Iau și eu câte un ziar, din când în când, ca să mai curăț cartofii pe el, să mai șterg geamurile (nici cerneala și nici hârtia nu mai sunt ca pe vremuri!) și… ca să fiu sinceră, să mai citesc și eu câte o bârfă în timp ce confecționez o ciorbiță. Acum, mi-a picat în mână un ziar care avea pe prima pagină ditamai textul scris cu negru (ce zic negru, mult negru!), ca un ferpar de lux. Tărășenia cu pricina era semnată de Consiliul Patronatelor Bancare din România (?!). Măi să fie, mi-am zis eu, scăpând țelina din mână, te pomenești, doamne ferește, c-o fi murit Banca Națională și nu mai are cine să tipărească banii de pensie! Apoi m-am liniștit. Băncile sunt bine-sănătoase și ratele la fel de arțăgoase. Alta era buba. Consiliul ăsta al băncilor ne informa că vine Apocalipsa. Din cultura mea cinematografică știam că sfârșitul lumii vine cu zombie, războaie nucleare, invazii de extratereștri, molime necruțătoare și alte alea. Ei bine, nu e adevărat. Apocalipsa vine peste bietul cetățean din pricina legii ”dării în plată”. Adică băncile, care cum bine știm, sunt prietenul cel mai duios al cetățeanului, ne plâng de milă de ce nenorocire o să ne lovească în moalele capului, precum fulgerul lui Zeus. O să se scumpească chiriile, o să moară piața imobiliară, o să moară și programul ”Prima casă”, o să muncim până la adânci bătrâneți, până o să avem speranța obținerii unui credit și… vai de mama noastră, o să plătim noi și urmașii urmașilor noștri pentru șmecherii de dezvoltatori care scapă de datorii strecurându-se prin portița asta. Și, mai ales, că statul îl proteja deja pe cetățean de nu mai putea, cu plapuma legii falimentului personal. Aoleu, am sfeclit-o, mi-am zis eu. După care am stat un pic și m-am gândit, cu mintea mea de gospodină și de babă comunistă. Chestia aia cu falimentul personal e cam în felul următor: dacă ai datorii și ai declarat falimentul, din motive foarte întemeiate (că nu e chiar așa de ușor, cum ar crede unii!) imediat cum ai făcut un bănuț câte zile oi avea, pac, se duce la datorie, așa că (evident, dacă nu te spânzuri, sau devii boschetar) vei rămâne ostaticul permanent al băncii sau a portăreiilor. Cum ai făcut un bănuț, ori ți-ai cumpărat o pereche de chiloți, e și banca parte-n chestia asta. Cine l-a citit pe Shakespeare, își aduce aminte de livra de carne pe care o cerea cămătarul Shylock. Eu nu l-am citit, așa că nu știu cum vine treaba. Dar cred că ăia care au dat legea asta, s-au gândit cam așa: ai cerut un credit ca să îți cumperi o casă și banca ți l-a dat special pentru chestia asta. Buuun. S-a schimbat situația și nu mai ai bani din diverse motive, așa că firesc este să le dai casa lor și să închei socotelile (că pentru casă ai făcut creditul care ți s-a aprobat, nu pentru vreun Ferrari, ca politicienii). Mai mult, banca a făcut un calcul apropo de valoarea casei și a creditului înainte ca să-ți dea banii. Păi și atunci de ce să plătească forever amărâtul? Fraților, dacă vă prisosește o lacrimă, n-o risipiți pentru amărâții ăștia de bancheri, care mor de grija voastră, păstrați-o pentru voi, ca s-o puteți vărsa dacă se anulează legea asta.
Comentează