Aceste articole fac parte dintr-un jurnal al Cristinei Deleanu, descoperit după decesul acesteia. Îmi fac o datorie de onoare în a-l publica în paginile revistei FEMEI DE 10, prin bunăvoința doamnei Marina Almășan, căreia îi mulțumesc foarte mult și o asigur de toată recunoștința mea”
Eugen Cristea
Oamenii nu văd decât viața pe care au apucat să o cunoască. Poate nu toți. Cu siguranță însă, noi, actorii, avem darul – pentru că pot să-l numesc așa – de a simți și ,,a vedea,, alte vieți, de a percepe ,,altfel,, existența.
De aceea, uneori parcă ai chef să te mai verifici ca om normal, să mai afli câte ceva despre tine; de partea cui ești, ce noi ecouri îți mai bântuie prin suflet. Și atunci, cauți căile care ar putea să te ducă spre vreo nouă dimensiune a propriei identități. O găsești sau nu, depinde cât de tare îți dorești acest lucru…
În final de 2002, împreună cu Eugen și încă patru prieteni am pornit pe un astfel de drum, al căutării altor dimensiuni, un drum oricum al eliberării, măcar pentru câteva zile (care trebuie obligatoriu să ne ajungă pentru un an!) din stresul capitalei, din neliniștea zbuciumată a pregătirii sărbătorilor, neliniște ce parcă a cuprins populația mai năvalnic ecât în alți ani.
Scontam ca efectul acestei plecări în ,,aventură,, să ne ajungă –cum spuneam – măcar pentru un an!… Și, după un drum lung dar limpede, am poposit în Botiza-Maramureș…
La auzul numelui Maramureș, toți oamenii reacționează ,,oh, ce frumos!,, – fie că au cunoștință de locuri, fie că ar dori să le vadă. E o tentație. De ce? Locurile sunt frumoase – frumoase așa cum se găsesc multe pe întinsul românesc. Aerul de munte e proaspăt și curat ca peste tot unde pământul își conturează creste și coline acoperite cu brazi și foioase (ce-i drept, în unele locuri mai rare decât ar trebui!). Drumuri ceva mai puțin asfaltate, ca peste tot pe ,,la țară,,. Case ca în orice loc trăiesc oameni. Oameni… Ei, da ! Oamenii sunt taina. Nu sunt la fel ca peste tot unde trăiesc oameni! Și cum ,,omul sfințește locul,, , Maramureșul este un loc sfânt! Așa îmi place să cred și așa voi crede până la proba contrarie! Există ,,ceva,, ce răzbate din curățenia și simplitatea sufletească a acelor oameni, precum și din credința în Dumnezeul care le îndrumă mereu pașii către biserică. Dacă ajungi să treci Someșul Mare, să străbați Năsăudul și să întâlnești numele locurilor ca Nănești, Berbești, Șieu, Săpânța, Ocna Șugatag, Sighet, Săcel, Ieud, Moisei, Bârsana, Vad și multe altele, pășești pe locuri unde aceste nume, necunoscute multora, adăpostesc fapte de istorie românească.
Adăpostesc oameni cu obiceiuri sfinte și firești, ai căror obraji rumeni de vântul aspru zâmbesc cu bună-cuviință fiecărui trecător, și a căror simplitate în a-și trece viața te face să te întrebi unde greșești tu, orășeanule, de te zbați și nu renunți la chinuri pentru a mai privi cerul și turlele de lemn ale bisericilor care-l străpung? Pentru că ele, bisericile secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, duc în văzduh odată cu crucile din vârf și cu dangătul clopotelor, rugăciunea de mântuire și iertare a acelor oameni care, înveșmântați în hainele de sărbătoare, pășesc liniștiți în lungi șiruri, închizându-și ușor marile porți brodate în lemn ale caselor și trecând cucernici pragurile sfinte ale bisericilor.
Demnitatea ancestrală și felul de a recepta viața ca un dar și moartea ca o necesitate, a făcut ca dintre acești munteni să apară unul ca Ioan Stan Pătraș care, în 1935, a dat o nouă dimensiune locurilor de veci de la Săpânța. Devenit aproape loc istoric, în orice caz loc de pelerinaj, ,,Cimitirul Vesel,, nu numai că te face să zâmbești, dar îi ține pe cei dispăruți mai vii și mai ,,colorați,, decât ai crede. Ei înșiși își mărturisesc în versuri stângace întâmplarea care i-a adus acolo, avertizându-te cu haz că ,,ce ți-e scris, în frunte ți-e pus,,!. Ploaia continuă care ne-a plimbat prin băltoace, ne-a spălat nu numai hainele îmbibate deja de apă, ci parcă și sufletele și, mai ales, gândurile… Și, ca să nu ne despărțim chiar oricum de meleagurile Maramureșului, să vă dau de veste cu o ,,colindiță,,:
Sai cocoș din podu josu
Să te punem la frigare,
Să te mâncăm la zâ mare;
Da tu, oală cu curechi,
Ce gândești, de forcotești?
Că ti-o uns destul de bine
Cu untuț din goghinaș
Să te mâncăm mintenaș.
CRISTINA DELEANU ( material din anul 2002)
Comentează