Suntem prizonierii comparațiilor si asta ne face mai totdeauna nefericiți.
După ce viața noastră acumulează experiență, după ce întâmplări si oameni se înlănțuie într-însa, imbogățindu-ne și în bune si în rele, încep judecățile. Subconstientul nostru e un hărnicuț, care-și face de cap, dându-ne nouă bătăi…tot de cap. Căci, doamnelor și domnilor, încep comparațiile.
Comparatiile între ce a avut si ce a dobândit viața noastră, în decursul anilor ; intre “foștii” si “actualii”, între capra vecinului și vițica ce paște in curtea noastră, între vacanțele prietenilor și cele pe care le reușim noi, între salariul nostru si al “proștilor care muncesc, evident, nici jumate din cât muncim noi”,. Apoi între soții nostri si cei ai celor mai bune prietene; intre numărul de vizualizari ale postărilor noastre și traficul “rivalilor”. Între visele noastre si realitătile în care acestea eșuează. Etc.
Aceste comparații ne întunecă mersul înainte, ne umbresc ceea ce ar trebui să ne bucure. Căci, ca un făcut, mai totdeauna noi și ceea ce am reușit în viață, ne apare ca fiind “sub nivelul Trecutului. Ni se pare că “performăm” mai slab decat cei din jur . Câ reusitele noastre sunt mai mărunte decat reușitele lor.
Nu știu cum se face că, mai mereu, “o duceam mult mai bine inainte”, “Fostul aducea mult mai multi bani în casă și mai si dădea cu aspiratorul”, “casa vecinilor e mai șmecheră decât a noastră”, “vacanța Georgestilor a fost magică, a noastră – un eșec”, “colega de bancă a “nimerit” mai bine, desi la școală era o toantă”, si, în general, “praful s-a ales de visele noastre!”.
“Fericirea este atunci când încetezi să te compari cu ceilalți” rostea una dintre cele mai frumoase actrite ale lumii, Audrey Hepburn. A trăi clipa, a te bucura de ceea ce esti, de ceea ce ai, indiferent de stralucirea pe care, poate, a avut-o Trecutul tău( deși există un mecanism înca neînteles de mine, prin care acesta ne apare, nu stiu de ce, mereu “cosmetizat” și curătat de umbrele sale) , este primul pas spre a fi fericit. Oamenii din jur, cei ce par a avea mai mult sau cei ce ne par a fi cuprinsi de o nesfârsită fericire , ascund, poate, în sufletul lor, tristeti și neîmpliniri pe care nici nu le bănuim. Să nu-i invidiem, așadar, să încetăm a așeza mereu în balanță viața noastră, pozitionând, pe celălalt taler, viața unor oameni despre care, de cele mai multe ori, nu stim mai nimic.
AICI, ACUM, ALĂTURI DE OAMENII DRAGI – acesta este adevăratul secret al fericirii. Si o sa vă repet la nesfârsit : n-o căutați în combinatii sofisticate. Ea se află în lucrurile mărunte, pe lângă care nu aveti voie să treceți fără să le observați. Cum este, bunăoară, un răsărit de soare, parcurs lângă omul pe care ai avut răbdarea să-l astepti.
…si care, fără nicio îndoială, este cea mai bună alegere pe care ai făcut-o!
Rubrică oferită de : FARMACIILE CATENA:COLLANOVA









Comentează