În ultima vreme, articolele cu titluri de genul „Ce bine arată la 40 de ani”, Ce sprintenă e la 50″, „Dansează la 80 de ani!” sau „A devenit tătic la 90 de ani” fac înconjurul întregii planetei. Eu, recunosc, de când am înaintat în vârstă, le citesc cu un soi de strângere de inimă pe care sunt sigură că n-aş fi avut-o acum 10 sau 20 de ani.
Poate că existau asemenea afirmaţii şi pe vremea când eu eram chiar în floarea vârstei, numai că, pe atunci, treceam cu o privire superficială peste ele, fără să le iau în seamă. Acum, însă, recunosc, sunt un pic ofensată de câte ori dau peste vreo asemenea mirare. Cât de rău ar trebui să arate o femeie de 40, de 50, de 60 de ani, ca să nu mai genereze o uluire? Cât de neputincioasă ar trebui să devină după 70 de ani, ca să fie în rândul lumii? De când boala, urâţenia, neputinţă, impotenţa, blazarea au devenit legile firii, în timp ce semenii noştri evadaţi de sub oropsirea etăţii lor, sănătoşi, frumoşi, voinici sau îndrăgostiţi sunt priviţi ca nişte ciudăţenii? Citește mai departe…
Comentează