Ba da! Ne place să fim mințite!

Cu tot respectul și simpatia pe care le nutresc față de Alexandru Chermeleu, psihologul site-ului nostru, articolul său de ieri a stârnit în mine o oarecare răzmeriță. Dom’ psiholog l-a intitulat foarte sugestiv: „Cum să NU minți o femeie”, încercând să convingă, preț de vreo 1400 de caractere, că nouă, femeilor, nu ne place să fim mințite și că, oricum, e foarte greu să tragi pe sfoară o cucoană, al cărei nas fin, combinat cu niscaiva experiență de viață și filme vizionate cu batista în mână, îi va spune mereu când lui Pinocchio din așternutul său începe să-i crească nasul. (vă rog, nu dați conotații sexuale metaforei mele!)
În concluzie, Chermeleu ăsta al nostru, cu cert lipici la femei, a vrut ca de obicei să fie drăguț și să ne țină partea, punându-i la zid pe bărbații care ne iau de fraiere. Omul are și el dreptatea lui. Ca urmaș al lui Freud, a avut destule dame tolănite pe canapeaua lui de psiholog și destul timp să le descoasă, tragân concluzii. Însă sufletul femeii este plin de întortocheri și ascunzișuri, drept care, oricât de confortabilă ar fi canapeaua și oricât de dibaci psihologul, tot nu va reuși el niciodată să avanseze până la kilometrul zero al adâncimilor noastre.
Așa că, dragă Alexandru Chermeleu, hai să-ți dau o veste abracadabrantă, care-ți va întoarce pe dos toată teoria: să știi că, de fapt, nouă, femeilor, ne place al naibii de tare să fim mințite! Da, da, ai auzit bine! Tânjim după a ni se spune în fiecare zi că suntem frumoase, chiar dacă bărbatul rostitor de minciună va intra în contradicție cu oglinda de la baie; ne place să auzim că am slăbit, și că wow! arătăm mult mai bine decât… ieri ?, chiar dacă, la nici două minute de la compliment, acul cântarului i-o va da peste bot; suntem de-a dreptul tușate când bărbații ne spun cât de bine ne stă noua culoare de păr sau noua tunsoare (Doamne, și când te gândești, Alexandru, că marea voastră majoritate nici măcar nu observați când ne-am tuns!) sau cât de șic stă pe noi rochia de seară „cea nouă” (chiar dacă e tot aia cu care am mai traversat vreo patru revelioane, două nunți și un botez!). Nici nu știi cât de mult ne bucurăm dacă acelui „săru’mâna pentru masă” stereotip, pe care uneori nu uitați să-l rostiți la ridicarea de la masă, i-ați mai adăuga fie continuarea clasică: „foarte bună și gustoasă”, fie ceva mai nuanțatele: „Tii, ce gulaș bun ai făcut!” sau ” Vai, asta e o rețetă nouă, nu? Foarte bun! Ai pus cumva și scorțișoară?” (asta ca să ne creați impresia că mâncarea chiar v-a plăcut, chiar dacă în bucătărie miroase a ars!).
Și am să-ți mai spun, dragul meu, chiar dacă pare greu de crezut, că ne place foarte mult să ni se spună că ne iubiți, și că suntem cele mai grozave femei din viața voastră, chiar dacă în sinea noastră noi știm prea bine că gândul vă mai zboară uneori și la altele, și că nicio menghină din lumea asta nu va reuși să fixeze capul unui bărbat, făcându-l să nu se mai întoarcă după un decolteu adânc sau o fustă minusculă, care nu aparțin alesei sale.
Și să-ți mai vând un pont, dar transmite-l, te rog, și bărbaților în numele cărora cotrobăi prin sufletele noastre! Ia încercați să ne mințiți mai des și mai romantic, și veți vedea cum, brusc, vi se va lumina și vouă viața! Cum mâncarea din farfurie va fi și mai gustoasă, cămășile – și mai albe, dunga de la pantaloni – și mai perfectă, cum mai mieros ne va deveni glasul, mai blând cuvântul, mai dese tăcerile, mai caldă îmbrățișarea și mai adânc geamătul plăcerii.
Așa că lasă-i, dragă domnule psiholog, pe bărbați să ne mintă!
Mințiți-ne, dragilor! Alocați-ne cota zilnică de neadevăruri, de păcăleli, de exagerări, hrăniți cu ele sufletul nostru avid de cuvinte frumoase, lăudați-ne trupul și faptele dar, mai ales, spuneți-ne, cât de des, cât de mult ne iubiți. Iar noi ne vom încăpățâna să vă credem, chiar și atunci când murmurul rațiunii simte nevoia să ne tragă de mânecă.