Bombănelile Marinei Editoriale

Epidemia de…menopauză

 

Zilele trecute, am ascultat amuzată cum o prietenă din cercul nostru comun le povestea colegelor de cafeluță cum curtezanul ei ( ei, ce? N-ați auzit de curtezani, la 60 de ani?!?) i-a declarat război deschis, pe motiv că a aflat subit de faptul că soția lui “suferă, de mai multă vreme, de menopauză”! Un hohot de râs s-a pravalit peste încăperea în care socializam. Cum adică? – i-au cerut detalii prietenele mele. Păi, foarte simplu, după câțiva ani buni de relație, bărbatul a auzit-o spunându-i unui medic că a intrat la menopauză la 50 de ani ( femeia avea spre 60) . Omul nostru a înghițit în sec, a tăcut până acasă, după care a explodat : “Cum adică?!? mi-ai tăinuit atâția ani că ai menopauză?!? Cum ai putut să ții ascuns de mine acest lucru?!?”
Degeaba s-a chinuit femeia să-i explice că menopauza nu e o boală, că e o etapă, la fel ca și pubertatea sau adolescența, ca nu scapă de ea nicio femeie, nici măcar fotomodelele și actritele de cinema, că nu e molipsitoare și nu produce efecte letale, ba , de multe ori, poate trece chiar neobservată! Omul, nu și nu! Că de ce l-a trădat, că de ce a ascuns de el, că acum înțelege el că supărările ei nu erau dictate de atitudinea lui mizerabilă, ci de această “menopauză”. Bărbatul se pusese pe citit ( evident pe internet) și se îngrozise, cumulând în mintea lui simptomele descoperite în dreptul misteriosului cuvânt și atribuindu-i-le , la pachet, femeii. Concluzia lui a fost apoteotică : de aceea o părăsise, de fapt, fostul soț – pentru că ea se îmbolnăvise de “menopauză”!
“- Sper că i-ai dat papucii papagalului?” – a fost întrebarea retorică a grupului nostru, după ce hohotele de râs s-au mai dizolvat, în aroma matinală a cafelei.
Deși amuzamentul a fost general și l-am gustat din plin, m-am întors acasă cu un gust tare amar. Am realizat, odată în plus, cât de departe sunt bărbații de ceea ce însemnam noi, femeile. Cât de firave le sunt încercările de a ne cunoaște, de a ne înțelege. Cât de puțin le pasă cum suntem construite, cum funcționam, ce anume ne face fericite și ce ne prăbușește la pământ. Există destule cărți de specialitate, prin librării. Cine însă are nevoie de ele?!? Un meci văzut la televizor este mult mai palpitant decât un studiu despre fericirea conjugală. Ce dacă femeia de lângă tine e mistuită de frământări, neliniști, dorințe neîmplinite? Să zică mersi, că-i intră barbatul în casă, că are ce pune pe masă, că are cine să-i arunce gunoiul, s-o plimbe cu mașina și s-o ducă pe la câte-o nuntă, făcând-o fericită că nu e singură!
Deși scriu într-o revistă pentru femei, m-as bucura ca aceste rânduri să fie citite și de ei, de cei care se laudă că înțeleg și prețuiesc femeia ce le stă alături, dar care însă iau o prudentă distanță față de aceasta, ca nu cumva să se molipsească de la ea..de menopauză!

Uscatoare rufe