Narcisa vă răspunde

Bună, Narcisa, îți admir înțelepciunea, sincer- aveam o altă părere despre artiști. Ai reușit să-mi câștigi încrederea, drept care am să te rog să-mi dai și mie un sfat. Am 43 de ani – deci suntem colege de generație – și o relație cu un bărbat de 56, divorțat, dar cu copiii mari, care nu mai ridică probleme. Eu n-am fost măritată niciodată, am fost un șoricel de bibliotecă (lucrez în cercetare) și pur și simplu am avut mereu alte priorităti. Acum îmi doresc foarte mult o familie, de copii nu poate fi vorba la vârsta mea, dar aș fi chiar dispusă să înfiez unul. Prietenul meu, deși suntem impreună de 6 ani, refuză însă să oficializeze relația. Zice că s-a fript odată și că ne e foarte bine și așa. De înfiat copii nici nu vrea să audă. I-au ajuns, cică, ai lui. Merită să-mi mai pierd vremea cu el? Sau, mai bine spune-mi, cum crezi că aș putea să-l conving? Cristina Grecu

Dragă Cristina,
Aș începe prin a-ți spune că nu sunt deloc de acord cu tine atunci când spui că, la vârsta ta, ¨de copii nici nu poate fi vorba¨. Am prietene, femei pe care le cunoști și tu prin prisma meseriei lor, care au trecut de 40 de ani și care în continuare își doresc copii biologici, pe care să-i nasca ele. Sincer îți spun că, dacă mi s-ar întâmpla mie, aș fi fericită și mândră, nu m-aș gândi o secundă că am trecut de 40 de ani și că e prea târziu. Așa că, părerea mea e că, dacă asta îți dorești, să ai copii, în asta ar trebui să-ți pui energia.
Când vorbești despre bărbatul căruia i-ai dat șase ani din viața ta îl numești ¨prietenul meu¨. Nu iubitul, prietenul. Sigur, poate să fie vorba doar de obisnuință, de cuvântul cu care ești obișnuită să-l numești pe bărbatul care-ți stă alături, însă în cele câteva rânduri pe care mi le-ai trimis n-ai amintit deloc iubirea.
Mie ceva-mi spune că tu ai deja răspunsul la întrebarea ta, am senzația că răspunsul tău e cuprins în întrebare…
Sper să iei o hotărâre cât mai curând, îți doresc să ai curaj și să faci tot ce ține de tine ca să ai ceea ce-ți dorești.
Din punctul meu de vedere, dacă bărbatul meu, partenerul meu, omul care spune că mă iubește și cu care am ales să-mi împart viața, dacă omul ăsta îmi refuză exact ceea ce m-ar putea împlini ca om și ca femeie, atunci sigur nu e omul lângă care aș vrea să îmbătrânesc.
Îți doresc curaj!

Stimată doamnă Suciu!
Sunt mama unei domnișoare de 16 ani. M-am chinuit să-mi cresc fata singură, văduvă fiind, și am reușit s-o țin departe de tot dezmățul lumii în care trăim. Fata mea învață bine, este la un liceu de muzică, cântă dumnezeiește la vioară și este un copil cuminte, la locul ei, bine crescută și sensibilă. Puțin cam izolată, poate. Liniștea ne este însă tulburată de un pericol care a apărut la orizont: cred că fiica mea s-a îndrăgostit de un țigan, un derbedeu din cartier, cu care am avut deja câteva ciocniri, rugându-l să-mi lase copilul în pace. Băiatul este barman la un club de noapte, iar sora lui este colegă cu Ana mea. Așa au și făcut cunoștință. Simt că fata mea a început încet încet să se schimbe, de când nemernicul a început să-i dea târcoale. Iar el o face din amuzament, ca să-și adauge încă un trofeu la palmares, fiind cunoscut în cartier ca fiind un fustangiu notoriu. După ce am vorbit cu el, numai de-al naibii a întețit întâlnirile cu fata, ca să mi-o zăpăcească de tot. Ana a început să chiulească de la școală, și-a vopsit pentru prima oară unghiile, și a apărut, nu știu de unde, cu niște haine deocheate. Nu vrea să comunice cu mine, îi tot dă cu fericirea ei, la care mă opun eu. Nu știu ce să fac, să-mi readuc fata pe drumul cel bun! Nu vreau nici să întrec măsura, că mi-e frică să nu cumva să-mi fugă de acasă. Am auzit destule cazuri! Ca mamă (știu că ai și dumneata o fiică) cum anume mă sfătuiești să procedez? E clar, cu mâinile în sân nu pot sta! V.P. 

