…Acest interviu urmează să-l includ în viitoarea mea carte dedicată Portugaliei, chiar dacă este realizat nu numai “post-factum” ( deci după călătoria mea de documentare) dar și aici, in România. Dar țin enorm să-l strecor lângă celelalte capitole , pentru că am avut, iată, ocazia să asist la o memorabilă seară de Fado…la București! Da, aici, acasă la noi, întâmplată în singurul restaurant portughez de prin ținut : “Dancing lobster” – un loc cochet, cu artiști de fado veniți 
periodic chiar “de la mama lor”, cu un ambient îmbibat cu aer de Atlantic, cu homari vii plutind într-un acvariu uriaș, într-un loc atât de “portughez”, cu azulejo pe pereți, cu decorațiuni marine, cu un meniu în care fructele de mare și peștele fac legea . Și, culmea, cu un lusitan get-beget “la cârmă”! L-am numit aici pe jovialul Jose Gaspar, prezent în România încă din 1985, ca un veritabil “explorator portughez” venit la început cu afaceri în domeniul indistrial, acum, iată, ajuns în HORECA, unde s-a urcat repede “în top”. Și firesc, aș spune, după ce i-am auzit povestea, căci “omul sfințește locul”!
Și uite-așa, înainte ca lumina să se stingă vestind primele acorduri de fado, Jose a stat la o tacla cu turista proaspăt întoarsă din țara sa.
Marina Almășan : – Am înțeles de ce ați venit în România : ați avut niște oportunități în business. Dar…de ce vă mai găsim aici, după atâția ani?!?
Jose Gaspar : – Eu de fapt n-am stat continuu în România, am venit doar, în fiecare an de câte 2-3-4 ori pe an, până la Revoluție, iar după Revoluție am început cu propriile afaceri în România.
Marina Almășan : – În ce domeniu?
Jose Gaspar : – Diverse domenii. Construcții, apoi eu sunt cel care a dus Daciile și ARO în Portugalia! Și uite-așa, în final, după tot soiul de afaceri, am ajuns la acest restaurant.
Marina Almășan : – Bănuiesc că și Rodica ( soția și partenera de afaceri a lui Jose – n.a.) a avut un rol decisiv în a vă convinge să rămâneți în România.
Jose Gaspar : – Normal, normal! Am cunoscut-o pe Rodica acum 20 de ani și de atunci suntem împreună!
Marina Almăsan : – Văd că vorbiți o română foarte bună! De atunci, din ‘85 vi se trage? Se spune că portugheza e cea mai apropiată limbă de a noastră!
Jose Gaspar : – Nuuu, nu, nu o vorbesc chiar atât de bine, dar o înțeleg foarte bine. Da, așa 
este, legat de asemănarea celor două. Sunt 5000 de cuvinte identice în cele două limbi.
Marina Almășan : – Daaa?!? Ziceți-mi câteva!
Jose Gaspar : – “Com um quilo de carne e um litro de vinho não se morres de fome”. Ați înțeles?
Marina Almășan : – Totul! M-ați convins! Bănuiesc că e vorba despre restaurantul dumneavoastră! 😁 Spuneți-mi, ce credeți că ne apropie pe noi, românii, de portughezi, ce anume vă face să vă simțiți aici, ca acasă?
Jose Gaspar : – Îmi place că și românii sunt oameni de viață, ca și noi, portughezii. În plus, în domeniul afacerilor, pe români îi simțim cei mai apropiați. Temperamentul este în schimb ușor diferit. La portughezi, de exemplu, cuvântul e sfânt: dacă un portughez a spus un lucru, așa rămâne.
Marina Almășan : – Am înțeles aluzia…Ce loc din România vă place cel mai mult?
Jose Gaspar : – Mie personal îmi place muntele. Noi nu avem așa ceva.
Marina Almășan: – Cum nu aveți? Aveti munți chiar în Lisabona! Mi-am dat duhul cât am tot urcat străduțele acelea din Alfama, parcă ai urca Bucegii!
Jose Gaspar : – Haha! Eu nu sunt din Lisabona, m-am născut mai în nord, lângă Fatima.
Marina Almășan : – Aha…Dar spuneți-mi, afacerea cu restaurantul de unde a răsărit? De la mașinile ARO la preparatele pe bază de homari, pare a fi cale lungă!
Jose Gaspar : – Pornind de la afacerile mele cu România, am avut de a face cu mulți români 
care au venit în Portugalia – oameni de afaceri, politicieni și , evident, de fiecare dată îi invitam și la restaurant. Am constatat cât de mult le place mâncarea portugheză și, mai mult, mulți m-au întrebat atunci : “-De ce nu deschizi în România un restaurant ca aici, cu o astfel de mâncare?” Am reținut ideea și, la un moment dat, iată! Afacerea s-a născut!
