănelile Marinei Editoriale

Femei, nu vă luați bărbați-papagali!

 

Idealul masculin diferă de la femeie la femeie. Unele își doresc bărbați frumoși, musculoși,  “macho-men”-i în brațele cărora să adoarmă după ce cutreieră, cot la cot cu aceștia, cele nouă ceruri ale așternutului. Pentru altele, ceea ce contează nu este masa musculară, ci cea.. financiară! Poa’să fie alesul oricât de sfrijit, dacă are conturi îndestulătoare, e valabil. De fizionomiile frumoase femeile deștepte au cam învățat să se ferească : cine să-și dorească să strângă la piept un magnet pentru concurență? Doar nu poți trăi toată viața păzindu-ți “comoara” de agresiunea pofticioaselor din jur! ….Dar parcă nici un bărbat urât nu-ți vine să-ți iei! Povestea aia cu “bărbatul trebuie să fie un pic  mai frumos decât dracul” las-o pentru prietenele tale! Tu…parcă ai vrea ceva mai mult de la viață!

Am întâlnit destule femei pentru care bărbatul ideal este acela care reușește să îndeplinească o seamă de criterii cât se poate de..”concrete”: să aibă casă, mașină, un job bun și o mamă cât mai la distanță, eventual pe lumea cealaltă.

Există și femei deloc pretențioase : bărbat să fie, că restul vine de la sine! Cu alte cuvinte, simpla prezență a unui penis jucăuș în pantaloni recomandă candidații ca fiind ideali pentru o călătorie la altar.

Însă categoria care mi se pare cea mai interesantă de analizat, este cea a femeilor care-și doresc alături un…papagal! Majoritatea evită să recunoască existența vreunei legături între de umirea de “papagal” și cel al alesului inimii lor,  însă toate semnalmentele opțiunii lor conduc către sărmana zburătoare . 

Dorindu-și să fie  ELE capul familiei, să-și manipuleze jumătatea de viață după bunul lor plac, să-și manifesta plenar, acasă, veleitățile dictatoriale, cele numite de mine mai sus aleargă după astfel de specimene. Iar lumea este plină de astfel de “mutanți”! ..

 

Bărbatul – papagal este, așadar,  bărbatul fără personalitate. Sinonimul lui este “bărbatul – cârlig de rufe”, pe care-l poți plasa unde vrei tu, manipula după cum vrei tu, obține de la el orice foloase îți dorești. Iar după toate acestea, te poți lăuda apoi, în voie, în fața prietenelor tale, cu aceste performanțe. Ale tale, până la urmă. 

Bărbatul-papagal nu se educă, se ia ca atare. Desigur, cu ceva tenacitate și multă ingeniozitate, vei putea  transforma un bărbat normal într-un bărbat-papagal, dar, oare, nu e mai simplu să ți-l iei “gata fabricat”?

Bărbatul-papagal are o mulțime de calități: știe să tacă și să execute, poate fi folosit cu succes la aproape orice activități casnice ( de la spălatul vaselor, până la realizarea goblenurilor), poate fi fraierit cu ușurință și înșelat cu succes, fără ca el să simtă. Că doar de aceea e papagal, nu?

Am încercat să intru în mintea unor astfel de bărbați-papagali, pentru a vedea ce anume-i face să se complacă într-o astfel de poziție umilitoare. Rezum variantele descoperite în firava lor materie cenușie : 1) prostie 2) un efect secundar al sindromului de “băiatul mamei” 3) spirit pacifist (dorința de a accepta orice, doar pentru a evita conflictele cu nevasta) 4) etapa “dragostei nebune”, care te face să înghiți orice de la ființa iubită, y compris măgăriile 5) din nou, prostie. Asta ca să închei simetric.

Am întâlnit, la viața mea, și papagali care PĂREAU doar a fi papagali, pentru a abate atenția soției și a celor din jur de la viața  paralelă, extrem de colorată și picantă, pe care o duceau, prin cuiburi străine. Diversiunea face parte, nu-i așa? din lumea în care trăim..

 În final, dacă tot vorbim de papagali, dați-mi voie să vă spun că și eu am avut unul… Stați!!! Nu vă gândiți prea departe, am vrut să spun că am avut un papagal real, din specia ” Marele Alexander”, cu pene verzi și ciocul de oțel, pe care-l țineam în bucătărie, într-o colivie uriașă. Singurele lucruri pe care mi le amintesc despre Teverel ( așa-l chema, pentru că o vreme a funcționat ca mascotă a uneia din emisiunile mele!) erau acelea că era prost-grămadă, că scotea sunete stridente, că făcea o mizerie de neimaginat în jur și că era foarte agresiv. Cam așa arată, de fapt, orice papagal adevărat. . Și atunci nu pot să nu mă întreb: oare ce femeie ar putea să-și dorească un astfel de bărbat?!?😁

Femei de 10 pe Facebook