Nu, nu-am fost prieteni. Nu ne-am tras de șireturi, n-am fost la petreceri impreună, nu ne-am făcut confesiuni, nu știu totul despre el, de fapt, nu știu mai nimic, cum nici el n-a știut mai nimic despre mine. Nu mă înscriu în “turma” comună celor care “l-amcunoscutfoartebine,eraunomminunat”. Deși știu cel puțin două cazuri, dintre cei “brusc plăngăcioși și distruși”, care i-au făcut zile fripte artistului, pe când trăia, iar acum se dădeau cu capul de caldarâm și de microfoanele reporterilor. Cunoașteți categoria, da?
Eu l-am avut, cred, o singură dată invitat în emisiunile mele ( ocazia aceasta veselă, din fotografia de profil, singura care ne-a adunat pe amândoi laolaltă!) și tot de vreo două ori am vorbit la telefon. Ton pozitiv, constructiv, prezență plăcută, fire veselă. Cam atât.
Am fost și eu, în aceste zile, martoră la spectacolul mediatic în care a fost transformată moartea sa , rapidă și absurdă. Care ne-a luat pe nepregătite. Cam ca orice moarte celebră, în ultima vreme. Am asistat la toată sarabanda regretelor ( repet, unele provenind de la oameni care știu că l-ar fi vrut “dus” demult! ), am asistat și la tembele luări de cuvânt, de dragul mediatizării la tv. Una din folcloriste era revoltată că …nu se poate așa ceva : “omul era viu și vesel, la nuștiuce filmare de Revelion, iar după două zile a murit!” – ceea ce , în opinia folcloristei, era de neconceput! De parcă nu există atâtea situații în care “omul e viu”, iar peste 10 minute nu mai este! Moartea nu trimite preaviz, vine când vrea domnia-sa și ne ia, de cele mai multe ori, pe neașteptate. In fine, nu despre circul creat de acest trist eveniment vreau să vorbesc. Cu el ne-am obișnuit deja, din atâtea și atâtea rânduri : moartea celebrităților a devenit, mai mult decât o simplă trecere în neființă, subiect de bârfă, generator de rating, vector de imagine și catalizator de plătit diverse polițe.
Scriu, pentru că, chiar și în absența detaliilor ( pe care, poate, nu le vom afla niciodată!) eu cred ca pot pune degetul pe motivul morții îndrăgitului ( chiar și de către dușmanii săi, iată!) solist. Și m-aș fi bucurat ca toată lumea “de la mantinelă” să caște bine ochii și urechile la ACEST detaliu, și nu la cele de cancan. Am înțeles, de la una din rubedenii, că , după ce a supraviețuit duetului cu COVID-ul, Petrică Mâțu Stoian a citit pe Facebook că o terapie cu oxigen hiperbar l-ar putea restabili. Și, pentru că este în natura românilor, să creadă orbește în tot ceea ce li se toarnă, cu pâlnia, în creier, a dat și el buzna la “vestita clinică”, oferindu-i-se, și ca om, și ca “încasări”. Ușurința cu care apelăm la diverse tratamente, leacuri, proceduri, recomandate de ignoranți sau de inși puși pe căpătuială, ne va duce , în curând, pe toți, frumos încolonați, pe urmele domnului Petrică. Lipsa de documentare, refuzul de a cere sfatul celor care și-au tocit coatele prin facultăți de profil, încrederea cu care-i credităm pe vecini, colegii de birou, postacii de pe Fb și alții asemenea lor, este de-a dreptul păguboasă. Nu întâmplător românii ocupă locul fruntaș în Europa la categoria “automedicație”. Farmaciștii sunt siderați de ușurința cu care clienții cumpără cu toptanul, “după ureche”, tone de medicamente, neprescrise de nimeni, dar despre care “au spus la televizor” că sunt miraculoase. Ori noi, oamenii, alergăm toată viața noastră după miracole, nu?
In loc să răsucească pe toate părțile biografia lui Mițu Stoian și momentul desprinderii sale din lumea celor vii, televiziunile ( aceleași, care difuzează în neștire, reclame la medicamente, deși știu, parcă, acest lucru era interzis) ar face foarte bine să inițieze campanii furibunde împotriva automedicației. O înșiruire de exemple ale unor inși care au sărit pârleazul spre Rai sau Iad doar pentru că au apelat, cu de la sine putere, la tratamente care le erau contraindicate ( deși, poate, tratamentele în sine nu erau rele deloc), ar schimba poate ceva în modul rudimentar de gândire al consumatorilor de știri de senzație!
Cu siguranță, timpul și procurorii vor afla exact de ce anume Petrică a ales să le cânte, de aici înainte, îngerilor, însă cred și eu cu tărie, că greșeala sa a fost taman alegerea terapiei care urma să-l salveze . Poate că terapia în sine nu este deloc mortală, însă dacă documentarea lui nea Petrică ar fi depășit granițele rețelelor de socializare, dacă ar fi cerut părerea mai multor medici, dacă le-ar fi vârât acestora sub nas cele mai recente analize ale sale, daca ar fi citit recenzii despre acest tratament, poate că artistul ar fi avut ocazia să vizioneze cu ochii săi , de Revelion, emisiunea pentru care filmase cu două zile înainte.
Nu doresc concluzii docte, la acest editorial. Nu sunt în măsură să le formulez. Mi-aș dori doar ca , atunci cand intră într-o farmacie sau într-o astfel de clinică “făcătoare de minuni”, fiecare dintre noi să măsoare de șapte ori și …să intre o dată! Iar sonorul televizoarelor trebuie dat la minimum, atunci când, în calupurile publicitare sau în emisiunile de Teleshopping, oameni care par a le ști pe toate ( inclusiv îndrăgiți artiști!) promovează bezmetic, contra unui pumn de arginți, leacuri pe care ei înșiși nu le-ar recomanda, sub nicio formă, celor dragi!
Rubrică oferită de FARMACIILE CATENA : SUPRADYN
Comentează