Marina Almășan : – Și, după 8 ani, care e concluzia? A meritat?
Jose Gaspar : – E ok, e ok, avem clienți de top și oricum, principalul meu criteriu a fost CALITATEA și… mi l-am atins!
Marina Almășan : – Am povestit puțin cu Rodica și am înțeles că fructele de mare și peștele la aduceți direct din Portugalia!
Jose Gaspar : – Sută la sută! până și pâinea vine tot din Portugalia!
Marina Almășan – Doamne, dar e foarte scump!
Jose Gaspar : – Calitatea costă!
Marina Almășan – Vorbim de calitate, să vorbim și de calități! Ca om de afaceri, ce vă definește?
Jose Gaspar : – Seriozitatea. Este principala calitate a unui om de afaceri de succes.
Marina Almășan: – Succesul este și o chestiune de echipă. A dumneavoastră din cine este alcătuită? Aveți doar români?
Jose Gaspar : – Am și români și portughezi. Și mai am și ucrainieni, nepalezi, chiar și 
unbrazilian!
Marina Almășan: – Și cu cine colaborați mai bine? Cu românii sau cu portughezii?
Jose Gaspar : – Sincer? Cu portughezii. Cu ei …nu am nevoie de contract : ce vorbim, aia se întâmplă!
Marina Almășan : – Și acum o întrebare “cu specific” : pentru cineva care nu este deloc familiarizat cu bucătăria portugheză și vrea să-i surprindă esența, ca specialist ce îi puneți pe masă, ca să-l convingeți?
Jose Gaspar : – Pentru mine, personal, Portugalia înseamnă “pește”. Eu de mic am fost crescut cu pește! Ăsta a fost “porcul” meu! 😁 Haideți să încerc un meniu, pentru un român “necunoscător” : la antreu, obligatoriu, creveți . Sunt pe locul întâi în top, la “Dancing lobster”. Apoi…noi nu suntem cu supele, dar…aș încerca totuși o supă. Tot de pește. La noi nu e așa de acră, eu știu că românii le acresc, dar noi nu le facem acre. Iar după aceea, obligatoriu fructe de mare. Sau pește.
Marina Almășan : – Și cum l-ați găti, pe acesta din urmă, ca să fie reprezentativ pentru Portugalia?
Jose Gaspar : – La grătar – dar obligatoriu cu ulei de măsline ( la noi, fără ulei de măsline nu se face nimic! ). Sau, dacă nu la grătar, atunci pește la cuptor, în crustă de sare.
Marina Almășan : – Mmmm…ce bine sună! Și la desert?
Jose Gaspar : – La desert, obligatoriu un Pastel de nata!
Marina Almășan : – Și, pe lângă bunătățile astea, nu puneți nimic de băut pe masă? 
Jose Gaspar : – Ba da, cum să nu? Vin! La pește și fructe de mare se bea vin alb. Noi avem vin verde!
Marina Almășan : – E verde vinul?
Jose Gaspar : – Nu, nu, e doar numele! Există o singură zonă din Portugalia unde se produce acest vin.
Marina Almășan: – Știu că au și portughezii un soi de “vișinată” a lor…
Jose Gaspar : – Ah, vă referiți la Ginjinha! Da, avem clienți care intră în restaurant și, înainte să se așeze la masă, cer un păhărel de Ginjinha!
Marina Almășan : – Sunt curioasă, dacă tot vorbim de mâncăruri, dumneavoastră personal aveți vreo preferință în ceea ce privește mâncărurile românești? Cu ce anume v-a cucerit România, atunci, demult, în anii ‘80?
Jose Gaspar : – Cu papanașii și clătitele! Noi nu avem așa ceva!
Marina Almășan : – Aveți însă altele, la fel de minunate! Bunaoară, aceste seri de Fado, care fac deliciul clienților! Mi se pare fabulos că îi aduceți pe artiști chiar din Portugalia!
Jose Gaspar : – Da, firește, vrem să oferim un fado autentic!
Marina Almășan – Dar și asta vă costă o avere!
Jose Gaspar : – Doar v-am spus : calitatea costă! Iar când vrei să oferi ceva bun, nu e niciodată prea scump! În plus, eu nu am făcut acest restaurant ca să mă îmbogățesc; tot ce fac, fac din plăcere și de aceea vreau să fac ceva bun, ceva care să le rămână românilor în suflet!
Comentează