…Nu vi s-a întâmplat niciodată ca, atunci când încercați să trimiteți online un mesaj către o anumită instituție/companie, site-ul acesteia să vă ceară să bifați o căsuță prin care să vă deziceți de statutul de “robot”, de care vă suspicionează respectivul site? După care să vă treziți că bifați tot felul de pătrățele cu semafoare, zebre sau poduri suspendate, ca să demonstrați că NU, nu sunteți roboți?…
Marturisesc că sunt unul dintre aceia care se simt “în online” precum peștele în apă ; intru deseori în tot felul de conexiuni și, prin urmare, mă trezesc că trimit în stânga și-n dreapta asigurarea că “nu sunt robot”. O fac cu seninătate, după care cad pe gânduri, întrebându-mă : oare, cu adevărat NU sunt robot?
…De nenumărate ori mă surprind comportându-mă fix ca un robot, acționat de o mână nevăzută sau de o telecomandă divină, care mă împinge înainte, mă întoarce înapoi, ma răsucește pe loc, îmi aprinde licăr în priviri sau îmi declanșează foc pe nări. De fapt…ce spun eu?!? Roboți am devenit cu toții! De la gestul devenit automatism al spălatului pe dinți dimineața – cel care ne aduce pe toți la același numitor comun (diferă doar calitatea periuțelor și cea a pastei de dinți!), până la felul în care ne manifestăm, de dimineața până seara, acasă și în societate. Mai avem, oare, răgazul să ne oprim din goana aceasta bezmetică spre nicăieri, pentru a admira un peisaj, a construi povești sincere de iubire și a ne emoționa la suferințele celor din jur? Sau suntem mereu zoriți de la spate pentru a atinge obiectivele pe care ni le propunem în viață și care, mai toate, rimează cu “cât?” și țintesc cu toatele spre “mai mult”? Cineva observa că visăm, cu toții, la nemurire, însă nu știm cum să petrecem o zi ploioasă de toamnă…Chiar așa! Lăsați, pentru un weekend, mobilul la serviciu. Vă veți simți pierduți… Nu veți mai ști ce să faceți cu orele, cu voim cu cei din jur. Îmi spunea deunăzi o colegă mai tânără, mamă a trei copii : “Uneori am sentimentul că trăiesc un coșmar, că mă aflu într-un cerc vicios și că nu mai am timp de nimic : casă, job, iarăși casă, singurele ieșiri sunt cu copiii în parc , la ședințele cu părinții sau în vizită la socri… Parcă am devenit un robot.”
…Mă uit deseori, pe stradă, la trecători. Merg toți sacadat, privind în pământ, deseori în telefoanele mobile. Nu mai interacționează între ei, decât eventual ca să se înjure, atunci când se ciocnesc unii de alții. Intră în blocurile-cutii, presărate cu ferestre mici îmbrăcate în termopane și se închid în apartamente înghesuite, din care nu mai ies decât a doua zi, pentru a o lua de la început. ce fac înăuntru? Tot aia : iși butonează telefoanele. Cineva glumea, formulând o definiție în spiritul vremurilor : “Viața este ceea ce ți se întâmplă atunci când ai mobilul la încărcat”… Asta fac cu toții : trăiesc, numai atunci când, forțați de împrejurări, pun mobilele deoparte. Nu-și cunosc vecinii, nu interacționează cu aceștia. Epoca “merg până la vecinul de la doi, să împrumut bormașina”, sau cea a “îl las pe ăla micu’ la vecina de la patru până mă reped la Policlinică”, s-a încheiat demult. Locatarii-roboți au pus stăpânire pe adăposturile lor de beton, în jurul cărora, în parcări înghesuite, stau ciorchine mașinile mai greu sau mai ușor cumpărate.
NU SUNT ROBOT – sună căsuța pe care ne-o tot cere s-o bifăm internetul de vrem să ne rezolvăm o anume problemă online. Și o bifăm mecanic, fără să zăbovim macar o clipă asupra gândului : oare chiar NU suntem roboți?…
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SANOHEPATIC COLESTEROL
Da, incepem sa ne pierdem umanitatea , sa fim asemenea unor roboti. Craciunul si anul nou sunt exemple de ganduri pozitive care reusesc sa ne schimbe starea in bine, ganduri pozitive care reusesc sa influenteze realitatea. Dar in restul anului cum suntem? Ne mai dorim binele unul altuia? In restul anului oamenii sunt dezbinati si nu realizeaza ca acesta este un lucru negativ pentru starea lor. Citeam pe undeva ca “Oamenii care vor sa se desparta cauta diferentele dintre ei, cei care vor sa fie impreuna cauta asemanarile”. Dar in loc sa gandim ca indiferent de rasa, ce ne curge prin vene are aceeasi culoare, cadem in capcana de a ne include intr-o tabara pe care o percepem pozitiva si de a-l ingloba pe aproapele nostru intr-o “categorie adversa”. Da, devenim roboti din lipsa de empatie si din lipsa timpului ce ne-ar permite sa discernem adevarul de manipulare. Ne petrecem vietile in rutina si intr-un carusel de actiuni din care rareori reusim sa evadam. Nu mai gandim, preferam sa luam totul pregandit. Asa cum e la postul de televiziune favorit, asa cum e la radioul favorit, asa trebuie ca este realitatea. Nu mai avem timp sa verificam informatia din mai multe surse, sa punem sub semnul intrebarii ce auzim sau ce vedem sau ce citim. Prin creierele noastre se plimba mai mult stiri cu scop de dezbinare si infricosare. Sa urmaresti un post de televiziune de stiri e la fel de obositor ca o plimbare pe strazile pline de clacsoane ale unui oras indian. Bannere, publicitate, breaking news la 5 minute, ritm alert, invitati care se cearta intre ei din alte motive decat convingerile personale. Cati oameni isi mai gasesc echilibrul citind un roman de exemplu, fie el scris si de un autor rus? Devenim oameni de tinichea si nu pentru ca nu mai avem deloc sentimente ci pentru ca “lumea” , daca nu suntem atenti, ne inoculeaza stari intunecate. Am uitat sa mai traim in realitate, am uitat sa facem carare spre semenii nostri, traim niste existente mai mult virtuale decat reale, mai mult artificiale decat naturale. In comparatie cu noi, oamenii, inteligenta artificiala are luxul inexistentei afectivitatii. Un filozof spunea ca vor veni vremuri in care “or sa apara maimute cu haine”. Am ajuns sa imitam intunericul care se raspandeste cu viteza luminii prin intermediul “luminii”(posedam , pardon suntem posedati de o gramada de ecrane, de toate dimensiunile). Ca un exemplu de gandire pozitiva, un blackout cred ca ne-ar oferi sansa de a relationa in realitate, sansa de a citi o carte, sansa de a mai evada din rutina.
Un an nou plin de ganduri si sentimente pozitive va doresc! Si de frumos pentru ca “frumosul va salva lumea”.