Dragă V.P. ,
Sincer, mi-e foarte greu să-ți dau un răspuns…
Faptul că n-am știut ce să-ți răspund e unul din motivele pentru care am întârziat cu răspunsurile de data aceasta (probabil ați observat că a trecut o perioadă destul de lungă de când am scris ultima oară).
Faptul că îmi spui că fiica ta s-a îndrăgostit de un ¨țigan¨, mie nu-mi spune nimic rau. Pot să dau exemple de femei pe care le vedem săptămânal la tv care, la vremea lor, s-au îndrăgostit de țigani, s-au măritat cu țigani, ba au și făcut copii cu țigani. Ce vreau să spun cu asta e că, din punctul meu de vedere, țiganii nu-s mai puțin oameni decât românii, turcii sau ungurii. Din cauza asta, felul în care-l descrii în continuare: ¨derbedeu¨, ¨nemernic¨, ¨fustangiu¨, își pierde din intensitate, ca să zic așa…
Pe de altă parte, dacă fata s-ar fi îndrăgostit de el, însă își vedea în continuare de treabă, mergea la școală, se îmbrăca la fel ca înainte și așa mai departe, te-ar mai fi deranjat faptul că el e țigan?
Nu știu ce sfat aș putea să-ți dau, probabil c-ai observat că, în general, atunci când scriu aici, mă feresc să dau sfaturi. De obicei arăt variantele posibile prin prisma experienței și a firii mele și cam atât.
Pentru că m-am gândit mult la scrisoarea ta, îți spun ce-aș face eu dacă aș fi în situația asta: i-aș explica fetei mele de ce sunt împotriva acestei relații, ce experiențe din trecutul meu mă fac să cred că alegerea ei nu e una bună, i-aș da câteva variante de final de poveste, în viziunea mea, iar după toate astea i-aș spune că e liberă să facă ce vrea. Să se gândească bine, să ia ce hotărâre crede de cuviință și să acționeze ca atare, fiind pregătită să suporte consecințele, oricare ar fi ele. Spui despre fata ta că e sensibilă și bine crescută. Ai încredere în ea, până la urmă, care e cel mai rău lucru care se poate întâmpla?
Cu speranța că situația s-a schimbat între timp, îți doresc putere și răbdare!

Bună, Narcisa! Sunt Mihaela și am vărsta ta (am găsit-o pe internet!)
Vreau să-ți cer și eu un sfat, pentru că am citit cam tot ce ai scris la această rubrică și mi-a plăcut foarte mult. Nu știu dacă ești cumva psiholog sau cam așa ceva, la origini, dar e clar că te pricepi.
Problema mea este una ciudată și aproape că mi-e rușine să apar cu ea în spațiul public. Cu toate că Mihaele sunt destule și oarecum nimeni nu mă va bănui pe mine. Poate doar cel ce urmează să-mi devină sot.
Viitorul meu soț, pe care-l iubesc foarte foarte mult (eu am mai avut o căsnicie ratată, în facultate) nu știu dacă-mi împărtășește aceeași pasiune a relației, cert este că a acceptat să ne căsătorim, cu condiția ca eu să mai închid ochii la anumite manifestări libertine, pe care poate le va mai avea, așa cum a fost obisnuit până acum. El nu a mai fost însurat, lucrează în turism, a fost obișnuit să călătorească mult, să se distreze, are o gașcă de prieteni , baieți buni, nu zic, puțin poate cam golănași.
Dragă Narcisa, oare faptul că-l iubesc mă va ajuta să trec cu vederea ceea ce se vede la orizont? (inclusiv, cred eu, niște aventuri pasagere?). Dacă căsătoria noastră se va transforma într-un coșmar? Eu nu sunt o persoană geloasă, de felul meu, dar… dacă voi deveni? Iar el, obișnuit 45 de ani cu libertatea, poate n-o să facă față unei căsătorii… ce zici?
Multumesc frumos! Când mai vii în România? Mihaela M.

Dragă Mihaela,
Spune-mi te rog, de ce te-ai mărita cu un bărbat care e de acord să se căsătorească cu tine doar dacă tu ești pregătită să-i accepți condițiile?
Uite, eu m-am măritat doar în momentul în care partenerul meu nu a încercat să se impună ci împreună, discutând, am ajuns la concluzii care ni se păreau avantajoase amândurora. M-am măritat doar cu bărbatul care a spus ¨noi¨ înainte să spună ¨eu¨, ¨nou㨠înainte să spună ¨mie¨ …
Spui că-l iubești foarte mult. Eu cred că e imposibil să iubești un om pe care nu poți să-l admiri. Acum tu știi dacă poți să admiri un om care te duce la altar și la starea civilă, spune în fața lui Dumnezeu, în fața ofițerului stării civile și a oamenilor adunați să fie martori promisiunilor pe care vi le faceți unul altuia că o să fiți alături la bine și la greu, că o să vă prețuiți, respectați și iubiți până… când? Până la prima? Până la a treia? Câte ¨alunecări¨, câte ¨manifestări libertine¨ ești gata să accepți?
Dragă Mihaela, numai tu știi răspunsul la întrebarea pe care mi-ai trimis-o.

Știi expresia ¨s-au așezat la casa lor¨? În cazul vostru mie îmi pare că tu urmează să te așezi la casa ta iar el ar putea să fie oaspetele tău permanent până când o să-i apară în cale femeia care o să-l facă să-și dorească să se așeze la casa lor, cu ea…
Dacă am fost dură, îmi cer scuze, am vrut doar să te fac să-ți dorești mai mult, așa cum cred că merităm oricare din noi.
Vin în România în scurtă vreme, vin să vă colind. 🙂 Poate ne vedem cine știe pe unde și îmi spui ce s-a întâmplat în relația voastră: i-ai acceptat condițiile sau i-ai spus și tu, la rândul tău, care sunt condițiile tale? 🙂
Te îmbrățișez,