Agh! Mi-au omorât de tot vibe-ul. În folclorul urban le spunem „pițipoance” însă, lumea aristocrată a maneliștilor le numește ”prințese”.
Numai eu știu cât am încercat să mă înțeleg bine cu individele astea, doar de dragul de a fi zen când se trezesc să fie nesimțite, arogante sau nerecunoscătoare. De câte ori am trecut peste bârfele din banca a 4-a și… cam toate celelalte bănci, fufele care se dădeau la iubitul meu sau poveștile SF pe care le inventau. Genul ăsta de atitudine nu este alimentată doar din interior, ci și de reacțiile celor din jur. O fată care amestecă un pic de frumusețe cu un pic de prostie și care este încurajată de flăcăi slugarnici, va ajunge să-și poarte nasul atât de sus încât nu mai vede limita. De obicei, nimeni din jurul ei nu îndrăznește să-i spună că e penibilă sau că face glume proaste de teamă că va fi pus pe liber. Doamne ferește să nu mai vorbească țărăncuța modernă cu tine! Un exemplu, aleatoriu evident, ar fi momentul în care ne-am ales robele și culorile reprezentative. Unul voia vișiniu, altul auriu, una mov, alta lila și tot așa. În toate strigătele alea am spus și eu încet ca îmi place verdele smarald sau turcoazul. Nici nu am terminat bine fraza, că mahalagioaica șefă ia panglică de pe catedră și o aruncă ici colo zicând că vezi, Doamne, ce oribilă e culoarea; cine ar purta așa ceva?! Poate doar câteva milioane de oameni care au gusturi?!? Eh, acum vine partea mea. Îi dau o replică pe care sigur nu o va înțelege, se duce acasă, își întreabă prietenii, caută pe net și a doua zi vine cu un răspuns. Dar, cum să vorbesc dacă ea țipă? Atât știe! Să țipe, să înjure, iar să țipe, să urle, să se bâlbâie, să ne spargă timpanele, să-și spargă plămânii și să încheie cu o frază care o face de rușine. Cum să îi mai spun eu ceva??? Să îi mănânc eu gurița ei de fată penibilă, isterică, labilă psihic, ipocrită, mincinoasă, materialistă, prefăcută, superficială și antipatică ce e!!!
În fine, au ales în cele din urmă un gri spălăcit care ne face să arătăm ca niște preoți și măicuțe. Mda, cred că vom merge la înmormântarea bunului gust. Am zis „bine, fie”, nu contează culoarea. Caracterul și fața rămân aceleași. Nici așa nu a fost bine… Normal că nu a fost bine! Cine naiba ar alege gri?!? Auriu e mai frumos! Sinceră să fiu, cred că o să îmi fac pe comandă o panglică cu model de camuflaj, o robă kaki și tocă cu ciucurel auriu.
Mi-am dat seama că nu-i poți cere unei păpădii – cu toate că denumirea populară se potrivește mai bine – să se comporte ca un trandafir. Niciodată nu va fi la fel de elegantă, frumoasă și rafinată. Va fi culeasă de niște băiețași de pe marginea drumului și apoi aruncată, în timp ce trandafirii se păstrează în suflet cu iubire.
Comentează