TVR, dragostea mea!

EUROVISION 2010 – provocarea No.1 a carierei mele

 

    Marea izbândă a carierei mele de producător a constituit-o, fără doar și poate, Eurovision 2010. Alexandru Sassu, presedintele de atunci al Televiziunii Române, riscase să mi-l dea pe mână, după ce ani buni participarea României la Eurovision fusese gestionat de experimentatul Dan Manoliu. Am primit provocarea cu entuziasm și…m-am apucat de treabă! Finalitatea muncii mele și a întregii echipe de 10 pe care mi-am alcătuit-o, a fost măsura muncii noastre : Paula și Ovi, cu a lor melodie “Playing with Fire”, trimisă la Oslo după o înțeleaptă preselecție, a obținut o excelentă clasare : locul 3 în Europa!!! De atunci, niciun artist român nu s-a mai apropiat de acest loc..

  Îmi amintesc cum  Selecția Națională din 2010 a adus un suflu nou, în televiziunea acelei perioade : pentru prima oară Eurovision ieșea din înghesuiala studiourilor TVR ( Circul Globus a fost o gazdă perfectă! ), pentru prima oară caștigatorul finalei naționale primea , în  afara unui trofeu , și un premiu substanțial ( un Seat Ibiza, oferit prin sponsorizare), pentru prima oară Televiziunea Română nu scotea din buzunar niciun ban, pentru a organiza evenimentul : mă dădusem peste cap pentru  a găsi finanțare exterioară pentru întregul proiect.( tin minte că domnul Sassu mă mângâiase pe cap pentru asta!)  Găsisem o sponsorizare consistentă inclusiv pentru recitalul extraordinar, oferit de invitații speciali, pe care mă ajutase să-i aduc în țară impresarul Christian Raetscher : OLSEN BROTHERS – vedetele de atunci ale Europei, acei simpatici danezi care câștigasera Eurovision, cu un an inainte, la Stockholm. 

    Țin minte că frații Olsen au ridicat în picioare publicul circului Globus ( în tribune era prezent și staff-ul Ambasadei Danemarcei la București, în frunte cu Ambasadorul însuși) , artiștii interpretând 4 din hiturile lor. Evident, în final a răsunat melodia câstigătoare la Eurovision 2009 – “Fly on the wings of love”. 


Câteva mențiuni : prezentatorii Selecției Naționale au fost Horia Brenciu și Valentina Pelinel, participanții – îi veți regăsi pe burtiera care va curge la baza ecranului. Regizorul artistic al evenimentului a fost Luminița Dumitrescu, decorul a fost semnat de Georgeta Nistor.  Imi cer scuze că nu voi menționa intreaga listă a profesioniștilor din TVR care au pus umărul la una dintre cele mai frumoase pagini ale participării Romaniei la Eurovision. Într-un episod viitor am sa vă vorbesc despre extraordinara performanță a minunaților Paula și Ovi! 

   Deocamdată haideți să-i ascultăm pe  OLSEN BROTHERS!