Bombănelile Marinei Editoriale

Eu, cea din trecut…

 

Mai deunăzi, traducând pentru dumneavoastră un material apărut pe un site străin, m-am împiedicat de niște cuvinte interesante. “Împiedicat” nu în sensul că m-am blocat, că nu le-am dibuit înțelesul în limba română, sau că m-am poticnit într-atât, încât… am căzut și m-am julit la genunchi! M-am “împiedicat”, în sensul că m-am oprit din mers și am cugetat mai mult decât era prevăzut în “orarul meu de traduceri” asupra înțelesului lor. Fraza cu pricina îi era atribuită lui Freud, deșteptul psihologilor de pretutindeni, care ne învață de fiecare dată cum să ne descurcăm în situații limită și cum suntem noi construiți, de fapt. Zicea tătucul Freud că ” singura persoană cu care ai voie să te compari ești numai tu, cel din Trecut”. Adicătelea, mai lăsați naibii comparațiile cu cei din jur, uitați de capra vecinului, de silicoanele Răduleascăi, de mașinile lui Codin Maticiuc, de poșetele Elenei Udrea, de faima Loredanei, de vacanțele Laurei Cosoi și de alte asemenea izbânzi ale celor din jur, izbânzi care, în esență, vă fac atât de nefericiți! Nu încercați să vă construiți viața după tiparele altora, nu le invidiați averile, trupurile, succesele, nu ieșiți îngenuncheați din astfel de comparații, ajungând să vă puneți verdicte de genul ” Ce prost sunt!” , “Ce sărac sunt!”, ” Ce ghinionist sunt!” etc. Freud ne învață că singurul mod deștept de aplica “arta comparației” este acela de a ne raporta la propria persoană. De a vedea dacă viața noastră este o evoluție, sau o INvoluție; dacă trecerea anilor ne-a făcut mai buni, mai înțelepți, mai generoși, și chiar mai frumoși decât tot noi, cei de ieri. De a trage concluzii, de a ne bucura sau întrista și, obligatoriu, de a opera schimbări.
Îl iubesc pe Freud, și nu de ieri de azi. Nu sunt snoabă, și nu voi spune că i-am citit cărțile. Am citit frânturi din el și trimiteri la scrierile lui, m-am oprit întotdeauna din drum când mi-a susurat numele lui pe la ureche, aidoma unui semnal că, iată, am șansa să mai aflu ceva despre mine! Am și stat, la un moment dat, pe ” canapeaua lui” ! ( vezi foto mai jos). E drept că Freud era din ceară , iar acțiunea se petrecea în Muzeul doamnei Tussauds!image
….Și de data aceasta, Freud m-a pus pe gânduri . Uitând cu totul de traducerea începută, mi-am lăsat puțin mintea să zburde în trecut. Am făcut un exercițiu de imaginație, respectând indicația psihanalistului. Comparându-mă cu mine, cea din trecut, concluzia a fost cel puțin interesantă! Trecând peste evoluția firească a fizionomiei care mă privește în fiecare dimineață din oglindă?, am descoperit un lanț de creșteri și descreșteri, unele îmbucurătoare, altele îngrijorătoare : am devenit mai înțeleaptă, dar și mult mai pesimistă. Am acumulat experiență, dar mi-am cam pierdut încrederea în oameni. Am așezat în bibliotecă destule cărți scrise de mine, dar am descoperit prea multe necitite, ale altora. Am văzut colțuri de Planetă unde nu speram să ajung, însă am trecut cu vederea detalii ale vieții personale ,care mi-au fost, la un moment dat, fatale. Am cunoscut multă lume, puțini oameni. Am învățat să pregătesc o mie de mâncăruri noi, dar n-am știut niciodată să mă pregătesc pe mine însămi pentru trădări. Am ajutat o mulțime de oameni, dar au rămas destui în urma mea, convinși că aș fi putut să-i ajut și pe ei. Am crescut doi copii mari, dar copilul din mine a rămas tot acolo, făcând destule greșeli fatale, în naivitatea lui…
In concluzie, dragă Freud, nici nu știu dacă să mă bucure sau nu abordarea sugerată de tine. Însă, mergând pe firul său logic, prefer să stau liniștită la umbra speranței că eu, cea din Viitor, voi fi cu siguranță mai înțeleaptă, mai bună , mai norocoasă , ba chiar mai fericită decât cea de astăzi!

Uscatoare rufe